4. Tyler Bate vs. Pete Dunne (WWE United Kingdom Championship Tournament)
Rating: ****1/2
Bate intră foarte serios în meci, în timp ce Dunne este foarte încrezător că poate câştiga meciul după ce l-a atacat mai devreme. Foarte bună munca celor doi comentatori care menţionează că Dunne l-a antrenat pe Bate.
Pe toată durata meciului Dunne a atacat umărul accidentat al lui Bate, o metodă bună de storytelling, dar şi de a îi pune în valoare calităţile tehnice ale lui Dunne, pe care nu le-a arătat prea mult până acum în turneu. Totuşi au fost câteva momente în care selling-ul a lăsat de dorit, dar pun acele momente pe seama adrenalinei şi a spiritului de luptă a lui Bate. Dunne ar fi putut să câştige titlul după Bitter End şi Kimura Lock, dar Tyler a reuşit să iasă din ambele manevre şi să încheie meciul cu Tyler Driver 97.
O poveste simplă, cu un heel cocky, prea încrezător şi cu un underdog accidentat, care în cele din urmă va reuşi să iasă învingător datorită spiritului de luptă şi a suportului senzaţional din partea fanilor. La nivel de executare a manevrelor nu am nimic de reproşat, chiar şi acel 450 splash care probabil a fost greşit, a arătat în cele din urmă foarte tare. Nici micile probleme cu selling-ul nu m-au deranjat.