S-a terminat The Ultimate Fighter: Brazil, asa ca acum stim cardul pentru UFC 147, show ce va fi, in mare masura, finala TUF Brazil. Pe langa Wanderlei Silva vs. Rich Franklin II, Fabricio Werdum vs. Mike Russow, Yuri Alcantara vs. Hacran Dias si Felipe Arantes vs. Milton Vieira, vom avea sapte meciuri cu luptatori din TUF. Doar finalele vor fi in main card, restul meciurilor fiind difuzate pe FX si Facebook. Cardul complet il voi scrie zilele astea, pana atunci, finalele: la featherweight: Rony “Jason” vs. Hugo “Wolverine”, iar la middleweight: Cezar “Mutante” vs. Serginho Moraes.

Cu acest show, avem o premiera in istoria The Ultimate Fighter: un finalist s-a accidentat inaintea concluziei, si a fost inlocuit de catre un luptator invins in semifinale. Este vorba de Daniel Sarafian, favoritul la castigarea turneului la middleweight. Sarafian a fost inlocuit de victima sa din semifinale: Sergio Moraes. In istoria TUF, o singura data s-a mai intamplat ca un luptator care isi castigase locul in finala sa fie inlocuit. In sezonul al saptelea, Jesse Taylor a fost scos din turneu. “JT Money” a facut probleme in Las Vegas, in noaptea de dupa finalul semifinalelor, iar Dana White a decis sa il elimine. Pentru locul sau a avut loc un meci intre cei doi semifinalisti, castigat de CB Dollaway. Jesse Taylor a ajuns, in cele din urma, in UFC, dar a fost dat afara dupa un singur meci – acela pierdut cu CB Dollaway, inlocuitorul sau.

Acum cateva zile am scris despre testul pozitiv al lui Rafael “Feijao” Cavalcante. Azi a fost anuntata si substanta pentru care a fost depistat: stanozolol. Asa cum anticipam, rezultatul meciului sau cu Mike Kyle de la Strikeforce: Barnett vs. Cormier a fost anulat, fiind acum un no contest. Pentru cei care nu au citit prima stire: Feijao a fost suspendat un an si amendat cu 2.500$. Brazilianul isi sustine nevinovatia si va face apel.

Credeati ca s-a terminat cu accidentarile? Ha ha! Inca una: Luiz Cane (12-4 [1 NC] MMA, 4-4 UFC). Cane a fost nevoit sa se retraga de la UFC 150, si in locul lui va lupta Rousimar Palhares. Meciul va fi acum Yushin Okami (26-7 MMA, 10-4 UFC) vs. Rousimar Palhares (14-4 MMA, 7-3 UFC).

Un alt meci anuntat la UFC 150 va fi in divizia featherweight. Participant in ultimul sezon TUF (varianta americana), Justin Lawrence (4-0 MMA, 1-0 UFC) se bate cu cel mai tanar luptator din UFC: Max Holloway (5-1 MMA, 1-1 UFC).

Bellator a semnat inca un rookie promitator. Este vorba de Shawn Bunch, un luptator de 29 ani, fara vreun meci in MMA pana acum. Cu toate astea, Bunch a fost campion national la wrestling si a fost aproape de a merge la Olimpiada de anul acesta, reprezentand Statele Unite. Dupa ce a fost insa lasat acasa, Bunch a decis sa mearga spre MMA. El va lupta la bantamweight, si este asteptata prezenta sa in turneul diviziei din aceasta toamna. Shawn Bunch se antreneaza la American Kickboxing Academy, alaturi de luptatori de top ca Daniel Cormier, Cain Velasquez, Luke Rockhold, “King Mo” Lawal, Jon Fitch, Josh Thomson sau Mike Swick.

UFC on Fox 5 va fi pe 8 decembrie. Momentan, doar atat.