Tye Dillinger vs. Aiden English
Kickoff Match
Echipa creativă din Smackdown şi-a adus aminte că mai există Tye Dillinger şi Aiden English şi i-au pus, din nou, în kickoff. Probabil au şi uitat că a mai fost meciul ăsta la (random B PPV).
Probabil nici atunci nu a fost interesant, sunt obişnuit cu astfel de meciuri în pre-show. Aiden English mi s-a părut worker-ul superior aici. Sunt curios cât va mai dura hype-ul din jurul lui Dillinger, la cum îl folosesc nu cred ca va mai fi mult.
Câştigător: Aiden English
Rating: **
The Usos (c) vs. The New Day
Smackdown Tag Team Championship
Xavier Woods nu este cel mai bun wrestler de pe planetă, dar îşi are rolul în micuţa divizie la echipe din WWE şi faptul că este folosit tot mai des ne arată cine este cel mai slab worker din New Day. Şi nu e Big E.
Acţiunea din ring a fost tipică unui meci la echipe din WWE în anul 2017, nu a fost nimic care să te dea pe spate, dar ceea ce a făcut meciul bun a fost emoţia creată de câteva nearfall-uri bune şi implicarea publicului, dar cel mai important chimia dintre cele două echipe. Punctul în minus pe care îl acord este rezultatul. Sunt de părere că Usos trebuie să iasă câştigători din acest feud, în plus, New Day nu cred că mai poate oferi ceva din poziţia de campioni.
Rezultat: The New Day
Rating: ***3/4
Shinsuke Nakamura vs. Baron Corbin
Pentru Corbin a început booking-ul tipic câştigătorului Money in the Bank. Ultimul program de genul pe care mi-l aduc aminte este cel cu Seth Rollins, care a produs câteva meciuri destul de bune, dar atunci parcă a fost implicată şi servieta.
Acest meci a fost lipsit de emoţie, niciunul dintre participanţi nu s-a implicat foarte mult, Corbin încă nu poate ajunge la potenţialul uriaş de heat pe care îl poate primi şi nu ştiu dacă a fost alegerea bună pentru Money in the Bank, are deja 32 de ani, a stat mult în NXT şi are doar vreo 2 meciuri bune în întreaga lui carieră. Nakamura nici pe pilot automat nu e, e chiar dezamăgitor ce se întâmplă, păcat este că cei care l-au văzut pentru prima dată în WWE chiar vor crede că este un wrestler mediocru cu un gimmick ciudat. I miss the old Swagsuke.
Câştigător: Shinsuke Nakamura via DQ
Rating: **1/2
Tamina vs. Natalya vs. Charlotte Flair vs. Lana vs. Becky Lynch
#1 Contender Match for Smackdown Women’s Championship
Probabil cineva din măreaţa echipă creativă are o obsesie cu meciurile Fatal 5-Way sau poate chiar Vince, pentru că am avut câteva şi la 205 Live, deşi mă îndoiesc că Vince ştie de existenţa 205 Live.
Ca fiecare meci de acest gen are şi puncte slabe şi puncte forte, dar mai multe slabe. În primul rând durata, dacă e scurt îşi cam pierde esenţa. Aici au fost şi câteva secvenţe bune, în special cea de final, păcat de acel finisher oribil. Înţeleg că nu au vrut ca Charlotte să piardă prin submission, dar spre exemplu putea să împrumute manevra de final a lui Cesaro.
Natalya va fi în meciul de la SummerSlam pentru că, probabil, Carmella va face cash in, acesta fiind şi motivul pentru care nu a apărut la PPV-ul propriu-zis.
Later edit: Lana e groaznică în ring, nu-mi pasă că arată bine, poate să stea să îşi facă selfie-uri pe Instagram şi Snapchat în loc să fie în ring.
Câştigătoare: Natalya
Rating: **1/4
AJ Styles (c) vs. Kevin Owens
United States Championship
Ştii că este un show prost atunci când nici măcar AJ Styles nu te mai salvează. După meciul bun de la (random B PPV) credeam că următorul va fi ceva care ar putea fi un MOTYC pentru WWE, dar în schimb am primit un meci pe care îl putem vedea oricând la Smackdown. Owens trebuie să renunţe la folosirea headlock-ului, am impresia că îl ţine mai multe minute şi am ajuns să dau skip la acele moment, atunci când nu mă uit live.
Spre final începuse să îşi revină, crescuse şi intensitatea, dar ref bump-ul a stricat tot ce se construise. Pur şi simplu nu a avut sens şi nu i-a ajutat pe niciunul dintre wrestleri. Un meci de aproape 20 de minute care parcă a fost scris de trei persoane cu trei idei total diferite.
Câştigător: Kevin Owens
Rating: **3/4
John Cena vs. Rusev
Flag Match
Intrăm în meci ştiind că Cena va câştiga. Un Flag Match nu a avut niciodată potenţialul să fie un meci bun, cu atât mai mult în anul 2017. Cui îi pasă cine îşi duce steagul în vârful rampei. Un meci de fotbal internaţional produce mult mai multă emoţie decât un astfel de gimmick match.
Uneori a fost atât de prost încât mi s-a părut amuzant cum se bat pe două steaguri. Rusev şi Cena au scos meciuri decente în trecut, poate şi acesta avea potenţialul să fie ceva okay, deşi exagerez, dar ar fi trebuit să dureze maxim 12 minute, nu 21!
Au existat câteva momente în care WWE-ul a lăsat impresia că Rusev ar putea câştigat, dar cine mai pică în plasă. Să zicem că secvenţa de final a “salvat” meciul. Rusev iese prost din meci, nici pe Cena nu îl ajută cu ceva. Why WWE?
Câştigător. JohnCenaLOL
Rating: * (pentru final)
Sami Zayn vs. Mike Kanellis
Mi-aş dori să nu fie adevărat, dar cred că motivul pentru care Mike Bennett a fost adus în companie a fost doar pentru a o avea pe Maria înapoi.
Nu am înţeles motivul idiot pentru care a avut loc acest meci, dar cel puţin Sami Zayn l-a câştigat, surprinzător, probabil le va pierde pe următoarele de la (random B PPV). Mike Bennett este degeaba în WWE, există deja în roster-ul Smackdown un wrestler care este cel puţin la acelaşi nivel cu el, iar în plus este şi over, Tye Dillinger fiind cel despre care vorbesc.
Probabil că îl vor ţine pe TV până când îşi vor da seama cum să o bage pe Maria în divizia feminină.
Câştigător: Sami Zayn
Rating: **1/4
Jinder Mahal (c) vs. Randy Orton
Punjabi Prison Match for WWE Championship
Ţineţi minte când am spus că acest Punjabi Prison match poate fi cel mai bun de până acum? Cât de departe am putut să fiu de adevăr.
În primul rând, am avut parte de acelaşi booking ca la celelalte două meciuri dintre Mahal şi Orton. Iar dacă atunci pot să spun că a fost cât de cât de înţeles intervenţia fraţilor Singh. Apropo, cred că lui Vince îi place să vadă cum sunt cei doi atacaţi de Orton, mă aştept la un meci handicap la Smackdown.
Sunt o mulţime de motive pentru care acest meci este oribil şi aş putea spune de cât de sloppy sunt Orton şi Mahal în ring sau de faptul că emoţia a lipsit cu desăvârşire sau că meciul a durat aproape jumătate de oră sau de overbooking sau că Orton are un tatuaj cel puţin dubios pe piept, dar acest meci a însemnat revenirea lui The Great Khali în WWE, iar show-ul s-a terminat cu el având ridicând titlul WWE. Atât.
Randy Orton are cele mai proaste meciuri în 2017 şi până şi eu m-am săturat de Mahal campion, partea proastă este că opţiunea pentru SummerSlam va fi John Cena.
Câştigător: Jinder Mahal
Rating: DUD
RAW a produs câteva PPV-uri slabe de când a avut loc draft-ul, dar niciunul nu poate detrona Battleground. A fost sub orice critică, totul, absolut, totul (mai puţin meciul tag team) a fost dezastros. Battleground este reprezentarea cea mai bună a ceea ce înseamnă WWE în momentul actual – un circ. Din păcate astăzi este pauză în G1 Climax, dar este luni, aşadar NJPW va pune pe YouTube un nou meci complet. Este liber la înjurături la adresa “chinejilor” în comentarii, nu voi şterge nimic, eu tot timpul am încercat să promovez pe site pro wrestling-ul adevărat. Fiecare înţelege ce vrea sau cât îl duce mintea. Mă felicit măcar că am ales să mă uit la Game of Thrones înainte.
Rezultate & ratinguri:
Aiden English def. Tye Dillinger – **
The New Day def. The Usos – ***3/4 – TITLE CHANGE
Shinsuke Nakamura def. Baron Corbin via DQ – **1/2
Natalya def. Tamina, Becky Lynch, Lana & Charlotte Flair – **1/4
Kevin Owens def. AJ Styles – **3/4 – TITLE CHANGE
John Cena def. Rusev – *
Sami Zayn def. Mike Kanellis – **1/4
Jinder Mahal def. Randy Orton – DUD