EC3 vs. Adam Cole vs. Velveteen Dream vs. Ricochet vs. Lars Sullivan vs. Killian Dain
Ladder Match for NXT North American Championship

La o simplă analiză nu era foarte greu de ghicit câştigătorul acestui meci, mai ales după ce am văzut şi restul card-ului. Cel puţin pentru mine a fost clar că unul dintre Cole şi EC3 vor câştiga, înclinând spre Cole.

Pot spune că a fost cel mai indie meci pe care l-am văzut în WWE şi asta nu doar pentru că l-a avut în componenţă pe fostul rege al circuitului independent, ci pentru că a preluat structura unui multi-man match din indies şi l-a dus la cu totul alt nivel. Nu doar că a fost peste orice spotfest din independente, dar este unul dintre cele mai bune meciuri cu scări din istorie, undeva la acelaşi nivel cu cel dintre Razor Ramon şi Shawn Michaels şi în mod clar peste TLC-ul de la X-Seven pe care oricum îl consider overrated.

Cum spuneam, la prima vedere a fost un spotfest, dar a avut şi un strat de psihologie. Fiecare wrestler prezent a primit un rol pe care şi l-a jucat aproape la perfecţie şi în cele din urmă au făcut ca titlul pentru care se bat să pară important.

Pentru mine MVP-ul de aici a fost în mod cert Ricochet. Mă uitam la meci şi încă nu îmi venea să cred că este în ringul WWE. Sper să îl lase aşa, să nu îi pună frână la move set. A fost incredibil, dar toţi au fost la un nivel foarte înalt. Adam Cole mi-a adus aminte de Edge prin modul în care a câştigat.

Câştigător: Adam Cole
Rating: ****3/4

Adam Cole & Kyle O’Reilly (c) vs. The Authors of Pain vs. Pete Dunne & Roderick Strong
NXT Tag Team Championship 

Nu sunt foarte multe de comentat aici, doar că AoP ar trebui să fie promovaţi în main roster, pentru că nu prea mai au ce să facă în NXT, mai ales că au debutat şi War Machine.

Meciul ne-a adus cu picioarele pe pământ după un start nebun de show, dar să nu înţelegeţi că a fost slab. Privindu-l retrospectiv a fost făcut totul pentru turn-ul lui Roderick Strong, care chiar a fost surprinzător. Pe parcursul meciului mă gândeam că singura şansă de reuşită a lui Roddy în WWE e un turn heel şi când a venit m-am bucurat enorm pentru el, fiind unul dintre wrestlerii mei favoriţi. Cu ocazia asta sper să nu se ducă în 205 Live.

A fost o plăcere să văd din nou Future Shock, echipa formată din Adam Cole şi Kyle O’Reilly, dar şi să văd că Pete Dunne este băgat în treburi cât de cât serioase. Mă gândesc că Roddy îi va ţine locul lui Bobby Fish, iar când acesta va reveni se va naşte şi conflictul în Undisputed Era. Posibilăţile de feud sunt mai multe, dar eu aş merge pe Cole vs. Strong.

Câştigători: Adam Cole & Kyle O’Reilly
Rating: ***1/2

Ember Moon (c) vs. Shayna Baszler
NXT Women’s Championship 

Încă din primul moment în care Shayna a călcat în ringul WWE a fost prezentată ca fiind cea mai periculoasă femeie din lume, iar cu fiecare meci/segment pe care l-a avut a continuat dezvoltarea acestui gimmick. Triple H orchestrează caracterul ei perfect, pentru că totul se întâmplă în timp, step by step. Nu era necesar să câştige titlul în Philadelphia şi nu a făcut-o, în schimb din timpul acelui meci a început build up-ul pentru acesta. Booking at its finest.

Practic tot ceea ce s-a întâmplat s-a bazat pe experienţa lor anterioară, Ember a vrut să îi distrugă braţul pentru că era cât pe ce să piardă titlul data trecută, Shayna a venit cu un selling extraordinar şi a arătat foarte badass prin modul în care a câştigat. Ăsta e booking-ul pe care ar trebui să îl primească Ronda Rousey, dar sunt sigur că nu aşa se va întâmplat. Totuşi, dacă ar fi să aleg eu, Shayna ar trebui să fie cea care o va învinge pe Ronda, nu Charlotte sau Asuka.

Un feud interesant, care serveşte doar pentru a o pune over pe Shayna, pentru că Ember tot nu are un gimmick, din păcate, chit că este bună în ring. Vreau să văd o trilogie cu ele, între timp poate construiesc următoarea oponentă pentru Shayna.

Câştigătoare: Shayna Baszler
Rating: ***3/4

Andrade “Cien” Almas (c) vs. Aleister Black
NXT Championship 

Înainte să intru în meci, trebuie menţionat faputl că fix acum un an, la TakeOver-ul dinainte de ‘Mania, Black a debutat cu o victorie împotriva lui Almas. Nu mă gândeam niciodată că peste un an, Almas va intra din poziţia de campion.

Voi lăsa toate lucrurile pozitive de o parte şi mă voi concentra asupra părţii negative. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar construcţia meciului parcă a fost prea asemănătoare cu cea dintre Almas şi Gargano, doar secvenţa de final fiind schimbată evident. Problema este că Black nu este babyface-ul care este Gargano, chiar dacă este extrem de over. Astfel nu poate să creeze niciodată atmosferă pe care a creat-o Gargano în Philly.

Trecând peste acest aspect, a fost un meci de wrestling foarte bun, unde a strălucit caracterul lui Almas. Ceea ce e de punctat este tranziţia de la cocky la disperat. Almas, odată cu titlul, şi-a asumat statutul de cel mai bun wrestler din NXT, doar că a Black i-a dovedit contrariul. Ca totul să fie perfect va trebui să fie şi un rematch cu un Almas mult mai disperat şi cu un Black care să nu fie promovat ca un babyface underdog. Totuşi sper să nu ducă la o ruptură între Zelina Vega şi Almas, pentru că astfel şi-ar pierde tot farmecul mexicanul.

Câştigător: Aleister Black
Rating: ****1/2

Johnny Gargano vs. Tommaso Ciampa
Unsanctioned Fight

Şi am ajuns la meciul serii. Fără doar şi poate îşi merită locul din main event. Este o poveste simplă parcă ruptă din perioada teritoriilor. Cel mai mare heel al companiei care primeşte chant-uri “Fuck You Ciampa” la scenă deschisă versus cel mai mare babyface. Îi arăţi meciul unei persoane care nu s-a uitat niciodată la wrestling şi va înţelege despre ce e vorba, va înţelege de ce Ciampa primeşte cel mai mare heat pe care l-am văzut după mult timp şi de ce toată arena este plină de semne cu Johnny Wrestling.

Ambii erau doi indie guys, care nici măcar nu apăreau în vârful piramidei. E adevărat că a avut o carieră destul de bună în afara WWE-ului, dar nu au fost niciodată consideraţi cei mai buni. Ei bine, aici sunt. Storyline-ul perfect, parcă nu ieşea atât de bine dacă Ciampa nu se accidenta, pentru că Gargano nu ar fi putut să aibă seria de înfrângeri şi meciul pentru titlu.

Chiar dacă a respectat scenariul clasic al unui meci de wrestling, nu a fost unul. A fost o luptă cu manevre din pro wrestling, de aici şi pace-ul mai scăzut, de care nu mă plâng. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost seria de pumni care a fost extrem de fake, s-a văzut de la o poştă, dar nici asta nu a contat, publicul a ignorat-o.

Storytelling-ul a fost la înălţime, Ciampa chiar a arătat ca un psihopat, ambii au arătat că nu au nimic de pierdut, Gargano a încasat fiecare lovitură şi nearfall-urile au fost grozave. Al doilea chant al serii, după “Fuck You Ciampa”, a fost “Mamma mia”, un public excelent pentru un show excelent. Secvenţa de final e booking la rang de artă. Lumea era în stare de şoc, aproape îl implorau pe Gargano să îl lovească pe Ciampa, dar modul în care şi-a citit adversarul i-a permis să câştige. A fost performanţa carierei pentru Ciampa, a evoluat extrem de mult de când a venit în WWE.

Câştigător: Johnny Gargano
Rating: *****