Kalisto, Gran Metalik & Lince Dorado vs. TJP, Drew Gulak & Jack Gallagher
Kickoff Match
După cum am prezis şi în preview, meciul s-a disputat cu arena aproape goală.
Acţiunea din ring a fost decentă, dar pentru timpul pe care l-au avut parcă a fost prea puţin. Nici nu e de înţeles, poate doar în cazul în care stable-ul acesta de luchadori se vrea a fi ceva pe termen lung. Aşa nu există niciun heel credibil pentru a fi băgat într-un eventual meci pentru titlul Cruiserweight.
Rezultat: Kalisto, Gran Metalik & Lince Dorado
Rating: **1/4
Gallows & Anderson vs. The Revival
Kickoff Match
Mi-a plăcut cum a fost lucrat meciul, dacă era în main show şi primea ceva mai mult, chiar ieşea ceva foarte bun.
În fine, Revival au arătat o urmă din ceea ce a fost la un moment dat cea mai bună echipă din lume. E bine că le-au dat victoria după ce şi-au bătut joc de ei la #RAW25.
Rezultat: The Revival
Rating: **3/4
Bobby Roode vs. Mojo Rawley
United States Championship
A fost o decizie înţeleaptă de a nu îl băga pe Dolph Ziggler aici, nici măcar după meci. Dacă ar fi după mine l-aş mai ţine departe de TV pentru o perioadă, tocmai pentru a da senzaţia că a plecat pe bune, reacţia urmând să fie şi mai mare atunci când revine.
Meciul nu mi s-a părut cine ştie ce, Rawley nu a reuşit să profite de ocazia pe care a primit-o şi confirmă încă o dată că este un wrestler slab. Totuşi, de când a făcut turn heel are potenţial, poate să scoată promo-uri destul de bune, cu siguranţă e un pas în faţă după mizeria de gimmick pe care a avut-o până atunci.
Rezultat: Bobby Roode
Rating: **
Sami Zayn & Kevin Owens vs. AJ Styles
WWE Championship
Pare că meciul a fost făcut mai mult pentru a avansa storyline-ul dintre Zayn/KO/Shane/Bryan. Încă nu am nicio idee la ce ar putea duce din moment ce Bryan nu este lăsat să lupte. Sper că nu la un meci între Zayn & Ownes şi Shane McMahon la Wrestlemania.
Meciul propriu-zis a fost bun, AJ a trebuit să facă ceea ce face la perfecţie, adică să vând manevrele adversarilor. Ar fi putut scoate mai mult dacă lăsau storyline-ul de o parte şi chiar îl făceau pe AJ the ultimate underdog.
Rezultat: AJ Styles
Rating: ***1/2
Chad Gable & Shelton Benjamin vs. The Usos
Smackdown Tag Team Championship
A fost, din unele puncte de vedere, asemănător cu cel dinaintea lui. La modul că a fost bun, dar putea să iasă şi mai mult dacă alta era direcţia în care voiau să se ducă cu storyline-ul.
Credeam sincer că Gable & Benjamin vor câştiga titlurile aici, surprinderea a fost şi mai mare că The Usos au câştigat cu 2-0. Pe de o parte e de înţeles, sunt de departe cea mai bună echipă din Smackdown, dar ce se întâmplă cu Gable şi Benjamin?
Rezultat: The Usos
Rating: ***1/2
30-Man Royal Rumble Match
Neaşteptat de bun, nu am mai văzut un meci Royal Rumble atât de bun de la cel din 2010. Parcă totul le-a ieşit aşa cum şi-au dorit.
Finn Balor numărul 2 a fost o decizie înţeleaptă, pentru că atunci când a fost eliminat a arătat excelent, păcat de rezultatul de la RAW. În orice caz, este un semn că poate nu şi-au pierdut încrederea în el. Segmentul cu Elias, dar şi tot ce s-a întâmplat cu Heath Slater primesc un thumbs up, chiar a fost entartaining. O altă decizie bună a fost introducerea în meci a lui Andrade Almas care a petrecut foarte mult timp, s-a pus accentul pe faptul că este campionul din NXT. În schimb, nu prea am înţeles prezenţa lui Adam Cole, poate doar pentru puţin pop. Ce s-a întâmplat cu Tye Dillinger, Zayn şi Owens a fost iar pentru a merge mai departe storyline-ul despre care am vorbit mai devreme, poate să adauge şi puţină tensiune între Owens şi Zayn. Mi-a plăcut interacţiunea dintre Zayn şi Nakamura, dar şi cea dintre Bray Wyatt şi Matt Hardy, când au format o echipă pentru moment. Momentul lui Hurricane a fost ce trebuia, scurt şi amuzant, oare îl vom vedea ca GM la 205 Live? Revenirea lui Rey Mysterio a fost o surpriză plăcut, a slăbit foarte mult, cred că e prima oară după mulţi ani când îl văd luptând fără tricou. Ar fi bine pentru WWE să vină în 205 Live, dar se ştie că Mysterio nu vrea să revină full-time. Singurul minus a fost prezenţa lui Ziggler, nici reacţia nu a fost pe măsură şi nici nu au făcut nimic cu el. Aici ori îl băgai ultimul şi îi dădeai victoria, ori deloc. Aparent el trebuia să apară în pre-show iniţial. Nu am înţeles ce au vrut să facă.
Finalul a fost perfect, cu Nakamura, Balor şi Reigns într-o parte şi cu Cena, Orton şi Mysterio în cealaltă parte, dar mai ales la final când au rămas doar Balor, Nakamura, Cena şi Reigns. Tensiunea a fost maximă şi cred că aş fi izbucnit într-o criză de râs dacă Reigns îl elimina pe Nakamura. Până la urmă totul s-a încheiat cu bine, Nakamura mai are un an de contract şi dacă nu îl băgau acum în main event, nu ştiu când o mai făceau. Tot nu îmi vine să cred că fac meciul dintre AJ şi el.
Rezultat: Shinsuke Nakamura
Rating: ****1/4
Sheamus & Cesaro vs. Seth Rollins & Jason Jordan
RAW Tag Team Championship
Alt meci bun, de fapt nu prea a fost niciun meci slab în main show. Totuşi eu l-aş fi făcut mai scurt, din moment ce JJ era accidentat în mod real, iar Rollins şi Cesaro au stat ceva în meciul Royal Rumble.
Chiar şi aşa, e bine că nu l-au scos de pe card. Dau ocazia să construiască meciul dintre Jordan şi Rollins de la Wrestlemania şi i-au dat ocazia lui Rollins să ne aducă aminte de ce poate, una dintre cele mai bune performanţe ale lui din ultimii ani.
Rezultat: The Bar
Rating: ***
Braun Strowman vs. Kane vs. Brock Lesnar
WWE Universal Championship
Deja a devenit plictisitor acest tip de booking cu Strowman executând tot felul de spot-uri, iar la final Lesnar să câştige. Bine că nu au uitat să îl lase şi pe Kane să îşi execute un finisher. Nu spun că a fost slab, nici bun nu a fost, dar a devenit repetitiv.
Ce aş vrea să punctez aici este pumnul legit pe care i l-a dat Lesnar lui Strowman, după ce acesta i-a dat o lovitură de coapsă/genunchi mai stiff. Expresia facială a lui Lesnar s-a schimbat imediat şi i-a tras câteva înjurături lui Braun înainte să îl lovească, sper să scăpăm de el după Wrestlemania.
Rezultat: Brock Lesnar
Rating: **3/4
30-Woman Royal Rumble
Poate nu toţi au fost de acord, dar pentru mine a fost okay că au pus meciul ăsta în main event. Singura problemă e că după ce au băgat meciul băieţilor în mijlocul show-ului public „moare”, indiferent că vede de acasă sau e live. Asta e o problemă reală dacă vor continua cu două meciuri Royal Rumble.
Meciul în sine nu a fost cine ştie ce, dar nu a fost sub unele mizerii din ultimii ani. Wrestling am văzut abia când au intrat Asuka şi Ember Moon. Au vrut să facă cu Sasha Banks ce au făcut cu Balor, dar nu le-a ieşit, pentru că Sasha e Sasha, mai bine o alegeau pe Becky Lynch. Din nou au pus au făcut un tease pentru un turn heel al ei, dar oare când îl vom vedea?
Mi-a plăcut ce au încercat să facă cu participantele surprize, că le-au dat un rol destul de important, mai puţin segmentul cu Vickie Guerrero. Şi faptul că Michelle McCool a avut cele mai multe eliminări spune ceva. Dintre ele, doar Michelle, Beth Phoenix şi Trish Stratus încă mai pot să fie full-time, păcat că niciuna nu vrea. Lita s-a făcut de râs, iar Torrie Wilson şi Kelly Kelly au fost slabe.
Finalul a fost slăbuţ, Nikki Bella a comis-o aici, deşi eliminarea ar fi trebuit să arate mişto. Ar mai fi şi faptul că multe dintre ele erau prea scunde ca să treacă peste ultima coardă, dar aici trebuie găsite noi moduri de eliminare.
Aparent vor să facă un meci între Nikki şi Brie Bella la Wrestlemania. Daniel Bryan foarte limitat din cauza accidentări ar lucra mai bine decât ambele la un loc.
După au cam eclispat victoria lui Asuka cu venirea lui Ronda Rousey. Ar fi cam penibil ca gimmick-ul ei să fie un tribut pentru Roddy Piper. Aici am văzut şi cât de slabă e ca actriţă, sper că face lecţii la Performance Center. Probabil o să fie Ronda vs. Charlotte la Wrestlemania, deci să ne aşteptăm să o vedem pe fosta campioană UFC la Smackdown? A semnat full-time.
Rezultat: Asuka
Rating: **1/2