Mi-a fost dor să îl văd pe Roddy din nou la single şi a demonstrat aici ce wrestler bun poate fi. Tag team, 1 vs. 1, în orice formulă Roddy livrează şi chiar mi-ar plăcea să primească un solo arc în viitorul apropiat.
A fost foarte bun ce am văzut, dar Matt Riddle este un wrestler ciudat. Nu pot să afirm cu tărie că Strong a cărat meciul, dar în unele momente Riddle a clacat şi nu e prima oară când face asta, a mai făcut-o şi în NXT, a mai făcut-o şi în indies. Chiar dacă fizic poate să ducă un meci de peste 10 minute la intensitate maximă cum a fost acesta, pare că pierde oxigen şi creierul nu mai comunică decizile corpului, altfel nu-mi explic de ce spre final manevrele lui au fost atât de slab executate, până şi finisher-ul se vedea cât este de fake.
În final, rezultatul a fost previzibil şi Riddle ar trebui să fie următorul la coadă pentru titlul NXT.
Rating: ****1/4
Street Profits vs. Oney Lorcan & Danny Burch vs. Kyle O’Reilly & Bobby Fish vs. The Forgotten Sons
Doamne, cât de prost au putut să gestioneze întreaga situaţie cu titlurile la echipe, dar mă gândesc că cei din NXT nu au o vină chiar atât de mare, măcar dacă făceau ceva cu vikingii în main roster. Din moment ce nu au mai apărut pe la RAW de câteva săptămâni, puteau să îi bage aici să îşi piardă centurile onorabil. În ciuda build up-ului slab, meciul a fost solid. A fost o plăcere să revăd reDRagon-ul reunit, Lorcan & Burch sunt adevaraţi dark horses, iar Forgotten Sons au fost heels de serviciu.
Cu toate astea, booking-ului meciului nu a fost tocmai pe gustul meu. În primul rând, s-au ars între ei de parcă era cel mai personal feud din ultimii ani, foarte puţin a părut că s-au luptat pentru centură. În al doilea rând, după ce am văzut Cody vs. Dustin nu credeam că voi mai suferi la un meci mai mult sau cel puţin nu atât de repede, dar multe spot-uri au fost cringe de unsafe. Cred că Fish s-a accidentat pe bune şi au scăpat ieftin dacă doar el are probleme, pur şi simplu m-am temut pentru sănătatea celor prezenţi în ring. La un moment dat, O’Reilly a fost la un pas să fie decapitat de o scară. Chiar l-am auzit pe unul dintre arbitri când a strigat “slow down”.
Intervenţia lui Ryker, fostul Gunner din TNA, a fost un turn off total, pentru că dintr-o dată a devenit cel mai mare monster heel din NXT, omul pur şi simplu se ridica după fiecare atac asupra lui. Oricum, nice plot device, pentru că publicul a fost şi mai entuziasmat de triumful Street Profits. Şi aici a ieşit rezultatul previzibil, dar sincer reDRagon nu aveau nevoie de titluri, iar Street Profits şi-au făcut ucenicia prin EVOLVE. Acum stau şi mă întreb dacă există vreo diferenţă între Montez Ford şi Ricochet.
Rating: ***3/4
The Velveteen Dream vs. Tyler Breeze
Dezamăgirea serii pentru mine, chiar dacă meciul nu a fost atât de rău, doar că mă aşteptam la un alt scenariu, un scenariu cu Breeze învingător.
Am înţeles ideea meciului, dar execuţia lui nu a fost una dintre cele mai fericite şi mi s-a părut mai mult vina lui Velveteen. Meciul avea un potenţial mult mai mare, dar şi cu segmentul de după, l-au făcut pe Breeze să arate ca ultimul loser. Acum nu ştiu dacă va începe un redemption story sau va fi dat afară.
Totuşi, trebuia să câştige titlul. Velveeten nu a adus niciun prestigiu titlului, toate storyline-urile sunt construite ca să îl pună pe el over, nu titlul. De multe ori nici nu a fost adus în discuţie pe timpul build up-ului şi reprezintă doar un accesoriu pentru Dream, ceea ce, paradoxal, i se potriveşte gimmick-ului, dar în imaginea de asamblu răneşte titlul. Meciul ar fi arătat la fel dacă nu era pentru centură.
Rating: ***1/4
Shayna Baszler vs. Io Shirai
Un meci care nu a ieşit din tiparul celor avut de Shayna de când este campioană, adică a fost bun spre foarte bun, dar nu chiar atât de bun precum a fost cel din Stardom. Oricum, a fost doar un prim episod al unui feud care va continua şi care a luat o turnură interesantă la final, mă aştept la un meci no dq, doar sper să nu iasă un clusterfuck cu Marina Shafir, Jessamyn Duke şi Candice implicate. Candice oricum nu are niciun sens pe acolo şi e trist că nu îi dau o poveste doar a ei sau poate o vor face.
Rating: ***3/4
Johnny Gargano vs. Adam Cole
Adam Cole a fost acompaniat de un skinny black rapper care a scuipat versuri pentru theme song-ul său, în timp ce Johnny Gargano a venit cu un ring gear inspirat din Captain Marvel. Ciudat.
Prima parte a meciului a conţinut ceva ce am mai văzut de-a lungul show-ului în timpul meciurilor. Mai multe secvenţe au părut mult prea coregrafiate, adică Cole şi Gargano parcă au respectat cuvânt cu cuvânt, manevră cu manevră, un script al meciului. De altfel, pe toată durata a fost un wrestling de foarte bună calitate, dar cu momente care m-au făcut să-mi pierd interesul, cum ar fi spam-ul de big moves şi near fall-urile lui Gargano de la final. Man, ţi-ai luat un Piledriver în afara ringului, stay the fuck down. În privinţa asta chiar a semănat cu Captain Marvel, două personaje OP. Mă rog, e vina booking-ului, aşa luate ca atare, performanţele lui Cole şi Gargano sunt top class.
Decizia este cea bună, iar meciul s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, cel puţin ale mele, pentru că eram convins că nu va fi atât de bun ca cel din New York City. Cu toate astea, nu se compară cu meciuri de genul Andrade vs. Gargano.
Rating: ****1/2
Per total, a fost un show puţin sub ultimele TakeOver-uri, dar pe de o parte este de înţeles, din moment a fost on short notice. Stage-ul ăla a părut luat de la live event-uri şi, involuntar, a dat un sentiment de throwback, în temă cu evenimentul. Teoria mea este că ori au vrut să vină cu ceva de calitate după Double or Nothing, ori au vrut să bage ceva de calitate înainte de mizeria din Arabia Saudită.
În orice caz, următorul TakeOver va fi în weekend-ul SummerSlam, iar în timpul show-ului a fost anunţat şi NXT UK TakeOver: Cardiff, care va fi în aceeaşi zi cu AEW All Out şi cu show-ul NJPW Royal Quest, tot din UK. Triple H spune că a plănuit show-ul înainte ca celelalte să fie oficiale, acum fiecare crede ce vrea.
