După cum multă lume se aştepta, Chris Jericho a decis să renunţe momentan la wrestling pentru a susţine mai multe concerte cu Fozzy. Plecarea nu este permanentă şi Jericho poate reveni la Royal Rumble 2014, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut. Fostul campion mondial a ales să îşi informeze fanii printr-un mesaj postat pe Twitter, imediat după ce s-au terminat filmările Smackdown-ului din această săptămână, unde a avut un meci cu Curtis Axel.

Nu este prima oară când Jericho îşi împarte timpul între WWE şi Fozzy. În ultimii ani el ne-a obişnuit ca pe timpul verii să plece din companie pentru a susţine turnee de promovare a trupei.