Fenomenal show. Ce ironie că la un an distanţă de la plecarea lui Nakamura şi AJ, NJPW a reuşit să producă show-ul de wrestling care se apropie cel mai mult de perfecţiune, în opinia mea. Peste Wrestle Kingdom 9, cât şi Wrestle Kingdom 10, care sunt considerate două dintre cele mai bune show-uri din istorie.
Rezultatele au fost bune, cu menţiunea la ROH că probabil O’Reilly nu va semna un nou contract şi de aceea a pierdut titlul. Păcat de modul în care şi-a făcut loc Kota Ibushi pe card, păcat că l-au adus pe Cody, sper să se întoarcă în WWE şi să nu mai strice show-uri pe oriunde se duce. Ultimele două meciuri au fost magnifice, dau în scris că nimic nu se va ridica în 2017 la acest nivel. Au fost o mulţime de mesaje pe Twitter din partea wrestlerilor, chiar şi câţiva din WWE au postat că se uită la show, dar o să îl las mai jos pe favoritul meu şi cel care spune adevărul curat, de la unul dintre cei care au participat la acest eveniment minuntat care mi-a demonstrat încă o dată de ce iubesc pro wrestling-ul.
Everyone quit wrestling now!!! No one will ever top that #njwk11
— William Ospreay (@WillOspreay) 4 January 2017