Vicepreşedintele Ring of Honor, Joe Koff, le-a transmis wrestlerilor şi întreg personalului din companie că WWE a avut discuţii cu Sinclair Broadcast Group pentru a licenţia materiale video din arhivă cu mai mulţi wrestleri care sunt acum în WWE.

Acest mesaj vine în urma zvonului apărut ieri, conform căruia WWE ar negocia în secret cumpărarea ROH. Potrivit PWInsider, WWE ar putea fi interesaţi de transmiterea show-ului săptămânal ROH pe WWE Network.

WWE şi ROH au mai colaborat în trecut în acest sens, folosind materiale video pentru wrestleri cum ar fi CM Punk. De notat că WWE pregăteşte lansarea unor documentare despre Seth Rollins şi Kevin Owens.