În urmă cu câteva săptămâni, WWE a filmat două show-uri în Norwich, iar acum au făcut un show special de 90 de minute numit “WWE United Kingdom Championship Special”. În mare parte a fost făcut ca rol de build up pentru meciul de la NXT TakeOver: Chicago, pentru titlul United Kingdom. Totuşi, nu ne putem bucura la maxim de show, din cauza faptului că toată lumea ştie ce meci va fi sâmbătă noapte.
Evenimentul este comentat de Nigel McGuinness şi Jim Ross.
Wolfgang vs. Joseph Conners
Wolfgang pare să îi fi impresionat pe oficialii WWE, pentru că a apărut cam în toate acţiunile cu wrestleri britanici.
Din păcate nu a fost cea mai bună alegere pentru un opener, sunt curios ce meciuri au mai fost în cele două zile şi nu au apărut aici. Conners şi Wolfgang au lucrat la o viteză foarte redusă, astfel totul a părut apatic. A fost un meci fără nimic remarcabil, care poate fi văzut fără probleme pe fast forward.
Câştigător: Wolfgang
Rating: **
TJP & The Brian Kendrick vs. Dan Moloney & Rich Swann
O idee bună să aduci şi câţiva wrestleri din divizia cruiserweight pentru că automat fanii britanici vor avea o reacţie foarte bună. Mă bucur să îl văd din nou pe Dan Moloney, mi s-a părut că a avut cea mai interesantă poveste din cei care au participat în turneul de la începutul anului şi poate fi dezvoltată pe viitor.
Meciul propriu-zis a combinat wrestling-ul cu scurte acte de comedie. Au profitat de vârsta lui Moloney, 20 de ani, ca să îi prezinte pe TJP şi Kendrick ca echipa mai experientată, cei doi dominând o parte bună din meci. Moloney nu s-a sincronizat cu adversarii săi de câteva ori, dar este de înţeles. Nici aici nu s-a călcat prea tare pedala de acceleraţie.
Câştigători: TJP & The Brian Kendrick
Rating: **3/4
Trent Seven vs. Pete Dunne
#1 Contender’s Match for the UK Championship
Înainte de meci a fost prezentat un material video cu Pete Dunne atacându-i braţul deja accidentat al lui Trent Seven.
Meciul a fost construit în jurul accidentării lui Trent Seven şi a faptului că braţul accidentat era cel cu care îşi execută manevra de final, Seven Stars Lariat. Până la un punct nu îi dădeai nicio şansă lui Seven, însă de la acel Tiger Suplex pe apron (!!! Cât de tare este să vezi într-un ring WWE o asemenea manevră) Seven a început să îşi folosească braţul accidentat, într-un final acest lucru fiindu-i fatal în cursa pentru câştigarea meciului. Foarte bine au lucrat cei doi, aproape fără greşeală, selling-ul a fost on point, iar acest lucru a dus la un storytelling foarte bun.
După meci, Pete Dunne taie un scurt promo. Dacă atunci când va fi luat de WWE full time i se va acorda destul timp pentru dezvoltarea personajului, poate face ceea ce face acum Marty Scurll în ROH şi mai nou în NJPW, adică să devină unul dintre cei mai over wrestleri.
Câştigător: Pete Dunne
Rating: ****
Tyler Bate (c) vs. Mark Andrews
WWE United Kingdom Championship
Tyler Bate arată diferit faţă de turneul la finalul căruia a câştigat titlul, cu mai mult păr facial şi un tatuaj pe mâna stângă.
Încă din modul în care este construit începutul de meci îmi dau seama că vom avea un main event de calitate. Cred că este pentru prima dată când îl văd pe Mark Andrews într-un meci de acest tip, în care nu utilizează foarte multe manevre high fly, interesant cum Bate a reuşit să îi anihileze planul. De asemenea, Bate este într-un big match mood, structura meciului fiind schimbată faţă de ce am văzut de la el până acum în NXT.
Tyler Bate în continuare este menţinut ca face de WWE, deşi în afara companiei este heel şi de obicei primeşte o reacţie destul de negativă din partea fanilor britanici în cadrul show-urilor PROGRESS sau ICW. De apreciat fanii care l-au susţinut, dar şi cei care au scris acest meci, pentru că nu de fiecare dată reuşeşte un meci face vs. face. S-a observat o oarecare limitare a move set-ului lui Andrews, dar în acest context a avut sens. Chiar daăc a pierdut, a arătat bine şi după atacul lui Dunne de la final poate fi construit un meci între cei doi, în eventualitatea în care Dunne va câştiga în Chicago.
Câştigător: Tyler Bate
Rating: ****1/4
Ultimele două meciuri trebuie urmărite neapărat, de altfel orice combinaţie de meci între Mark Andrews, Trent Seven, Pete Dunne şi Tyler Bate merită urmărită. Un show în urma căruia povestea avansează pentru divizia UK din WWE. Totuşi, ar trebui să se decidă în ce direcţie o vor lua cu aceşti wrestleri, dacă vor sau nu să aibă un show săptămânal.
Rezultate & Rating-uri:
Wolfgang def. Joseph Conners – **
TJP & The Brian Kendrick def. Dan Moloney & Rich Swann – **3/4
#1 Contender’s Match: Pete Dunne def. Trent Seven – ****
WWE UK Championship: Tyler Bate def. Mark Andrews – ****1/4