In urma cu 20 de ani, Royce Gracie surprindea lumea sporturilor de contact prin parcursul sau impecabil in cadrul galei inaugurale Ultimate Fighting Championship. La 26 de ani, 1,83 metri si 80 de kile, Gracie era cel mai putin impresionant specimen fizic din turneu, parand pentru spectatorul de rand, in gi-ul sau traditional, cu atitudinea sa stoica dar umila, o relicva a unui trecut de mult apus in lumea artelor martiale.
Brazilianul si-a folosit, insa, tehnica de ne-waza (lupta la sol) pentru a invinge pe rand un boxeor (Art Jimmerson), un luptator (Ken Shamrock) si un kickboxer (Gerard Gordeau) intr-un timp total de 5 minute. Lectia pe care Royce Gracie a oferit-o in acea seara a fost ca poti razbate in fata unor adversari fizic superiori daca le ataci cu perseverenta slabiciunile, punandu-i cat mai repede in situatii in care pregatirea lor martiala lasa de dorit.
Aceasta lectie este piatra de temelie pentru deja-legendarul Georges St-Pierre. Campionul diviziei semi-mijlocii (77kg) a UFC-ului intruchipeaza ca nimeni altul ideea de luptator complet, capabil sa faca fata si sa se impuna atat prin lovituri cat si prin proiectari si procedee articulare sau de strangulare. Combinand tehnica martiala si strategii bine puse la punct cu pregatirea fizica ireprosabila, calitatile sale de atlet inascut si o minte de tactician, canadianul este capabil sa dicteze pe toata durata luptei conditiile sub care se desfasoara actiunea.
St-Pierre stie ce trebuie facut pentru a scoate adversarul din elementul sau natural. Cand acesta este renumit pentru tehnica de lovire, Georges il duce la sol cu fiecare ocazie, iar cand are tehnica buna de lupte sau este expert in ne-waza, ii ofera o lectie aplicata de kickbox. Cu atat mai mult, insa, St-Pierre face foarte usor tranzitia de la o etapa la alta a luptei, motivul pentru care a reusit in repetate randuri sa domine adversari folosind chiar armele lor (Thiago Alvez, Josh Koscheck, Nick Diaz), datorita faptului ca increderea acestora in propriile abilitati scadea pe masura ce ei incercau sa tina pasul cu ritmul impus de canadian.
Acestea fiind spuse, daca ne uitam la lungul sir de victorii prin care St-Pierre si-a aparat titlul, observam un numitor comun: toti adversarii s-au lasat inca de la inceputul luptei convinsi sa intre in jocul canadianului. De altfel, singurele momente de incertitudine din partea campionului au fost mai intai impotriva lui Jake Shields (dupa ce americanul ii accidentase ochiul stang, afectandu-i dramatic vederea), iar apoi impotriva lui Carlos Condit, care i-a aplicat la finalul unei combinatii o lovitura de picior extrem de surprinzatoare in tampla, doborandu-l si obligandu-l sa intre in defensiva pentru a nu pierde meciul.
In aceasta ecuatie intervine Johny Hendricks. Puternic, agresiv si rapid, americanul poate acoperi foarte repede distanta dintre sine si adversar, aplicand apoi croseul sau directa fulgeratoare de stanga, armele sale principale.Trebuie mentionat ca Hendricks nu are o tehnica de box nici pe departe desavarsita, fiind poate cel mai nerafinat adversar din acest punct de vedere pe care St-Pierre l-a infruntat in ultimii ani (cu exceptia lui Jake Shields). Insa forta, viteza si precizia cu care aplica putinele lovituri pe care le stapaneste este de invidiat, profitand de apararea adesea precara a oponentilor – il vom include aici pe Martin Kampmann, cel mai tehnic kickboxer impotriva caruia Hendricks s-a luptat, insa care sufera de pe urma defensivei cel putin poroase.
Analizandu-i pe cei doi combatanti principali din gala UFC 167, situatia sta astfel: St-Pierre este luptator de cursa lunga care prefera sa evite riscurile si care isi studiaza foarte bine adversarii. El trebuie surprins pentru a fi invins, sau trebuie pus in situatii cu adevarat incomode. Pentru a face acest lucru, Hendricks are doua puncte de atacat: poate sa incerce sa il invinga pe campion prin tehnica de lupte libere, pe care insa a demonstrat pana acum ca nu a reusit sa o implementeze extraordinar de bine in stilul sau de MMA.
A doua varianta este sa il prinda pe Georges cu directele sau crosee puternice la cap, sau poate cu genunchi din clinch. Matt Serra, unul din cei doi oameni care l-au invins pe canadian in intreaga cariera a acestuia, ne-a oferit un tipar interesant (de altfel bine cunoscut in lumea boxului si a kickboxului) si anume atacarea corpului cu lovituri puternice pentru a il obliga pe adversar sa isi coboare garda. Loviturile la corp au avantajul auxiliar de a seca din stamina combatantului care le incaseaza, iar un St-Pierre vlaguit, cu coastele invinetite si garda cazuta este o tinta ideala pentru o infrangere prin KO sau TKO.
Pe de alta parte, Johny Hendricks nu are nici experienta adversarului sau din aceast seara, nici nu este obisnuit sa lupte timp de 5 reprize. Ritmul lui tinde sa scada daca nu reuseste sa incheie lupta in primele 5 minute, lucru pe care Georges St-Pierre cu siguranta va cauta sa il exploateze. Putem astfel vedea ca, in teorie, Hendricks trebuie sa depuna mult mai mult efort si sa schimbe mai multe elemente cheie ale stilului sau pentru a il invinge pe St-Pierre, in timp ce canadianul se poate baza pe tactica sa deja cunoscuta, lipsita aproape in totalitate de riscuri pentru a isi apara cu succes centura de campion.
Astel, sunt de parere ca in aceasta lupta vor conta foarte mult pregatirea mentala si tactica a celor doi luptatori, urmate indeaproape de pregatirea fizica. Georges St-Pierre nu isi poate permite greseli, trebuie sa aiba o aparare cat mai solida si sa se asigure cat mai repede ca isi impune stilul si ritmul. Cat despre Johny Hendricks, americanul nu are nimic de pierdut: urmeaza sa se lupte cu o legenda a MMA-ului, iar daca pierde, pierde in fata celui mai dominant campion din istoria UFC-ului. Daca iese invingator, mai ales in maniera decisiva, poate avea el insusi pretentii la un loc de cinste in lumea artelor martiale mixte.
