Am vorbit despre superlativele anului 2021 în wrestling, însă am zis să dedic un întreg articol separat celor mai bune meciuri ale anului.
În primul rând, faţă de alţi ani, părerile şi topurile sunt foarte diversificate, pare că niciun meci nu este general considerat meciul anului.
În al doilea rând, sunt multe meciuri care n-au prins topul meu, aşa că înainte de a vorbi despre cele 10 meciuri care mi-au plăcut mie cel mai mult, vreau să le menţionez rapid pe cele care au rămas pe afară.
- Will Ospreay vs. Zack Sabre Jr. – NJPW New Japan Cup – Day 8
- Shingo Takagi vs. Will Ospreay – NJPW New Japan Cup – Day 13
- WALTER vs. Ilja Dragunov – WWE NXT TakeOver: 36
- Shingo Takagi vs. Zack Sabre Jr. – NJPW G1 Climax 31 – Day 3
- Katsuhiko Nakajima vs. Naomichi Marufuji – NOAH Grand Square in Osaka
- Adam Page vs. Bryan Danielson – AEW Dynamite #115 – Winter Is Coming
- Taiji Ishimori vs. Hiromu Takahashi – NJPW Wrestle Kingdom 15 – Day 2
- Kota Ibushi vs. Tetsuya Naito – NJPW Wrestle Kingdom 15 – Day 1
- Rey Fenix vs. Kenny Omega – AEW Dynamite #67
- Johnny Gargano vs. KUSHIDA – WWE NXT TakeOver: Vengeance Day
- Mayu Iwatani vs. Yoshiko – STARDOM All-Star Dream Cindrella
- Shingo Takagi vs. Kazuchika Okada – NJPW New Japan Cup – Day 2
- Drew McIntyre vs. Sheamus – WWE Fast Lane
- Will Ospreay vs. Kota Ibushi – NJPW Sakura Genesis
- WALTER vs. Tommaso Ciampa – WWE NXT TakeOver: Stand & Deliver – Day 1
- Santos Escobar vs. Jordan Devlin – WWE NXT TakeOver: Stand & Deliver – Day 2
- Roman Reigns vs. Edge vs. Daniel Bryan – WWE WrestleMania 37 – Day 2
- Roman Reigns vs. Daniel Bryan – WWE SmackDown #1132
- Cesaro vs. Roman Reigns – WWE WrestleMania Backlash
- The Young Bucks vs. The Lucha Brothers – AEW All Out
- Hiroshi Tanahashi vs. Kazuchika Okada – NJPW G1 Climax 31 – Day 2
- Minoru Suzuki vs. Bryan Danielson – AEW Rampage #10 – The Buy-In
- Shingo Takagi vs. Zack Sabre Jr. – NJPW Power Struggle
- Kenny Omega vs. Adam Page – AEW Full Gear
- Katsuhiko Nakajima vs. Kenoh – NOAH N-1 Victory – Day 6
- Syuri vs. Utami Hayashishita – STARDOM Dream Queendom
Un meci cu simbolism, între fostul sau actualul golden boy al companiei – Okada – şi viitorul golden boy – Ospreay.
Dar mai mult decât atât, meciul a fost important pentru a încheia story arc-ul lui Okada, care de o perioadă lungă de timp nu mai folosea Rainmaker-ul ca manevră de final, ci Money Clip, o manevră de submission.
A fost cel mai bun meci al primei zile de la Wrestle Kingdom şi totodată cred că e şi cel mai bun meci din seria pe care au avut-o Okada şi Ospreay.
Un meci executat excelent, cu un Ospreay heel până în măduva oaselor şi cu Okada care a căutat finalul meciului prin orice metodă, dar nu prin Rainmaker. Momentele de final au fost extrem de tensionate, punctul culminant fiind momentul în care Okada a executat un Rainmaker brutal pentru a-l învinge pe Ospreay.
Când Tanahashi va decide că e timpul şi totul este gata, va fi ţinut minte ca unul dintre cei mai buni din istorie. Incredibil modul în care lucrează omul ăsta la 44 de ani, după toate accidentările pe care le-a avut. E drept că a mai slăbit pace-ul în ultimii ani, însă este în continuare fantastic. Şi o face la aceeaşi intensitate din perioada neagră a NJPW.
Am citit câteva păreri despre meci şi sunt uimit că multă lume consideră meciul fiind slow burn/plictisitor/prea lung. Ritmul meciului a crescut treptat. Susţin în continuare că o poveste bună o spui prin anumite detalii, cum ar fi agresivitatea cu care Tanahashi a executat acel dropkick pe genunchiul lui Shingo, parcă te loveşte pe tine când vezi manevra. O altă subtilitate a fost folosirea Boston Crab-ului de Shingo. Cum el nu este un wrestler care se bazează foarte mult pe manevre de submission, dar aici a vrut să îl bată pe Tanahashi cu propriul său stil, a apelat la leg work, însă în loc de Texas Cloverleaf, a folosit prima manevră de submission pe care o înveţi ca young lion, iar apoi s-a prăbuşit efectiv pe piciorul lui Tanahashi, în loc să transforme manevra în ceva mai complex.
Meciul cu Pete Dunne este magnum opusul lui Finn Balor. Absolut încântător meciul, părţile de mat wrestling şi tranziţii atât de smooth mai putem vedea doar la Zack Sabre Jr. Pare că s-a găsit formula perfectă pentru meciurile lui Balor, dar indiferent de cum e scris/gândit meciul, ţine de wrestling iq-ul celor din ring “produsul” final.
În al doilea run din NXT am putut vedea cea mai versiune a lui Balor. A durat ceva timp. Când a venit din Japonia nu mă aşteptam să depăşească ce a făcut acolo, nu mi se părea la nivelul altor wrestleri veniţi în perioada aia în WWE. Iar Pete Dunne a fantastic. Serios, e în top 5 workeri din WWE în ultimii ani.
În mod cert este cel mai bun meci oferit în cadrul unui show săptămânal. Şi a fost şi mai special datorită faptului că a marcat debutul în ring al lui Bryan în AEW.
Atmosfera a fost grozavă, iar Bryan şi Omega au lucrat excelent împreună. Cel mai tare lucru a fost că, de obicei AEW este all in cu astfel de meciuri, dar aici meciul a avut un început lent, cu momente de “cunoaştere” şi a dat şansa publicului, atât celor care erau live, cât şi celor din faţa tv-ului, de aclimatizare cu ceea ce se întâmplă în ring, decât să treacă acţiunea pe lângă ei. Ritmul a crescut încet, încet până la spoturile mari din meci şi s-a terminat cu tease-uri pentru OWA-ul lui Omega şi LeBell Lock-ul lui Bryan.
În mod cert, un final clean ar fi ridicat şi mai mult nivelul meciului, însă trebuie privită imaginea de asamblu. Bryan şi Omega au scos un meci foarte bun fără să-şi prezinte întreg move set-ul, dar cel mai important, fără să existe un câştigător, astfel hype-ul va fi şi mai mare pentru un eventual rematch.
Meciul din săptămâna WrestleMania pentru care am fost cel mai hyped şi pe care l-am aşteptat cel mai mult. Nu mi-a plăcut cum s-a încheiat feud-ul lor din ROH, aşa că aşteptam un final mai bun pentru rivalitatea dintre Cole şi O’Reilly.
A avut părţi în care poate a fost puţin cam prea melodramatic, dar per total a avut cantitatea potrivită de style & substance, proporţionată cum trebuie. A fost destul de lung încât să spună o poveste complexă şi să facă multe callback-uri. Chiar dacă a fost un gimmick match, ca nivel de storytelling poate fi considerat un “clasic”. Toate spot-urile mari au avut în spate o poveste, ci nu au avut big spots pentru a marca lipsa ei. Iar O’Reilly a oferit o adevărată lecţie de selling aici.
Primul meci din STARDOM de pe listă, însă nu şi ultimul. Meltzer a declarat despre el că este cel mai bun meci feminin din istorie. Eu nu sunt de acord, însă îl consider unul dintre cele mai bune meciuri feminine pe care le-am văzut.
E un meci must-see pentru cei care vor să vadă meciuri de calitate şi/sau cunosc cât de cât zona de joshi puro.
Ce pierde pe partea de execuţie propriu-zisă a manevrelor, anumite momente sloppy etc, recuperează prin intensitate, dramatism şi un real fight feel. Pe hârtie sună a final anticlimactic, însă este consecinţa a ceea ce s-a întâmplat în ultimele 45 de minute.
Holy fuck! Meciul ăsta a fost motivul pentru care am vrut să văd întreg show-ul, a fost lăudat peste tot şi merită fiecare cuvânt frumos. E unul dintre cele mai bune meciuri ale anului.
Bineînţeles, ajută să fie cunoscută povestea celor două şi cum s-a ajuns la HAIR vs. HAIR match între două femei. A fost flawless. Tam Nakano are doar patru ani de experienţă în ring, dar execută manevrele fără cusur. Steiner Screwdriver-ul a arătat badass as fuck. Dar peste toate manevrele, variaţia lor şi alte elemente care ţin de partea tehnică a unui meci de wrestling, a fost storytelling-ul. Slap exchange-ul a fost momentul meu preferat din meci, peste orice big spot.
Un meci brutal, lovituri foarte stiff, a avut un ritm accelerat, storytelling simplu, dar excelent. A avut şi un callback către un meci dintre Shibata şi Ishii şi per total a arătat ca un Misawa – Kawada modern. Cred că a fost cea mai mare reacţie a unui public NJPW de când a început pandemia. Arena din Osaka aproape că a explodat. Modern classic.
Analizat din punct de vedere obiectiv, a avut toate caracteristicile pentru a fi considerat un meci foarte bun. Acum, cine a fost implicat emoţional în povestea lui Ibushi, poate a simţit meciul mult mai intens. Mie stilul în care a fost lucrat mi-a adus aminte de meciurile pe care le avea Tanahashi când era main eventer.
E o artă să poţi transmite emoţie, să poţi spune o poveste, printr-un mod mai slow de a lucra. Ce-i drept, primele 15-20 de minute nu sunt foarte relevante, iar calitatea este dată de micile subtilităţi din manevre şi tot ceea ce se întâmplă în ring. Ţin minte că problema asta a fost ridicată şi la primul Okada/Omega. Cum am spus, stilul poate nu este pe placul tuturor, dar luat obiectiv, sunt toate elementele necesare pentru un meci bun. În plus, a avut minimul de intervenţii din partea lui Gedo şi de data asta au avut sens, nu au stricat cu nimic meciul.
Pentru mine a fost meciul care m-a făcut să simt ceva când mă uit la wrestling după multe luni de zile în care am pierdut puţin contactul. În place stilul lui Jay White şi cum se desfăşoară ca heel, modul în care execută manevrele şi chiar cred că este cel mai bun heel din momentul ăsta. Mai are de lucrat ca personaj în afara ringului, însă odată început meciul, stăpâneşte aproape la perfecţie personajul pe care îl joacă. Ibushi e Dumnezeu, poate lucra orice stil, a demonstrat în G1, a demonstrat şi acum şi asta a fost marea poveste din NJPW în ultimul an de zile. A luptat stilul adversarului în meciurile de G1, a arătat că îi poate învinge şi să câştige turneul. Acum că i s-au adăugat mai multe obstacole în cale este pentru a face victoria lui şi mai importantă. Nu era chiar necesar, dar a ieşit bine şi s-a potrivit şi cu organizarea show-ului pe două zile.
După o trilogie impresionantă, Osperay şi Shingo au reuşit să depăşească aşteptările pe care le-au creat în precedentele trei meciuri.
Mi s-a părut că a semănat puţin cu primul Okada vs. Omega, din Tokyo Dome şi dacă există vreo rivalitate care să se apropie de cea dintre Okada şi Omega, cea dintre Ospreay şi Shingo este. N-a fost un limb work sau ceva basic în modul în care a fost construit meciul, chiar mi-a lăsat impresia că a avut o psihologie mai complexă. Durata de 44 de minute a fost ideală pentru ceea ce s-a întâmplat şi dacă a fost o parte a meciului mai slabă, a fost pe la minutule 22-25, înainte de spot-ul cu masa, însă restul build-ului până la acel moment a fost superb. De asemenea, foarte multe callback-uri la meciurile lor din trecut, au avut şi de unde.
