În timpul unui interviu acordat la începutul acestei săptămâni, Bryan Danielson a menționat că în discuțiile sale cu WWE despre un nou contact, aceștia aveau de gând să-l lase “să facă și alte lucruri în afara companiei”, dar nu a precizat ce.

În cea mai recentă ediție a emisiunii Wrestling Observer Radio, s-a confirmat că WWE urma să îi permită lui Danielson să lucreze în New Japan Pro Wrestling ca parte a unei noi înțelegeri. Din punct de vedere financiar, atât oferta WWE, cât și cea AEW au fost similare și ambele i-au permis să lucreze în New Japan. La vremea respectivă, Danielson a încercat să obțină ca și alţi wrestleri din WWE să poată lucra în NJPW dacă doresc.

Bryan a precizat că decizia de a părăsi WWE a fost una dificilă, dar a simțit că a vrut să se forțeze și să încerce lucruri noi. În WOR s-a remarcat faptul că WWE nu a vrut să-l piardă pe Bryan și că a fost dispusă să facă concesii pentru a-l păstra. S-a sugerat, de asemenea, că WWE, atunci când a făcut înțelegerea cu NJPW (ca parte a zvonurilor privind negocierile cu aceștia), a vrut să fie furnizorul exclusiv de talente pentru New Japan.