3. Pete Dunne vs. Tyler Bate (NXT #277)
La o primă vedere meciul e destul de random, pentru că feud-ul dintre ei ar fi trebuit să se încheie, dar aparent cineva din WWE, Hunter sau Regal probabil, a vrut să mai aibă loc încă un meci între ei în 2017. Bună decizie.
Începutul meciului este foarte britanic, e foarte rar să vezi în WWE secvenţe atât de lungi de catch wrestling, iar partea cea mai importantă este că publicul a reacţionat foarte bine. Pete Dunne este un wrestler atât de bun încât un chinlock aplicat de el nu arată deloc plictisitor. În timpul meciului, Nigel McGuinness a spus că Pete Dunne îi aduce aminte de un Daniel Bryan mai tânăr. Fix cu câteva momente în urmă mă gândeam cât de mult seamănă acest meci cu unele meciuri făcut de Bryan Danielson prin Ring of Honor.
Cei doi au o chimie extraordinară, aproape tot ce îşi propun le iese, cum ar fi acel Xploder Suplex de pe a doua coardă a ringului.
Şi când te gândeşti că în total au 44 de ani, adică mai puţin decât un anumit wrestler retras care s-a pus over în main event-ul de la Survivor Series.
Revenind la meci, cred că au prelungit cam mult secvenţa de final şi nu a părut că a venit chiar atât de natural. Dar poate nu ar trebui să mă plâng, am putut vedea un meci de 20+ minute în main event-ul unui show televizat. Absolut extraordinar totul, nu înţeleg de ce nu sunt semnaţi full-time.
A fost probabil un ultim candidat pentru meciul anului. 2017 a fost anul celor mai bune trilogii din istorie – Okada/Omega, Omega/Ishii, Naito/Tanahashi şi acum Bate/Dunne.
