2. Shawn Michaels vs. The Undertaker – Wrestlemania XXV
Clasicul. Epicul. Dacă existau doar meciurile din 1997, acesta şi cel de la 26, puteam să spun că este cea mai bună trilogie pe care a dat-o wrestling-ul.
Shawn Michaels livrează încă o dată on the grandest stage of them all şi îşi continuă legenda de Mr. Wrestlemania. Din punct de vedere al psihologiei în ring a fost incredibil, urmărind toate aceste meciuri cu el de la Wrestlemania îşi face loc pe lista wrestlerilor mei favoriţi. Asta nu înseamnă că Undertaker nu a fost la acelaşi nivel, omul a fost foarte aproape de a îşi rupe gâtul, acesta fiind probabil şi motivul pentru care Meltzer nu a dat toate cele 5 stele meciului. În afară de incidentul menţionat anterior, totul a fost perfect, de la comentariu până la arbitru.
Cred că acest bout marchează şi apariţia festivalului de finisher-uri, doar că aici toate au avut sens, iar recovery time-ul a fost on point, nu cum se întâmplă în zilele noastre. Ţin minte că meciul m-a atras de la prima vizionare şi l-am urmărit de mai multe ori, de fiecare dată eram impresionat de suspanul pe cae l-a oferit în ultimele minute.
