8. Tomohiro Ishii vs. Kenny Omega – New Japan Cup
Rating: ****3/4
S-a simţit că va fi un meci mare încă din modul în care au început, cu loviturile lui Ishii de antebraţ, iar imediat Omega încercând să îl omoare cu One Winged Angel în afara ringului. O bună parte din meci s-a desfăşurat în zona de confort a lui Ishii şi a fost interesant de văzut cum şi-a adaptat Omega atât arsenalul de lovituri, dar şi selling-ul. Tocmai după ce am spus asta, Ishii execută o fucking HURRICANRANA de pe a doua coardă, omul e incredibil!
Omega a fost grozav aici, excepţional, parcă de anul trecut din timpul turneului G1 Climax s-a transformat în alt wrestler, dar Ishii a fost Dumnezeu. Încă îi protejează finisher-ul lui Kenny, iar în acest meci a fost aproape să îl execute de vreo 5-6 ori şi de fiecare dată Ishii a întors manevra în alt mod, ultima dată fiind într-un STUNNER. Victoria lui Ishii este meritată, de fiecare dată când am ocazia menţionez cât de underrated este, chiar dacă de când au plecat Nakamura şi AJ Styles a început să fie mai vizibil talentul lui. Mi-ar plăcea să câştige turneul, oricum merită meciul pentru titlul IWGP Heavyweight după ce l-a învins pe Okada anul trecut, la G1. Cât despre Kenny Omega, abia aştept rematch-ul cu Okada, către asta se îndreaptă şi cred că va fi epic momentul în care va executa One Winged Angel-ul pe Okada. Altfel nu înţeleg de ce l-ar proteja atât.