În cel de-al treilea articol postat pe Wrestlebook o să vă prezint părerea mea despre cele două meciuri de tipul Money in the Bank, care vor avea loc la PPV-ul cu acelaşi nume. Pentru mine, MiTB este cel mai aşteptat PPV, după Wrestlemania şi Royal Rumble (îl consider mai important decât SummerSlam sau Survivor Series). Uneori chiar am putut să-l consider cel mai bun PPV din WWE, de exemplu în 2011 am impresia că a fost cel mai bun PPV al companiei, având în main event acel meci de 5 stele dintre CM Punk şi John Cena. Însă până la urmă atracţia acestui PPV sunt cele 2 meciuri MiTB şi pe bună dreptate, aceste meciuri au dat mulţi campioni care acum la un moment dat au fost în main event (vezi cazul lui Edge, CM Punk sau Dolph Ziggler).
Să începem cu primul şi poate cel mai important meci, cel din care fac parte foşi campioni mondiali. 4 dintre ei chiar au câştigat în trecut acest meci, CM Punk fiind cel care a câştigat de două ori acest tip de meci.
CM Punk – Cum am spus şi anterior, a câştigat de două ori acest tip de meci, nu mai are nevoie să o facă încă o dată. Cel mai probabil Punk îşi va continua feud-ul cu Brock Lesnar, din care mai face parte şi Paul Heyman. Chiar mă aştept ca Heyman să se întoarcă împotriva lui Punk şi să spună că de fapt el este cel care a plănuit atacul lui Lesnar. Chiar cred că Lesnar va interveni în acest meci, într-un moment în care Punk ar putea fi aproape de a captura servieta, astfel s-ar face build up pentru marele meci ce va avea loc la Summerslam.
Rob Van Dam – Eu unul m-am săturat să văd atâtea promo-uri cu RVD şi deşi nu-mi displace fostul wrestler din ECW, nici nu-l simpatizez. Pentru mine este la statutul de midcarder şi acolo cred că va fi şi în WWE. N-ar avea de ce să câştige acest meci. Din câte am înţeles va avea un program mai limitat, deci probabil a fost adus pentru acest meci şi diverse feud-uri în care va pune over alţi wrestleri, ceva în genul lui Chris Jericho.
Randy Orton – Pentru mine este unul dintre posibilii câştigători, asta cu o singură condiţie: Să facă turn heel, înainte de a face cash in-ul. Cu toţi suntem de acord că Orton este foarte plictisitor ca face, iar un turn heel i-ar prinde foarte bine acum, chiar dacă nu ar câştiga servieta. Avem nevoie în main event de un Randy Orton heel!
Kane – Tot respectul pentru Kane, însă n-are nicio şansă de a câştiga. A făcut-o în 2010 şi este de ajuns. A fost băgat aici pentru storyline-ul pe care îl are cu D-Bryan şi Orton.
Sheamus – Şi el a fost băgat de umplutură aici. Sper să îşi ia un powerbomb pe o scară şi să-l scoată de pe WWE TV o perioadă. Este plictisitor, şi ca heel şi ca face.
Christian – Deşi sunt fan Christian, sunt de părere că locul lui nu este în WWE. Cât timp i se dă un reign de 2 săptămâni nu merită să stai ca să mai primeşti o dată titlul US/IC. Mai bine s-ar duce în TNA, unde a fost tratat aşa cum trebuie. Din păcate nu va câştiga.
Daniel Bryan – Favoritul în opinia mea. Bryan are nevoie de această servietă la fel de mult cum are nevoie de un turn heel. Nu se poate pune la îndoială faptul că Bryan este cel mai bun worker din WWE şi că poate face faţă în main event. De asemenea, ar câştiga cea de a doua servietă din carieră.
Am ajuns şi la MiTB-ul de la World Heavyweight, care, din punctul meu de vedere, este cel mai imprevizibil meci, aproape toţi participanţii având şanse de a câştiga.
Wade Barrett – Unii ar spune că el este favoritul în acest meci, şi eu cred la fel. Este de ceva timp în companie, este bun şi în ring şi la microfon şi ar fi pentru el primul push serios spre un titlu mondial. Mi-ar plăcea să câştige şi să facă imediat cash in-ul, a arătat că este pregătit să deţină un titlu mondial şi ar merita.
Cody Rhodes – El este unul dintre pariurile mele. Încă de acum câţiva ani am spus ca va deveni campion mondial într-o zi. Totuşi nu cred că acum este momentul, ar trebui să primească un storyline serios, nu în ce a fost implicat în ultimul timp.
Damien Sandow – Alt wrestler care pare să fie favorit. Gimmick-ul lui este pur şi simplu genial, iar ca heel are printre cele mai bune promo-uri din companie. Recent i-am urmărit câteva meciuri din FCW şi a demonstrat că este peste nivelul de acolo. Dacă nu va câştiga sper să se găsească şi pentru el un story, poate chiar un feud cu Rhodes, acesta din urmă făcând turn-ul face.
Dean Ambrose – Şi el porneşte cu şanse foarte mari. Totul depinde de cum va fi booking-ul pentru acest meci. Dacă ceilalţi doi membrii din The Shield vor interveni în favoarea lui Ambrose este clar care va fi câştigătorul. La fel ca şi Sandow, şi Ambrose are un gimmick unic şi aş vrea să-l scoată în evidenţă mai mult. Poate când se va separa The Shield…
Fandango – Fandango din ok a ajuns meh. A avut acele 2 meciuri cu Jericho, unde Y2J l-a cărat pe Fandango. Singurul lucru over la el este theme song-ul. Sper să nu câştige el, cel puţin nu acum, încă nu a demonstrat că merită să fie în main event.
Jack Swagger – La fel ca şi în cazul lui Fandango, şi pe Jack Swagger îl văd cu şanse infime la câştigarea meciului. A primit un push atunci când nu trebuia. L-a primit şi pe al doilea şi a dat-o în bară. Deşi recunosc că îmi place personajul lui Swagger de când îl are pe Zeb Colter lângă el, tot nu mă face să cred că ar merita un al treilea mare push spre main event.
Antonio Cesaro – Am zis că acesta este un meci imprevizibil. În opinia mea şi Antonio Cesaro este unul dintre cei care merită/poate să câştigă MiTB-ul pentru titlul World Heavy. Se descurcă foarte bine în ring, la microfon de asemenea, iar cu Zeb Colter lângă el poate ieşi ceva bun şi pentru fani şi pentru companie. Din câte ştiu Vince McMahon este unul dintre fanii lui Cesaro, iar asta poate însemna un mare plus pentru el.
Cam asta a fost. Cam lung, însă dacă aţi ajuns până la final înseamnă că v-a plăcut. Sper să mai revin curând cu un nou articol pentru WrestleBook.