Wrestling Observer vine cu un update în legătură cu situaţia lui Kenny Omega în New Japan Pro Wrestling, după ce a câştigat titlul IWGP United States în cadrul evenimentului de săptămâna trecută, G1 Special in USA. Planul este ca Omega să îşi apare titlul atât în NJPW, cât şi în ROH. Primul meci în Ring of Honor ar urma să aibă loc în octombrie.

Aceeaşi sursă menţionează că Omega va rămâne în New Japan cel puţin până la începutul lui 2019. Totuşi, oricând poate apărea o ofertă din partea WWE care nu poate fi refuzată, dar planul lui Omega este să rămână în Japonia pentru moment.

Dorinţa lui Omega este să continue feud-ul cu Kazuchika Okada pentru titlul IWGP Heavyweight şi să aibă un meci cu Kota Ibushi în finala turneului G1 Climax 27, din această vară. Kota Ibushi este fostul partener al lui Omega, cei doi fiind campioni tag team în mai multe federaţii, inclusiv în NJPW, unde au deţinut titlurile IWGP Junior Heavyweight Tag Team. Cât despre titlul IWGP United States, dorinţa este ca titlul să fie în main event atunci când compania vine în Statele Unite. Totuşi, următorul show NJPW în America va avea loc în 2018.

Chiar şi aşa, NJPW doreşte continuarea expansiunii în Statele Unite. Până la finalul anului va fi deschis un sediu în Los Angeles, iar la începutul lui 2018 va avea loc redeschiderea dojo-ului. Cele două show-uri G1 Special in USA au fost un succes major pentru companie, iar cei din New Japan vor să devină un jucător important în wrestling-ul din Statele Unite.