Universul WWE nu l-a mai văzut pe Kane în ring de când a făcut echipă cu The Undertaker la show-ul din Arabia Saudită într-un meci împotriva lui Triple H și Shawn Michaels. Cu toate acestea, lucrurile se vor schimba în curând.
În prezent, Kane este promovat pentru WWE Live Event-urile din Bossier City, LA și Lafayette, LA, care vor avea loc pe 23 și 24 August.
Pe parcursul acestor show-uri, Braun Strowman va fi adversarul lui Kane. Este interesant că ”The Red Monster” va participa la house show-uri, oficialii având nevoie de un public numeros pentru live event-uri, iar Kane se pare că încă prezintă interes.
Kane a fost ocupat cu funcția de primar în Knox, Tennessee, deci a avut cu ce să-și umple timpul cât a stat departe de ring. Se pare că, Kane nu este promovat pentru alte apariții, dar aceste house show-uri ar putea indica că întotdeauna ne putem aștepta la o revenire din partea lui.