Paul “Triple H” Leveque este intruchiparea cuvantului “controversat”. Acest om este iubit de unii oameni, pe cand altii il considera unul din cele mai rele lucruri din industrie. Dar care este adevarul? Este Triple H o legenda sau o rusine pentru istoria wrestlingului? Ca intotdeauna, adevarul zace undeva la mijloc. Ca sa il gasim, trebuie sa ne uitam la cariera lui Triple H din toate punctele de vedere.
In primul rand, tehnic vorbind, Triple H nu a fost un maestru tehnic. Nu a fost un Chris Benoit sau un Bret Hart. El nici macar nu e un Ric Flair. Dar asta nu inseamna ca este un John Cena sa faca un botch cand alearga in scari. A avut meciuri bune, a avut meciuri proaste, a carat, a fost carat. Per total nimeni nu poate sa zica ca a fost un om carat in cariera. Pe partea de storyline-uri, Triple H si-a jucat rolul mereu foarte bine. Ceea ce trebuia sa faca a facut si si-a jucat rolul bine. Se putea si mai bine, se putea si mai prost. Calitativ vorbind a fost peste medie, si este responsabil pentru multe momente din istoria wrestlingului care vor ramane cu noi mereu.
Chiar si in ziua de azi, putem sa ne uitam la ultimul Raw si sa vedem excelentul schimb de replici cu Edge, in care Triple H si-a aratat excelenta abilitate de a juca rolul personajului negativ. Succesul sau si statutul sau de main eventer pana la urma sunt greu de contestat. Chiar si in storyline-ul actual, Triple H ofera o noua perspectiva a “sefului” malefic corporatist ce este, in acelasi timp, apropiata dar foarte diferita de cea interpretata de Vince McMahon.
DAR
Si aici este un mare DAR, un DAR venit din partea politicii lui Triple H. Sau mai bine zis din partea lui Paul Leveque. Dar-ul nu vine din partea personajului, ci din partea omului. Din partea atitudinii sale, din partea egoului sau. De la inceputul (relativ) al carierei, el s-a apropiat de oameni ce ii puteau asigura succesul, de multe ori fiind pus in pozitii in care altfel nu ar fi ajuns… asa repede. Intrarea sa in si asa controversatul grup The Kique, casatoria sa cu Stephanie McMahon, dupa o – controversata – despartire de Chyna. Asta e problema. Triple H este fara doar si poate un main eventer. Este un om care ar fi avut, pe propria forta, o cariera excelenta, cu momentele ei. Chiar a avut asta, si inca pe atat, acum facand parte din WWE la nivel corporatist. Problema vine atunci cand vezi clar momentele fortate ale carierei sale. Cand vezi egoul lui iesind la suprafata.
Un exemplu clar este DX. In prima incarnare a grupului, Triple H a fost secundul. El a fost prietenul campionului Shawn Michaels. Dupa plecarea lui HBK, Triple H a asumat rolul de lider Dx, dar sa fiim totusi seriosi, nu se compara cu formula initiala. Sarim in fata cativa ani, la reunirea grupului in formatul original, cei doi fiind de data asta pe picor de egalitate. Toate bune si frumoase, decat ca Triple H este numit “lider” in tot felul de situatii.
Un exemplu la fel de bun este obsesia (acum trecuta) a lui Triple H cu Ric Flair, mai bine zis cu a depasi numarul de titluri avute de acesta. 16. Sa ne aducem aminte de minunata noapte in care Triple H a avut nu unu, nu doua, ci 3 meciuri pentru Titlul WWE. In acea seara Triple H si-a marit numarul de campionate cu 1, desi Randy Orton urma sa fie campion pentru urmatoarea perioada. O alta obsesie a lui Triple H este WrestleMania, evenimentul cu numarul 22 fiind cel mai bun exemplu. John Cena si Edge erau intr-un feud aprins pentru titlul WWE. De odata feud-ul a fost pus pe stop, intra Triple H, meci in main event cu John Cena la Mania, apoi Edge vs John Cena a continuat.
CM Punk a fost victima egoului lui Triple H la scurt timp dupa ce a explodat in main event cu creatia termenului de Pipe Bomb. Sa ne aducem aminte de “minunatul” feud CM Punk vs Kevin Nash, care nu a primit nici un meci. In schimb am avut un singur meci in care cel mai over om din companie – CM Punk – a pierdut clean in fata lui Triple H, fara nici un motiv si fara nici un rematch. Egoul lui Triple H trebuia sa puna la locului lui pe acest Punk. Norocul a fost ca Punk a fost atat de over incat sa treaca peste aceasta infrangere inexplicabila din punct de vedere a unui Storyline.
Si nimic, dar nimic nu se compara cu Evolution. In aceasta perioada Raw era The Triple H show si nimic mai mult. Hulk Hogan apare mai putin la TNA impact decat Triple H la Raw. Desi pe hartie gruparea era foarte buna, iar Batista si Orton au beneficiat de a fi atat de aproape de Triple H si a fi in centrul atentiei, cei care au avut de suferit au fost fanii, pentru ca am avut o ditamai perioada in care totul era un tribut catre Triple H. Si a devenit plictisitor foarte foarte repede.
Astfel de momente, si multe altele, eclipseaza de multe ori calitatile lui Triple H. Si are calitati. Cum am zis, este un worker ok, este un om ce isi joaca personajul foarte bine, si este cu adevarat dedicat industriei. Sa ne aducem aminte de ambele meciuri care le-a terminat desi avea ruptura de ligament la genunchi.
Per total, Paul “Triple H” Leveque, este si va fi un om controversat in wrestling si in orice va fi implicat, vor fi oameni care vor aprecia ce se intampla si vor fi cei care il vor judeca exclusiv dupa raul facut pe parcursul anilor. Recenta reincarnare a Corporatiei sub numele de Administratie aduce aminte de Evolution. Triple H este baiatul cel rau si totul se invarte in jurul lui. Chiar si campionul WWE este doar o papusa pentru Triple H, astfel desi Daniel Bryan vs Randy Orton este meciul ce urmeaza, asta nu va da nici un fel de finalitate deoarece Triple H este antagonistul. Nimic rau pana acum, storyline-ul este fresh, dar sa vedem peste inca 2-3 luni exact ce se va intampla.
Dar lasand storyline-ul recent si revenind la imaginea omului, cred ca trebuie sa ne uitam la acesta la rece. Sa il criticam si sa nu uitam ca este un om care nu numai ca are o pozitie din care poate sa faca rau industriei, dar a si facut, doar pentru egoul sau. In acelasi timp sa ii recunoastem calitatile sale. Pana la urma toate momentele sale rele puteau fi mult mai proaste daca el era un John Cena in ring sau acelasi personaj de 10 ani de zile.
