WWE a anunţat prima campioană a diviziei feminine din brand-ul NXT UK în urma filmărilor din acest weekend. Rhea Ripley a câştigat titlul după ce a învins-o pe Toni Storm în finala unui mini-turneu.
WWE nu a anunţat când, în ce format şi unde vor fi difuzate show-urile filmate în Marea Britanie.
Din turneu au mai făcut parte Jinny, Isla Dawn, Millie McKenzie, Nina Samuels, Dakota Ski şi Xia Brookside.
Rhea Ripley este din Australia, are 21 de ani şi a semnat cu WWE anul trecut, participând în cele două ediţii din Mae Young Classic.
Titlul NXT UK Women’s va fi apărat la PPV-ul destinat exclusiv diviziei feminine, WWE Evolution, care va avea loc pe 28 octombrie.