Anul trecut am făcut o recenzie meciului dintre John Cena şi AJ Styles de la SummerSlam 2016 şi am spus că vreau să-l revăd şi pe cel de la Royal Rumble. Nu am făcut-o până acum, dar WWE a postat meciul gratis pe YouTube. Recenzia meciului de la SummerSlam dintre cei doi o puteţi citi aici.
De asemenea, în ultimele zile am vorbit şi despre meciul dintre Daniel Bryan şi AJ Styles din Ring of Honor şi cel dintre Tyler Bate şi Pete Dunne de la NXT TakeOver: Chicago.
Încă din start ne putem da seama că meciul este doar despre Cena, era seara în care avea să câştige cel de-al 16-lea titlu mondial şi să îl egaleze pe Ric Flair, în viziunea WWE. Ce e ironic este că JBL încerca să îl pună over pe AJ.
Cred că nu voi putea niciodată să îi înghit selling-ul lui Cena, pur şi simplu pare exagerat, dar nu în sensul de overselling, ci este foarte fals. Cena execută de vreo trei ori aceeaşi manevră, care nici măcar nu este o manevră de wrestling propriu-zisă, în timp ce AJ iese cu Hurricanrana dintr-un Blue Thunder Bomb. Enough said. Vedem câteva trimiteri la meciurile lor din trecut sau chiar la secvenţe din acest meci. Cena execută Blue Thunder Bomb-ul, dar nu complet, pentru a evita revenirea lui Styles, de altfel îi anticipează mai multe manevre pe parcursul meciului, bună atenţia la detalii.
După trei încercări eşuate, primul finisher vine aproape după nouă minute. Speram măcar să nu fie niciunul în primele 10. Imediat după AA, Cena execută un Lariat care şi-ar face loc în puroresu. Sunt impresionat. Al doilea finisher puţin după 10 minute. Începe spam-ul de manevre de submission. Trebuie să recunosc, contrele arată destul de bine. Problema e că pentru Cena selling înseamnă doar să se măscărească, Styles vinde STF-ul chit că nu i se vede expresia facială. Bineînţeles, din acest spam nu putea să lipsească şi Figure Four Leglock-ul, că deh, ce ar fi fost să îl egaleze pe Flair cu propria manevră.
Aici Cena nu a executat manevrele atât de stângaci precum o face de obicei, chiar au fost destul de smooth unele. Am vorbit prea devreme, Cena a botch-uit un Cutter. Secvenţa de final e extrem de slabă, cu Cena trezit din morţi care execută două AA-uri. BIG MATCH JOHN.
Meciul chiar este foarte bun, putea să fie şi mai bun dacă avea un booking mai inteligent. Au fost şapte manevre de final în total. 7! În schimb, cum am spus, meciul a fost doar despre Cena, iar AJ a făcut o treabă excelentă în a îl pune over. Per total a fost o trilogie bună, stricată de booking.
Câştigător: John Cena
Rating: ****1/2