Will Ospreay vs. Jeff Cobb
NEVER Openweight Championship & ROH World Television Championship
Au nimerit-o cu opener-ul, a fost exact ceea ce trebuia. Un duel al stilurilor, ambii şi-au făcut treaba şi a ieşit totul bine. Mă bucură rezultatul pentru că înseamnă că îl vom vedea pe Jeff Cobb mai des prin NJPW, din păcate pare că primul title defense va fi împotriva lui Taichi.
Câştigător: Jeff Cobb
Rating: ***3/4
Rush vs. Dalton Castle
Din câte citisem acum ceva timp, Castle a lucrat o bună perioadă accidentat, nu ştiu dacă ăsta a fost motivul pentru care a fost un squash, dar presupun că asta înseamnă că vor face ceva tare cu Rush, din moment ce a învins un fost campion mondial în câteva secunde.
Nici Castle nu intră în umbră din moment ce a făcut turn heel după meci.
Câştigător: Rush
Rating: NR (Squash)
Mayu Iwatani (c) vs. Kelly Klein
Women of Honor Championship
Pe Mayu Iwatani o ştiu din STARDOM şi pot garanta că este extrem de talent, în schimb e prima oară când o văd pe Kelly Klein.
Practic este Nia Jax din Ring of Honor cu mai puţine kilograme, dar cu la fel de mult talent. A fost o decizie extrem de proastă să o lase pe ea să dicteze tempo-ul meciului. Săraca Mayu a vândut ce avea de vândut şi şi-a făcut partea ei. La final am aflat şi că Kelly Klein de fapt e face, doar că publicul a huiduit-o pe toată durata meciului.
După meci au debutat Angelina Love şi Velvet Sky, The Beautiful People, care au format un stable cu Mandy Leon, despre care gurile rele zic că e în ROH doar pentru că e gagica lui Delirious.
Câştigătoare: Kelly Klein
Rating: *1/2
Bully Ray, Shane Taylor & Silas Young vs. Juice Robinson, Flip Gordon & Mark Haskins
New York City Street Fight
Oh, Doamne, ce a fost asta. Când a apărut pe ecran că Juice a fost atacat, mă gândeam că Minoru Suzuki îi va răspunde la challenge lui Bully Ray, în schimb tot segmentul dinainte a fost penibil, iar meciul a fost mult prea lung şi cu momente cringe.
Am avut senzaţia că au făcut totul doar pentru a îl pune over pe Flip Gordon. Poate chiar aşa şi este, dar tot segmentul mi-a dat un vibe de WWE, de WWE prost.
Câştigători: Juice Robinson, Flip Gordon & Mark Haskins
Rating: **
Taiji Ishimori (c) vs. Bandido vs. Dragon Lee
IWGP Junior Heavyweight Championship
Uite cum tot momentul cu Bully Ray a avut aproximativ 20 de minute, iar acest meci a fost sub 10 minute. Dar cei trei băieţi care ar putea alerga şi cu ochii închişi pe corzi şi-au dat şi sufletul în cele opt minute pe care le-au avut la dispoziţie şi au mai spălat din mizeria care venise peste show până în acest moment.
Din moment ce Dragon Lee a câştigat titlul, mă gândesc că urmează să revină Hiromu Takahashi şi să îşi continue rivalitatea istorică.
Câştigător: Dragon Lee
Rating: ***1/2
Guerillas of Destiny (c) vs. Brody King & PCO (c) vs. EVIL & SANADA vs. The Briscoes
IWGP Tag Team Championship & ROH Tag Team Championship
Aş fi vrut ca meciul pentru cele două divizii să fie unul cu doar două echipe, dar în stilul clasic WWE pe care ROH l-a adoptat în această seară, au făcut în aşa fel încât să îi bage pe toţi în mix. N-a fost rău meciul, dar nu pot spune că m-a dat pe spate cu ceva.
Evident, chiar dacă Tama Tonga şi Tanga Loa au devenit şi campioni ROH, cel mai important subiect este atacul worked shoot al lui Enzo cu Big Cass (Mai multe detalii AICI). S-au chinuit să pară real, dar e greu în anul 2019 să nu îţi scape anumite lucruri. E o decizie importantă să îi semneze, par să fie, mai mult sau mai puţin, The Outsiders 2.0, doar că Enzo nu este Scott Hall şi nici Cass Kevin Nash, dar cu siguranţă vor câştiga expunere cu această mutare.
Hiroshi Tanahashi vs. Zack Sabre Jr. (c)
RevPro British Heavyweight Championship
A fost mai mult un filler match pentru că nu a avut o importanţă prea mare, chit că a fost pentru un titlu. E funny că nu a fost apărat la show-ul pe care RevPro l-au avut în NYC în acest weekend.
Un meci tipic celor cu Zack Sabre jr., în care publicul a reacţionat surprinzător de bine, având în vedere ce se întâmplase mai devreme. Cum am spus mai sus, un meci care a făcut tranziţia către partea mai serioasă a show-ului. Nu a fost un MOTYC, dar a fost ceva solid.
Câştigător: Zack Sabre Jr.
Rating: ****
Kota Ibushi vs. Tetsuya Naito
IWGP Intercontinental Championship
De când Ibushi a revenit în NJPW, cei doi au avut mai multe meciuri fenomenale, începând cu cel din prima zi a Climax-ului din 2017 şi terminând cu cel de la New Japan Cup, din acest an.
Înfruntarea de aici, din MSG, a fost un mix al celor de până acum, cu callback-uri mişto, precum Boma Ye-ul executat de Ibushi, dar totodată a fost o variantă mai diluată şi mai safe, în ideea în care n-au mai făcut bump-uri pe gât, mai puţin botch-ul lui Naito dinspre finalul meciului. De asta, înţeleg că unii care au văzut celelalte meciuri şi ştiu nivelul la care pot ajunge Naito şi Ibushi să fie dezamăgiţi de ce au văzut aici.
A fost un moment important pentru Ibushi, a cucerit primul titlu mare din NJPW, un fapt iminent din moment ce a semnat, în sfârşit, un contract.
Câştigător: Kota Ibushi
Rating: ****1/4
Marty Scurll vs. Matt Taven vs. Jay Lethal (c)
Ladder Match for ROH World Championship
Lethal a devenit faţa Ring of Honor în ultimii ani şi este un wrestler solid, pe care te poţi baza, dar a venit rândul să îi lase pe alţii. Marty Scurll mai stă puţin şi pleacă în AEW, aşa că singura variantă era Matt Taven, care a avut o carieră interesantă până acum. A format The Kingdom alături de Mike Bennett şi Adam Cole, a fost campion la echipe în Japonia, a fost părăsit pe Cole şi Bennett, s-a accidentat grav, şi-a făcut un nou Kingdom, a fost campion prin Mexic, iar acum s-a întors în ROH şi este băgat în main event.
Nu s-au mişcat deloc rău băieţii, iar meciul a avut un vibe de main event, de meci important. Din păcate a durat prea mult, iar asta a determinat de la sine să fie şi multe momente moarte. În plus, nu am înţeles de ce toate scările au fost de o înălţime mică, adică am înţeles, ca momentul de la final să aibă sens, dar a părut lipsit de logică.
Câştigător: Matt Taven
Rating: ***1/2
Kazuchika Okada vs. Jay White (c)
IWGP Heavyweight Championship
Arată frumos noul titlu IWGP Heavyweight, chiar dacă cel vechi părea mai autentic, mai uzat, mai purtat prin “războaie”. Okada a primit o reacţie imensă în Madison Square Garden, aşa cum era de imaginat, este în mod cert, la egalitate cu Omega poate, cel mai over wrestler din afara WWE-ului.
Intrăm în meci şi am citit acelaşi gen de comentarii ca la mai multe meciuri ale lui Okada, mai ales cele din main event, unde este acuzat începeutul prea lent de meci. Well… aşa se începe un meci de lungă durată şi s-a “jucat” cum trebuia. White a intrat super încrezător, îi ieşeau toate hold-urile, domina înfruntarea, până când s-a produs declicul, anunţat de crossbody-ul din afara ringului al lui Okada.
Nu a fost neapărat o lecţie de storytelling, dar a fost un meci excelent lucrat, cu multă emoţie, dramatism, un White care a ţinut pasul cu Okada, asta după ce a făcut acelaşi lucru în meciul cu Tanahashi. Nu se poate spune că Okada l-a cărat pe White, el deja şi-a câştigat locul în main event-ul NJPW cu aceste două meciuri, mi-a plăcut foarte mult cum a evoluat şi cum o face în continuare, are un viitor măreţ. Este una cu personajul acum şi pare că are un in ring iq ridicat. Ultimele minute, în stilul clasic NJPW, ţi-au tăiat respiraţia de la toate false finisher-urile şi kick out-uri, totodată fără să fie exagerate.
Rezultatul era previzibil, pentru că nu era de conceput că Okada să piardă de trei ori cu White. A fost un reign scurt, dar trecut cu brio de Jay White, părerea mea. Rămâne de văzut cine va fi adversarul lui Okada la Sakura Genesis.
Câştigător: Kazuchika Okada
Rating: ****3/4
Per total, a fost un show şi cu bune şi cu rele, dar de pe urma căruia sunt sigur că Ring of Honor a profitat. Totuşi este de remarcat direcţia pe care o iau, pentru că pare că se duc către un produs mai mult de sports entertainment decât de pro wrestling, de aceea prima parte a show-ului a părut un show WWE prost. Din fericire, calitatea meciurilor făcute de roster-ul NJPW a salvat show-ul.
