Momentul in care Weidman i-a administrat KO-ul devastator lui Silva in lupta principala din cadrul galei UFC 162, lumea artelor martiale mixte s-a cutremurat din temelii. A fost o experienta asemanatoare KO-ului suferit de Mirko “Cro Cop” Filipovic prin lovitura de picior la cap, sau infrangerea lui Fedor prin strangulare in triunghi: inca o legenda a acestui sport fusese redusa, fara drept de apel, la tacere, de catre un adversar caruia foarte putini ii acordasera vreo sansa.
De altfel, 2013 per ansamblu nu a fost un an bun pentru campionii UFC, Benson Henderson fiind detronat pentru a doua oara in viata sa de Anthony Pettis la categoria usoara (prima data fiind in gala finala WEC), iar Jon Jones si Georges St-Pierre aflandu-se la un pas de a isi pierde si ei centura. Cu toate acestea, problemele intampinate de campionii si fostii campioni UFC in acest an nu se bazeaza pe ghinion sau coincidenta, ci pe nivelul si calitatea pregatirii adversarilor acestora.
Revenind la Weidman si Silva, trebuie mentionat ca rezultatul primei lupte a fost determinat de doi factori. In primul rand, Weidman nu s-a lasat intimidat si distras de tacticile brazilianului, aplicand presiune constanta si folosind o deplasare inteligenta si agresiva in tandem cu lovituri bine executate tehnic pentru a ii minimiza spatiul de manevra oponentului. In al doilea rand, Anderson a cautat cu mult prea multa energie sa isi creeze oportunitatea perfecta de contraatac.
Scopul pentru care Silva isi provoaca adversarii in moduri mai putin ortodoxe este pentru a ii face sa isi piarda cumpatul, sa vada rosu in fata ochilor si sa isi abandoneze strategia, ca dupa aceea el sa le aplice contra perfecta (a se vedea lupta cu Forrest Griffin) In fata unui lui Weidman, care a refuzat sa joace un asemenea joc, Silva s-a simtit obligat sa isi “intensifice” eforturile, parand din ce in ce mai ridicol. Intr-un final, s-a lasat purtat de val intr-o pozitie in care nu mai avea loc de eroare, iar Weidman l-a pacalit in a eschiva o lovitura slaba, aruncata la deruta, fix intr-un croseu puternic de stanga.
Cu privire la strategie, trebuie mentionat ca in prima lupta Chris a parut sa il imite pe Silva, lasandu-si garda jos si provocandu-l fara a parea in vreun fel intimidat de puterea loviturilor acestuia. Tactica in cauza fost explicata chiar de Weidman in emisiunea Countdown to UFC 168: lui Silva ii place sa opreasca proiectarile punandu-si bratele sub bratele adversarului in clinch. Stiind acest lucru, americanul a initiat in repetate randuri clinch-ul, lasandu-se cu toata greutatea corpului pe bratele lui Anderson, pentru a le obosi si a ii scadea acestuia din viteza si puterea loviturilor.
Privind situatia prin prisma acestor informatii, victoria lui Chris Weidman este mult mai bine asezata in context, iar noi, fanii, putem fi convinsi ca nu a fost intamplatoare. Insa ceea ce am vazut la UFC 162 nu a fost o performanta fara cusur a actualului campion. Spun acest lucru pentru ca desi Weidman a fost foarte bine pregatit pentru Silva per total, a existat un element din arsenalul brazilianului care l-a luat prin surprindere: loviurile joase de picioaret. Nu trebuie uitat ca bazele martiale ale lui Silva sunt in taekwondo si muay thai, iar acesta are tibii deosebit de tari si taioase, pe care le foloseste cu tehnica impecabila. Folosirea mai frecventa a low-kick-urilor l-ar putea rani pe Weidman suficient incat sa-i afecteze deplasarea (de altfel excelenta) in octogon, insa l-ar supune pe Anderson unui risc crescut de a fi dus la sol.
Cat despre imaginea de ansamblu, Chris ramane un luptator care exceleaza la sol, a carui tehnica de kickbox este solida dar nu spectaculoasa. Este un bun strateg si poate sa se adapteze relativ usor deschiderilor oferite de oponenti (a se vedea cotul administrat lui Munoz), insa nu este atat de creativ ca Silva. Pe de alta parte, din experienta anterioare ne este clar ca pentru a il cauza pe Weidman sa isi piarda cumpatul, Anderson va trebui sa lupte mult mai ofensiv si sa dicteze ritmul confruntarii mai degraba decat sa se lase condus si sa apeleze aproape exclusiv la gesturi batjocoritoare.
Ramane totusi problema ca Silva nu se va putea deschide prea tare prin lovituri in fata americanului datorita riscului trecerii la sol, insa nici Weidman nu isi poate perimte vreo eroare majora in fata unui speculator innascut ca fostul campion. Pentru a isi pastra titlul, Weidman va trebui sa lupte in spiritul confruntarii precedente: sa aplice presiune constanta pe brazilian, sa isi foloseasca deplasarea pentru a ii taia retragerea si avansul, sa nu forteze trecerile la sol daca nu ii reusesc din prima, sa il oboseasca in clinch, sa nu ii ofere oportunitati de contraatac si nu in ultimul rand, sa il frustreze si surprinda.
Indiferent insa de rezultat sau de preferintele noastre in materie de castigator, UFC 168 ne ofera o situatie interesanta si satisfacatoare: daca Weidman iese invingator, categoria mijlocie va avea drept campion un atlet desavarsit, disciplinat, talentat si profesionist care aduce a Georges St-Pierre si care, asemenea canadianului, va ramane probabil multa vreme in varful diviziei. Daca Silva isi recapata centura, ni se va confirma maretia unuia dintre cei mai buni luptatori din istoria MMA-ului, posesor al unei personalitati excentrice, fata de care nu poti ramane vreodata indiferent. Anderson are totusi 38 de ani, iar zvonurile conform carora retragerea sa este aproape circula de multa vreme. Va fi oare aceasta lupta, indiferent de rezultat, ultima sa prezenta in octogon? Macar pentru aceasta posibilitate, daca nu pentru talentul si aptitudinile celor doi combatanti, meciul merita urmarit cu sufletul la gura.
