Voi scrie primele mele ganduri pe acest site, incercand sa va povestesc cea mai interesanta experianta a mea legata de wrestling, poate cea care m-a facut definitiv si iremediabil sa fiu atasat „indiferent ce…” de acest fenomen. Spun „indiferent ce…” pentru ca sincer si obiectiv nu vad vreun motiv sa privesc Mania din acest an. Un Mania plin de rematches, un Mania in care John Cena, Triple H, Sheamus, Ryback sau Orton, personaje unidimensionale si care mie mi se pare mai mult decat plictisitoare vor obtine victorii, in fata unor wrestleri extraordinari sau a unor legende veritabile, ca Brock Lesnar, CM Punk, The Rock, Mark Henry sau grupul Shield.
Un Mania cu build oribil, un Mania in care multe lucruri nu au sens. Cand ma gandesc la feudul dintre Triple H si Undertaker, acel feud „last outlaws” si vad cum s-a intors acum Undertaker, ce motivatie are acum de a lupta Triple H, imi vine sa imi intorc privirea catre TNA. Insa privirea mea se loveste de imaginea unui baiat vopsit pe fata, cu ochi desenati pe pleope si care fara nici o logica poarta doua centuri, pentru a demonstra ca este campion mondial.
Mai intorc odata privirea inapoi, dezamagit de ce vad si in TNA si revad grotescul suprem, infruntarea dintre o umbra a ceea ce a fost odata, cel mai mare si cel mai puternic personaj de wrestling din toata istoria, THE ROCK, si chintesenta a tot ceea ce este rau in wrestlingul de astazi: John Cena. Si ma gandesc de ce ma mai uit? De ce ma uit la o asemenea decadere, la un fenomen care a ajuns sa coboare de la feuduri precum cel dintre Austin si Kurt Angle, cu aruncarea medalii de aur in rau? De la cel mai superb moment din istoria wrestlingului pentru mine, storylineul Invasion, cand Shane si Steph s-au luptat cu Vince si au unit 3 companii intr-una: WWF, WCW si ECW?
Cand Rock a stat victorios la Survivor Series in fata lui Austin? Cand Undertaker l-a aruncat de pe cusca pe Mick Foley? Si s-a ajuns…la…la ce? La un baiat cu sepcuta care nu stie sa vanda un feud, la un pitic si un gigant care fac echipa, la o divizie feminina penibila si un ginere care nu stie cand sa se retraga la momentul potrivit.
Si ma uit, pentru ca am avut norocul sa vad ce inseamna Wrestlemania. Si inseamna enorm. Inseamna o lume fabuloasa, pe care odata ce ai ajuns s-o vezi deaproape, s-o simti, nu o mai poti parasi niciodata. Rar am fost atat de trist in viata mea, ca in acea a doua zi, cand a trebuit sa parasesc Atlanta dupa Wresltemania 27 si sa imi iau adio de la un eveniment incredibil.
Am ajuns in preziua evenimentului. Atlanta este un oras superb, insorit, plin de arene, stadioane, sali de sport, ca un oras care a sustinut o Olimpiada de vara, cea din 1996, la care Kurt Angle a castigat medalia de aur, la un sport ce urmeaza a fi scos din programul jocurilor olimpice. Senzatia ca ai ajuns la Mania m-a lovit din primul moment. Inca din aeroport am fost intampanit de afise care faceau reclama marelui event. Dupa cazare si o scurta relaxare, m-am indreptat catre Georgia Dome pentru a-mi luat biletul achizitionat.
Vreau sa spun ca Georgia Dome este incredibil. Un stadion enorm, de 80 de mii de locuri, acoperit insa cu o cupola permanenta, astfel incat acest stadion si tribunele sale nu au vazut niciodata lumina soarelui. Pe cat de impozant este insa, stadionul nu poate fi vazut in maretia sa de la distanta, fiind inconjurat de niste parcari supraterane enorme, unde americanul de rand sa isi poata parca in cel mai civilizat loc masina lui enorma. La stadion nu existau cozi, desi exista o singura casa de unde puteai ridica bilete rezervate. Asta pentru ca civilizatia capata alte dimensiuni odata ce depasesti granita Romaniei si nimeni nu se mai imbulzeste pentru un bilet. Cetateanul de la casa ma astepta si binevoitor mi-a inmanat imediat biletul, mie si celor 2 prieteni cu care am facut calatoria. Sunt sustinator al echipei Dinamo, insa nu nu pot sa nu le dau dreptate suporterilor stelisti care se chinuie sa isi obtina bilet la meciul cu Chelsea, in conditiile in care eu am reusit sa obtin un bilet foarte lejer la un eveniment unde cererea a fost chiar mai mare decat la meciul Steaua-Chelsea.
Primul loc, dupa ce am luat biletele, nu putea fi decat Wrestlemania Axxes. O sala enorma, aproape de Georgia Dome, care isi astepta fanii pentru interactiunea cu superstarurile favorite.
O coada enorma ne arata unde vom astepta, pentru ca sesiunea de seara a Axxes sa isi primeasca clienti,i ce platisera 35 de dolari pentru un timp generos de stat alaturi de wrestleri, merchandise si alti fani. Pentru mine, experienta alaturi de acea coada a fost una din cele mai impresionante din viata mea. Ca fan de wrestling in Romania, iti pui deseori intrebari. Cand multi poate te ironizeaza pentru pasiunea ta, cand vezi cum este inteles total gresit acest fenomen in aceasta tara, te intrebi cum e acolo? Cum e in tara lui de baza? E INCREDIBIL.
Toti sunt ca tine, toti poarta tricoul cu wrestlerul favorit, multi au accesorii, inclusiv enormele centuri la dimensiuni reala la pret de 300 $. Si este un vuiet unic, cu oameni ce discuta numai si numai de wrestling. Copii, bunici, tineri, rockeri, hip-hoperi, oameni grasi, oameni foarte grasi chiar si oameni invalizi, toti au loc si toti participa la fenomenul wrestling. Cand mai sunt 5 minute pana sa se deschida portile catre AXXES incepe un WOOOOOOOOOOO general pentru a celebra gloria eterna a wrestlingului, Nature Boy Rick Flair.
Minutele trec sub galagia unita a miilor de fani si portile se deschid. Axxes e ciudat, e o frenezie, te simti ca intr-un parc de distractii, insa sunt si multe minusuri. Odata, partea de shopping nu e atat de bogata pe cat te-ai astepta. Prietenii mei, ca niste hateri ce sunt, se asteptau bineinteles sa gaseaca tricouri cu „I bring it via satellite” tricou promovat de Cena in feudul sau cu Rock, si pe care sa le poarta pentru a-mi face mie in ciuda, stiind ca eu ma voi indrepta ca un arab catre Mecca, atunci cand voi vedea tricoul negru cu acel titlu pe alb ”I bring it” pe el. Insa nu se vindea un asemenea tricou, asa cum nu se vindeau multe alte obiecte la care m-as fi asteptat sa fie acolo, si care sunt, de exemplu pe siteul online WWE. Voiam sa cumpar, de exemplu, Encicopledia WWE, nici aceasta nu era insa de gasit la Axxes, am reusit sa o cumpar intamplator, dintr-un magazin din New York…Asadar oferta saraca, tricouri la vanzare doar cu wrestlerii care urmau sa apara la Mania iar accesorii putine, in principal centurile acelea despre care va povesteam. Altfel, multe cozi, pentru a lua autograf de la wrestlerul favorit. Bineinteles ca Cena, Michaels, Undertaker nu participa la aceste sesiuni. Daca vrei autograf de la ei, trebuie sa platesti extra, si intr-o alta anexa a cladirii vei primi autograful dorit si vei putea schimba cateva vorbe cu favoritul, asta daca iti permiti un tichet cam de 5 ori mai scump. Ceea ce, din punctul meu de vedere este o porcarie.
Primul lucru, pe care l-am facut, a fost, sa ma pun la coada catre Punk (parca simteam ca urma sa primeasca un mega-push in cariera). L-am salutat, i-am spus de unde sunt, s-a mirat, am dat noroc, am facut poza si am primit autograf. Autograful il am si acum, poze mai am doar cu Rosa Mendes si cu centura WWE, pentru ca dupa niste evenimente ce nu merita prezentate acum, poza cu Punk am reusit sa o pierd.
In rest, Axxes este ca un muzeu interactiv. Ai tot ce vrei, de la Undertaker’s Lair, pana la hainele purtate in ring de Michaels sau Cena, pana la toate centurile istorice si personalizate expuse in vitrina. Si in plus ai muzica de intrare, diverse activitati si chiar un ring cu meciuri sustinute de wrestleri din NXT (FCW cum se numea pe atunci) astfel incat te poti delecta, ca in orice mare parc de distractii gandit de americani. Pentru aceia dintre voi care au fost chiar si la Disney, stiti la ce ma refer. Acea muzica si personaje care te insotesc peste tot, creand astfel impresia ca tu chiar traiesti fantezia respectiva. Iar eu asta traiam, eram intr-o lume fantastica, in care wrestlingul domina universul si nimic altceva nu mai conta in acele 3 ore cat am petrecut la Axxes. Tot la Axxes era si un concurs interesant, de numit wrestleri. 8 participanti, fiecare numea cate un wrestler pe rand, daca te blocai sau spuneai un wrestler, care a fost deja mentionat erai eliminat. Amuzat a fost, cand un baiat aflat in disperare de cauza, care ramasese fara wrestleri de numit, a inceput sa ii enumere pe toti din TNA, spre uimirea si socul organizatorilor si a lui Josh Matthews care modera concursul J
Long story short, acesta a fost Wrestlemania Axxes. Ce a fost efectiv experienta Wrestlemania, cum sunt superstaturile, cum se aude muzica de intrare, cum vezi showul din arena si mai ales cum se simte Wrestlemania pe viu, sper sa am ocazia sa va povestesc in urmatorul articol, in functie de feedbackul primit.
Insa pentru mine, Wrestlemania Axxes a fost momentul definitoriu, in care am realizat, ca vreau sa traiesc alaturi de aceasta lume pentru totdeauna. A fost momentul, cand am putut sa spun, fara remuscari „bravo Vince McMahon, ai creat o lume unica”. Mi-am dat seama, nu numai ca nu sunt singur, dar cat de multi suntem fanii de wrestling. Si credeti-ma, si eu ma uit pe audiente, pe rating, dar doar atunci cand esti inconjurat de mii de oameni, care au aceeasi pasiune ca si tine, doar atunci intelegi, cat de mare este acest fenomen.
Si da, fenomenul este kitschos acum, este mult mult mai fad si mai neinteresant decat in perioada sa de glorie. Dar nu vad cum as putea lasa un an sa treaca, fara sa ma uit la Mania. Fara sa vad spectacolul, muzica, luminile, miile de fani cu pancartele lor. Cum sa nu aud, acel „WELCOME TO WRESTLEMANIAAAAA” dupa care showul sa se desfasoare. Cu siguranta, ca pentru mine, ca si pentru multi altii, anul acesta, WWE a esuat in a ne vinde produsul sau. Dar cu siguranta, a reusit pentru mine si va reusi, pentru o lunga perioada de timp, sa vanda spectacolul sau! Pentru ca la Wrestlemania, spectacolul in sine este main-eventul, si cu siguranta intr-un oras ca New York, pe un stadion ca Metlife, nu Cena vs Rock sau Triple H vs Lesnar, ci spectacolul aferent va fi cel care va fura seara si va ramane in amintirea, tuturor fanilor prezenti in tribune sau la televizor.
