Suna groaznic si aproape nu iti vine sa crezi cand o citesti: wrestlingul nu mai este popular. Dar, din pacate, in ciuda fumului si luminitelor de care dispune WWE-ul, wrestlingul – sau Sports Entertainment numit de un anume Vince McMahon – nu mai este nici pe departe fenomenul international care a fost.

Dar hai sa lasam mirarea pentru o clipa si sa ne gandim realmente la cifre. In apogeul razboiului WCW/WWE, showrile lor – ce rulau SIMULTAN – aveau impreuna un rating TV de 10. Acum, cel mai popular show de la TV – Monday Night Raw – deabia reuseste sa treaca de 3. Vine intrebarea evidenta: Unde au disparut restul de oameni?

Sa zicem ca unii s-au pierdut odata cu inchiderea WCW, o minoritate de extremisti care considerau WCW crema din ecler, oameni care nu au ramas cu WWE odata cu inchiderea companiei lui Ted Turner. Nu vreau sa mentionez ca aceasta categorie de oameni au plecat doar din vina lui Vince McMahon si a storyline-ului exagerat de prost facut numit “invazia”.

Sa zicem ca o alta parte nu se mai uita live, preferand optiuni online. Desii intre noi ca fani fie vorba, cand vrei sa vezi un show, te uiti live. Aceste doua mici categorii nu acopera discrepanta dintre cifre: 2 treimi din oameni nu se mai uita la wrestling.

Financiar vorbind, multi o sa ziceti ca WWE o duc la fel de bine, daca nu mai bine, deci e clar ca oamenii se uita. Fals. O presupunere eronata. WWE au reusit sa isi maximizeze profiturile pe toate domeniile: filme, vanzari tricouri, reclame, etc. Si astfel WWE reusesc – financiar cel putin – sa para mai stapani pe sine.

Inainte sa trec mai departe, as vrea sa ma duc un pic mai mult in trecut. Undeva inainte de anul 1984, o perioada in care nici eu nu eram pe aceasta planeta. WWE-ul de pe acea vreme inca nu distrusese teritoriile, si fiecare zona din america avea una daca nu doua promotii locale cu show-uri dese si foarte urmarite; multe aveau si propriile lor emisiuni TV – ce e drept pe posturi locale. Show-urile nu aveau nivelul de productie WWE de azi, dar aveau avantajul regiunii. Puteau sa se axeze pe publicul lor, pe regiunea lor, pentru a da fanilor ce doreau sa vada. Astfel fiecare regiune avea acel “Je Ne sais qois“. Odata cu moartea lor, WWE s-a axat pe un public national, astfel fiind obligati sa devina mai generici, pentru a putea capta atentia la scara mare. Problema este evidenta: cu cat esti mai generic, cu atat esti mai superficial.  Si fanii au plecat.

Revenind in epoca moderna, WWE-ul a reusit totusi sa compenseze prin a-si deschide usile la nivel global. Desi, acesti fani erau deja acolo; sunt sigur ca a-ti auzit de tot felul de povesti cum fanii isi imprumutau casete (VHS pentru cei tineri. Google nu va doare) pentru a putea urmari un show ce era vechi de cateva luni oricum. Fanii au fost acolo, doar ca WWE in sfarsit a reusit sa poata sa ii transforme in fani platitori.

Wrestlingul este fara doar si poate in cea mai proasta era a existentei sale din punct de vedere a popularitatii. E si mai greu sa vezi asta cand esti implicat si urmaresti zi de zi, saptamana de saptamana. Dar daca faci un pas, pui unu langa unu, matematica nu minte. Care a fost scopul acestui articol? Poate o trezire la realitate pentru noi fanii, sa ne dam seama ca pasiunea noastra, placerea noastra, nu este pe departe marul frumos si stralucitor oferit de WWE, ci mai degraba unul destul de lovit de soarta. Ca nu trebuie sa renuntam la el daca Cena castiga, dar nici sa zicem ca Cena a facut vre-un bine acestei industrii sau ca a dus-o la un alt nivel (decat daca nivelul e vreo 3 trepte mai jos).

Noi ca fani avem poate responsabilitatea, pentru decadele de wrestling, pentru oamenii care si-au irosit viata in ring, care au suferit enorm doar pentru acel unic moment care a facut din cineva un fan pe viata, in a trata pasiunea noastra cu intelectualitate, respect dar si ochi critici. Sa judecam neajunsurile, sa laudam momentele bune, si sa speram ca poate reusim sa trasmitem si altora acel ceva ce l-am vazut noi. Oricum, totul e doar o parere.