În pauza meciului Super Bowl LIII desfășurat pe 3 februarie 2019, WWE ne-a oferit al 3-lea eveniment de tipul Halftime Heat din istorie, primele doua fiind în 1999, respectiv în 2000.
Rezultatul meciului conteză mai puțin, echipa formată din Aleister Black, Ricochet și Velveteen Dream reușind să se impună în fața echipei formate din Adam Cole, Johnny Gargano și Tommaso Ciampa. În esență, WWE a organizat un meci intre cei mai importanți wrestleri din NXT, totodată cei șase reprezentând viitorul companiei într-o anumită măsură.
CITEŞTE ŞI: Review WWE Halftime Heat 2019
Deci, de ce compania lui Vince McMahon are viitorul asigurat și cine are cele mai mari șanse să ajungă imaginea WWE în viitor?
#6 Tommaso Ciampa
În ciuda faptului că la venirea în WWE era văzut doar ca un indie guy, încetul cu încetul, Tommaso Ciampa și-a făcut loc în companie, în prezent fiind campionul NXT. Munca acestuia nu a rămas neobservată, mai ales după accidentarea extrem de gravă avută în anul 2017.
Modul în care a reușit să-și reinventeze personajul a atras atenția tuturor, de la look pâna la modul de a vorbi, sau chiar la modul în care interacționează pe platformele de social media, Ciampa a reușit să se transforme într-un star.
Perspective pentru viitor: Este destul de greu de prezis ce șanse ar avea Ciampa în main roster. În ciuda faptului că este un heel foarte bun, nu îl văd cu un rol pivotal în Raw sau SmackDown, așa cum are în NXT la momentul actual.
Cel mai probabil Ciampa va fi un om important în midcard daca va trece în main roster, depinde însă și de șansele pe care le va avea să demonstreze că poate mai mult.
#5 Ricochet
Din Lucha Underground în New Japan Pro Wrestling, Ricochet ne-a demonstrat că este genul de wrestler ce posedă abilități acrobatice incredibile și este în stare să scoată meciuri extrem de spectaculoase.
Puternic și inovativ în ring, Ricochet poate face orice, singurul punct slab pe care acesta l-ar avea ar fi capacitatea de a scoate un promo bun la microfon, însă genul acesta de lucruri se pot învăța pe parcurs.
Perspective pentru viitor: Ricochet ar putea fi punctul central într-un brand precum 205 Live, cred însă că are mult mai mult potential să ajungă un Seth Rollins sau un AJ Styles.
Așa cum am spus, nu este cel mai bun la microfon, însă cu prezența lui și abilitațile acrobatice de care dă dovadă, e greu de crezut că acesta nu ar putea ajunge un wrestler important într-un brand ca Raw sau SmackDown.
#4 Johnny Gargano
Povestea lui Johnny Gargano seamănă izbitor de mult cu cea a lui Tommaso Ciampa, ajuns în WWE sub postura de indy guy, a trebuit să lupte din greu pentru a crește în ochii companiei.
Au fost momente când Gargano era doar un simplu squash pentru Samoa Joe, însă la momentul actual are la activ multe meciuri în main event la show-urile speciale NXT TakeOver, unele dintre ele fiind catalogate printre cele mai bune meciuri din istoria NXT.
Perspective pentru viitor: Chiar daca Gargano a devenit un heel între timp, ne-a dovit în trecut că poate fi un babyface exceptional. Stilul tehnic propus de acesta în ring îi face pe specialiști nu de puține ori să-l asemene cu Daniel Bryan, un alt babyface natural.
Doar viitorul ne poate spune ce are pregătit pentru Johnny Gargano, acesta având șanse să fie un jucător serios pe scena de main event dacă va ajunge în main roster.
#3 Aleister Black
Dacă Undertaker ar avea un urmaș în WWE, fără doar și poate acela ar Aleister Black. Comparativ cu alți wrestleri ce au pășit în NXT, Aleister Black nu s-a bucurat de același hype excesiv, însă pe parcurs ne-a demonstrat că este pachetul complet pentru WWE.
Aura întunecată de care Aleister Black dă dovadă în ring, expresiile faciale și limbajul corporal, alaturate echipei de producție a WWE, nu fac decât să-l transforme pe olandez într-o prezență cu adevărat mistică. Cu toate că nu este cel mai bun când vine vorba de munca la microfon, Aleister Black nu are nevoie să fie dezvoltat foarte mult în această privință.
Perspective pentru viitor: Deși prezența lui ne face să-l asemănăm cu Undertaker, cea mai realistă asemănare în cazul în care Aleister Black va trece în main roster, ar fi cea cu Finn Balor, personajul celui din urmă fiind învăluit deasemenea într-o aură de misticism.
Olandezul și-ar găsi locul cu ușurință în Raw sau SmackDown, cu șanse serioase să se implice la lupta pentru main event. De ce nu, un “passing the torch” cu Undertaker, huh?
#2 Adam Cole
Adam Cole BAY BAY…sau Shawn Michaels în varianta 2.0 așa cum ar spune mulți fani ai wrestlingului. Singurul om cu trei titluri supreme în Ring of Honor, și primul campion NXT nord american din istorie.
Sunt puține lucruri pe care Adam Cole nu le poate face. Foarte bun la microfon, poate portretiza oricând un personaj amuzant sau serios și de asemenea are armele să scoată un meci bun în ring.
Poate cel mai important atu pe care Adam Cole îl are, este acela că îi face pe cei din jurul său să devină importanți, exemple fiind coechipierii săi din Undisputed Era: Bobby Fish, Kyle O’Reilly și Roderick Strong, dar și adversarii care se bucură de un interes aparte în meciurile cu Adam Cole.
Perspective pentru viitor: Ca și în cazul lui Aleister Black, Adam Cole reprezintă pachetul complet pentru WWE. Atașamentul fanilor față de el va fi decisiv în ascensiunea lui spre main event, iar spre deosebire de Tommaso Ciampa, Adam Cole ar putea avea lejer un rol pivotal în Raw sau SmackDown.
#1 Velveteen Dream
Foarte posibil cel mai mare talent “de casă” pe care WWE a reușit să-l producă. Velveteen Dream a reușit să atingă un statut greu de atins de către alți wrestleri, a devenit un personaj despre care o întreagă industrie vorbește la superlativ.
Nimeni nu ar fi crezut că la 23 de ani și după o participare mai puțin reușită în Tough Enough, Patrick Clark a.k.a Velveteen Dream ar putea fi un personaj sinonim cu carisma.
Foarte intelligent în ring, știe cum să construiască un feud și asemenea lui Adam Cole, știe cum să facă ca totul din jurul lui să devină important. Având în vedere că este încă foarte tânăr, capacitățile lui deja destul de bune în ring, cu siguranță că se vor îmbunătăți.
Perspective pentru viitor: Velveteen Dream strigă cât se poate de tare “superstar de main event”. Doar WWE îl poate “strica” în viitor, așa cum a făcut în trecut cu nume precum Sami Zayn, Adrian Neville sau Hideo Itami.
Rămâne de văzut cum WWE va alege să-l utilizeze…cum Vince McMahon va alege să-l utilizeze. Dream is the future, iar lucrul bun este că măcar Triple H cunoaște acest lucru și pentru un moment îi va oferi prin NXT platforma de care are nevoie să se facă remarcat în continuare.
NXT. Șase pentru viitor. Indiferent cine va ajunge campion mondial sau nu în viitor, este important să-i privim ca pe o fundație pe care WWE o are în următorii ani, iar după numele prezentate mai sus, este o fundație solidă pe care Vince McMahon își poate consolida imperiul.
– Scris de Patrik pentru WrestleLegion