Review NJPW Wrestle Kingdom 16 – Day 2

Un opener decent, dar mai multe nu pot fi spuse despre meci. Cele două “poveşti” au fost pay-off-ul pentru obiectul interzis pe care îl purta El Phantasmo în încălţăminte şi că Ryusuke Taguchi vrea să fie al 69-lea campion la echipe în divizia junior lol. Poate data viitoare.

Câştigători: Flying Tiger
Rating: ***

Ca fan STARDOM, abia aşteptam să văd meciul ăsta, deşi mi-a părut rău că nu au avut loc şi pentru Giulia, Syuri sau Utami Hayashishita. Mai ales că Syuri este şi campioana World of Stardom, dar şi la echipe, alături de Giulia.

În orice caz, puţinele minute pe care le-au primit au oferit un showcase al celor patru fete din ring. Am văzut tot ce trebuia văzut, de la stilul mai atletic al lui Starlight Kid şi Saya Kamitani până la loviturile mai stiff din duelul dintre Mayu Iwatani şi Tam Nakano. Am văzut şi cel mai frumos suplex din wrestling, cel al lui Tam Nakano, dar şi Phoenix Splash-ul lui Saya Kamitani care rivalizează cu cel al lui Kota Ibushi.

Câştigătoare: Tam Nakano & Saya Kamitani
Rating: ***1/2

Nu a fost aşa de oribil pe cât mă aşteptam, iar câştigătorul care aduce o fărâmă de potenţial pentru “titlul” ăsta. Măcar aşa nu vor mai exista meciuri de 30 de minute între Toru Yano şi Chase Owens. Sper.

Câştigător: Minoru Suzuki
Rating: **1/2

Orice meci din care face parte House of Torture merită skip. Şi e păcat pentru că toţi wrestlerii prezenţi în meci sunt talentaţi. Chiar şi Yujiro Takahashi când are chef poate să scoată ceva decent.

Câştigători: EVIL, SHO & Yujiro Takahahasi
Rating: *3/4

Din SANADA şi Great-O-Khan nu poţi să scoţi un wrestler interesant. Păcat, pentru că SANADA chiar este talentat şi părea la un moment dat că se află pe o traiectorie ascendentă în carieră. Chiar se vorbea la un moment dat că va fi următorul top guy al companiei. Şi apoi a fost EVIL.

Meciul nu a fost rău, însă a fost letargic, aproape că a lipsit dramatismul.

Câştigător: SANADA
Rating: ***1/4

Al doilea cel mai bun meci de pe card, după main event. O poveste simplă şi uşor de înţeles.

“Tancul” Cobb a folosit aproape orice fel de manevră de impact din arsenal pentru a-l neutraliza pe Naito, în unele momente chiar a părut similiar cu un meci squash. Naito a jucat rolul de underdog, atacând în moduri repetate genunchiul lui Cobb, pentru a-l împedica pe acesta să mai execute acel tip de manevre, care necesită ridicarea oponentului de la sol.

Putea să iasă un meci şi mai bun decât a fost, dar marele minus al lui este selling-ul.

Câştigător: Tetsuya Naito
Rating: ***3/4

Un meci fără descalificări în care punctul de interes a fost reacţia pe care o va avea Tanahashi într-un asemenea mediu, neobişnuit pentru el.

Cu excepţia a două spot-uri foarte tari, dropkick-ul lui KENTA pe acele scaune şi finalul meciului, cu High Fly Flow-ul lui Tanahashi de pe scară pe masa pe care se afla KENTA, mare parte din meci a fost o cursă după obiecte cu care să-ţi loveşti adversarul.

Câştigător: Hiroshi Tanahashi
Rating: ***1/2

Singurul meci care face cinste unui show precum Wrestle Kingdom, cel puţin dacă ne referim la cele importante, single. Cei doi s-au confruntat şi anul trecut în Tokyo Dome şi pare că se naşte o poveste între ei doi asemănătoare cu cea dintre Tanahashi şi Okada de la început, în care Okada deja reuşea să-l învingă pe Tanahashi, dar nu a putut să devină top guy-ul în companie până când nu l-a învins în Tokyo Dome.

Ospreay, în ciuda suprafeţei sale cocky, ştia şi el că trebuie să demonstreze că este demn de titlul mondial, un titlu pe care nu l-a pierdut. În acelaşi timp, Okada avea de demonstrat că poate trece de doi dintre cei mai buni wrestleri din lume back to back şi să redevină principalul om din companie.

De asta şi meciul a început într-o notă rapidă, păstrată pe toată durata lui, de aceea nici nu am simţit cum trece timpul. Ospreay a dominat prima parte a înfruntării, dorind să arate că îi este superior lui Okada, folosind atât manevre de wrestler heavyweight, dar şi cele pe care le avea în arsenal atunci când era la juniors.

Cu cât meciul a avansat în durată, tensiunea a crescut şi mai mult, ritmul la fel, dar şi manevrele folosite de cei doi. Există o chimie extraordinară între Okada şi Ospreay, vizibilă în momentele în care îşi contracarau manevre unul altuia. De la acel Sasuke Special, contrat de Okada într-un Tombstone Piledriver, la Rainmaker-ul devenit Spanish Fly şi până la momentele în care Okada a executat Storm Breaker-ul şi Ospreay Rainmaker-ul. Nu doar că au fost în ton cu storytelling-ul meciului, dar au ridicat şi nivelul de epicness al meciului prin estetica manevrelor.

Chiar dacă Shingo Takagi şi Ospreay sunt doi dintre cei mai buni wrestleri în momentul actual, decizia de a pune titlul pe Okada este fără doar şi poate cea corectă. Ca nivel al calităţii nu mi s-a părut foarte mult peste meciul lor de anul trecut din Tokyo Dome, doar că ăsta a adăugat un nou layer rivalităţii dintre ei doi. Însă tot este trist să vezi un main event în Tokyo Dome fără ca publicul să poate să reacţioneze aşa cum trebuie.

Câştigător: Kazuchika Okada
Rating: ****3/4

Îmi reiterez opinia de la prima zi şi cred că trebuie să renunţe la un Wrestle Kingdom întins pe mai multe zile. Din păcate, se transformă într-o versiune NJPW a WrestleMania, unde parcă se simt nevoiţi să pună tot roster-ul pe card, iar show-urile au anvergura unor B PPV-uri care au loc de obicei prin primăvară sau toamnă.

Notă PPV: 6.75