As vrea sa incep acest editorial cu termenul de “mark”. Ce este un “mark”? Ei bine, pe langa definitia stiuta de multi dintre voi – un fan care considera wrestlingul real – “mark” mai inseamna ceva: tinta. Si aici nu ma refer din pacate la “public tinta”. Odata si de mult, wrestlingul era o cacealma de circ. Era o manarie, asemanatoare ca alba/neagra, si oamenii care veneau sa vada un astfel de show erau numiti – cum sunt numiti in general victimele unei escrocherii – “marks”.
Treptat wrestlingul a capatat amploare ajungand in ziua de azi o forma de entertainment acceptata la nivel global. In aceasta tranzitie a aparut de asemenea termenul de “kayfabe”, termen care se refera la lumea fictiva create de wrestleri. Zeci de ani, zeci de decenii chiar, “kayfabe”-ul era sacru si nu trebuia spart. Dar treptat inceput sa apara fani care stiau ca totul este o poveste, si pentru ei nu conta; pentru ei conta produsul. Fie ca acestia analizau amanuntit, sau doar se bucurau de produs, ei stiau totusi ca este o poveste fictiva si nu in conflict real. Asa a aparut si termenul de “smark”/”smart mark”.
Intr-o escrocherie, atunci cand oamenii stiu adevarul, escrocheria da gresi si dispare. In cazul wrestlingului, Vince McMahon a imbratisat – cel putin la suprafata – idea de “smart mark” si rebranduind wrestlingul in “sports entertainment”. Astfel nu mai conta ca totul este fake, pentru ca nu se incerca a ascunde asta. Era o acceptare a vremurilor si o tranzitionare a wrestlingului catre o alta forma.
Toate bune si frumoase pana aici… la suprafata. Real vorbind, chiar si in ziua de astazi WWE-ul este cu fundul in doua luntre, neputand sa isi acepte propriul statut. Daca wrestlingul este doar un storyline, si WWE accepta asta, atunci poate usor fi comparat – cel putin partea de storyline – cu un serial: evolutie de personaje, build-up catre realizari sau catre esecuri. O sa discutam intr-o buna zi si despre aspectul fizic. Momentan sa ramanem la storyline.
In industria serialelor sau a filmelor, scenaristii nu critica fanii sau nu ii desconsidera pentru ca sunt pasionati, sau pentru ca despica firul narativ in patru, sau critica un actor pentru jocul sau. Ba chiar cauta asta pentru a putea evolua si oferi un produs mai bun. In WWE in schimb, fanii care critica produsul sunt batjocoriti si umiliti, iar niste oameni blocati in epoci de mult apuse considera ca ei stiu ce e “Best for Business”
Seriale precum Walking Dead are un talk show numit Talking Dead in care scenaristii discuta serialul si cum au ajuns la anumite decizii. Sunt discutii si analize interesante in evolutia unui storyline, discutii si analize apreciate de fani si in care parerea fanilor conteaza. Credeti ca WWE-ul citeste ceva de pe net si spune “Da, ce idee! Hai sa incercam”. Opusul chiar, de multe ori ei facand opusul parca doar din ciuda. Dar dupa ce fac asta, Vince McMahon spune si zice ca este “sports entertainment”.
WWE inca nu a acceptat ca escrocheria a fost descoperita si – culmea – acceptata ca atare. Au recunoscut asta si s-au adaptat, dar dau deseori dovada de frustrare. Stau si ma gandesc cat i-a omorat sa il puna over pe Daniel Bryan la Wrestlemania 30. Din pacate aceasta lipsa de acceptare a fanilor, mai ales cand in momentul asta TOTI fanii de peste 8 ani de zile realizeaza totusi ca se uita la o poveste fictiva, duce WWE-ul in directia pe care o vedem cu totii.
As vrea sa cred ca se va schimba ceva daca Vince se retrage, dar din pacate cei ce ii vor lua locul sufera de aceeasi mentalitate invechita de “noi stiim mai bine ce vrea omul sa vada”.
