Roppongi 3K vs. The Young Bucks
IWGP Junior Heavyweight Tag Team Championship
Cred că este cel mai bun meci cu Young Bucks pe care l-am văzut. Fără manevre “over-the-tope” şi alte bullshit-uri cu care umplu 20 de minute prin PWG.
Meciul a fost lucrat excelent, încă de la teaser-ul de la început care a dus la o secvenţă pe care am mai văzut-o în #DIY vs. The Revival. Mi-a plăcut, de asemenea, că manevrele de submission folosite de Sho şi Yoh au fost Single Leg Boston Crab, cele pe care le înveţi ca young lion. Per total, Roppongi 3K nu au arătat deloc rău, a fost o situaţie în care ambele echipe au ieşit bine. Cei doi protejaţi ai lui Rocky Romero nu sunt încă pregătiţi să câştige în Tokyo Dome, dar au arătat că pot ţine pasul cu o echipă ca Young Bucks, care îşi trec al 7-lea titlu la echipe din NJPW în palmares.
Câştigători: The Young Bucks – TITLE CHANGE
NEVER Openweight Six-Man Gauntlet Match
Scurt şi la obiect, mi s-a părut o mizerie de meci. Ishii a primit prea puţin timp, faptul că Yano a făcut două pin fall-uri mi se pare o absurditate, prima parte cu Suzuki-gun a fost la fel de stupidă.
Singurul lucru pozitiv din acest meci e titlul câştigat de Trent, primul de când a trecut la heavyweight.
Câştigători: Trent Baretta, Tomohiro Ishii & Toru Yano – TITLE CHANGE
Cody vs. Kota Ibushi
Când a debutat în indies, Cody arăta ca un caracter generic, fără carismă, fără mari abilităţi în ring, doar cu numele, pe care, ironic, nu putea să îl folosească. Acum a evoluat, cel puţin din punct de vedere al personajului. Cum a arătat aici îi stă cel mai bine.
N-a fost nimic complicat, în ciuda faptului că din meci a făcut parte Kota Ibushi. Am pornit din punctul A şi ne-am dus în punctul B, Cody a profitat în modul propriu de avantajul omului în plus şi i-a lovit gâtul lui Ibushi cu acel scaun. A vrut să câştige prin count-out cu Cross Rhodes-ul executat de pe apron, pe care Ibushi l-a vândut genial.
Chiar dacă nu a reuşit să câştige prin acest fel meciul, Ibushi intrând când numărătoarea arbitrului era la 19, îl slăbise destul pe Ibushi încât încă un Cross Rhodes îi putea câştiga meciul. Aici a revenit Ibushi, care şi-a executat o parte din manevrele semnătură şi a câştigat meciul.
Meciul a fost un win-win. Cody a făcut probabil cel mai bun meci din cariera lui, ajutat şi de selling-ul dumnezeiesc al lui Ibushi, iar cel din urmă a încasat victoria. Foarte tare şi referinţa la Omega vs. Okada prin acea secvenţă cu V-Trigger-ul şi Rainmaker-ul.
Câştigător: Kota Ibushi
EVIL & SANADA vs. Killer Elite Squad
IWGP Tag Team Championship
EVIL şi SANADA sunt câştigătorii turneului destinat echipelor heavyweight, iar Killer Elite Squad sunt Lance Archer şi Davey Boy Smith Jr., ambii au trecut atât prin WWE, cât şi prin TNA. În Japonia au avut mai mult succes în NOAH, tot ca parte din Suzuki-gun.
Un meci de la care nu aveam aşteptări prea mari, însă m-a surprins plăcut prin storytelling. KES i-au atacat pe EVIL & SANADA la început, iar ca urmare au dominat mare parte din meci. Mi s-a părut că s-a pus preţ pe experienţa şi coeziunea echipelor.
Au existat mai multe comeback-uri false pentru cei doi din Los Ingobernables de Japon, pentru a testa publicul şi pentru a îl pregăti pe cel real. Cum KES este echipa clasică de străini heel, care îi atacă pe young lions şi se concentrează mai mult asupra publicului, prin asta au pierdut meciul. Totuşi tranziţia spre final mi s-a părut cam abruptă şi personal l-aş fi ales pe EVIL să facă pin-ul.
Câştigători: EVIL & SANADA – TITLE CHANGE
Hirooki Goto vs. Minoru Suzuki
NEVER Openweight Championship
Prima dezamăgire reală de pe card. Meciul avea potenţial dacă era un hoss fight.
Şi aşa am înţeles povestea pe care au vrut să o spună MiSu şi Goto. Goto putea să piardă meciul încă din primele secunde, însă de fiecare dată a revenit şi a arătat că nu vrea să renunţe. Sincer, nu mi s-a părut atât de bune momentele în care a revenit, parcă nu şi-a dat sufletul în loviturile de antebraţ pe care i le arunca lui Suzuki.
În fine, după ce am tras o sperietură că Suzuki-gun ar putea să strice încă un meci, bout-ul parcă a devenit puţin mai bun. MiSu rămâne un bad ass prin momentul de la final, când a ales să se tundă singur. Aparent, pentru el era mai semnificativă frizura semnătură.
Câştigător: Hirooki Goto – TITLE CHANGE
Hiromu Takahashi vs. KUSHIDA vs. Will Ospreay vs. Marty Scurll
IWGP Junior Heavyweight Championship
Înţeleg că au vrut să facă un meci în care să arate cei mai buni wrestleri din divizia junior heavyweight, până la urmă meciul a fost entertaining şi suficient de lung încât toţi cei patru să îşi lase amprenta asupra lui. Evident au existat câteva momente în care a lipsit comunicarea, dar este normală în aces gen de meciuri.
Pentru mine, Will Ospreay avea cele mai puţine şanse să câştige.
Jay White vs. Hiroshi Tanahashi
IWGP Intercontinental Championship
Pentru cine nu ştie, Jay White este un fost young lion plecat în excursie în Statele Unite. Highlight-ul lui acolo este un meci cu Will Ospreay în ringul ROH.
Ideea din acest meci este că Tanahashi e măcinat de accidentări, iar ăsta a fost şi focusul lui White, a început cu genunchiul lui Tanahashi, care a fost accidentat în trecut şi de Naito, şi s-a extins la tot corpul. Un spot care a punctat acest lucru e Brainbuster-ul de pe apron.
Din păcate, White a executat unele manevre grăbit, chiar dacă din punct de vedere tehnic au fost fără cusur. S-a văzut lipsa de experienţă, atât cea din realitate, cât şi în kayfabe. Mi-a plăcut momentul în care White l-a provocat pe Tanahashi, însă tot atunci mi-am dat seama cum se va termina meciul, cu Jay White care a clacat.
Până la urmă este decizia bună, Tanahashi poate pierde oriunde titlul Intercontinental, dar nu în Tokyo Dome. Doar trei persoane l-au învins aici, iar aceştia sunt Shinsuke Nakamura, Kazuchika Okada şi Tetsuya Naito. Jay White nu ajunge din niciun punct de vedere la nivelul celor trei. Nu a fost un meci rău, dar a fost cel mai slab pe care l-a avut Tanahashi în Dome după mulţi ani.
Câştigător: Hiroshi Tanahashi
Chris Jericho vs. Kenny Omega
IWGP United States Championship
Înainte să vorbesc despre meciul propriu-zis, vreau doar să spun că nu trebuia să ne aşteptăm la un bout ca cele deja clasice ale lui Omega cu Okada sau Naito.
Acestea fiind zise, să intrăm în meci. Structura a fost excelentă, însă meciul a fost mult prea lung pentru ce a vrut să exprime. S-a vrut a fi ceva violent, ceea ce intră puţin în contradicţie cu motto-ul “Alpha vs. Omega” sau “să vedem cine e cel mai bun”. O altă problemă a fost stipulaţia meciului, a fost no dq. La început Jericho îl certa pe arbitru pentru că a vrut să încheie Walls of Jericho când Omega a atins corzile, iar spre final Jericho s-a folosit de corzi pentru a întrerupe pin-ul lui Omega.
Revenind la structură. Ok, un brawl de câteva minute în afara ringului e bun, mai ales că Omega îl loveşte pe Don Callis, unul dintre cei mai apropiaţi oameni de el. După asta te duci în ring ca să pregăteşti spot-urile mari din meci, cel în care Omega face blade job, cel în care Jericho cade prin masă, unde a avut o reţinere înainte să se arunce şi care a mai fost. Nu spun că nu au fost executate cum trebuie, dar s-a tras prea mult de timp. În opinia mea, meciul trebuia să aibă puţin peste 20 de minute. Nu m-am uitat pe ceas, dar mi s-a părut că a trecut peste jumătate de oră. Selling-ul lui Omega la spate mi s-a părut insuficient la cât de mult l-a ţinut Jericho în manevre de submission.
Nu îl cataloghez ca o dezamăgire, dar în mod clar era loc şi de mai bine. Aş vrea să îl revăd pe Jericho în NJPW într-un meci mai tehnic, sunt curios ce face mâine la New Year’s Dash.
Câştigător: Kenny Omega
Tetsuya Naito vs. Kazuchika Okada
IWGP Heavyweight Championship
În ciuda a tot ce s-a declarat despre Omega vs. Jericho, acesta este singurul main event. Okada e proaspăt vopsit şi va lupta în pantaloni, nu cred că a mai făcut-o de când era în TNA. Gongul sună şi, dumnezeule, Tokyo Dome erupe.
Naito intră în meci plin de încredere, i-a evitat toate manevrele lui Okada şi părea că ştie ce are de făcut pentru a câştiga meciul. I-a atacat în repetate rânduri spatele lui Okada tocmai pentru a îl pregăti pentru Destino. De la prea multă încredere îşi permite chiar să rateze un Stardust Press. Okada a simţit momentul bun al lui Naito şi a recurs la o manevră pe care a introdus-o de curând în arsenal: Cobra Clutch. Execută Rainmaker-ul rapid, fără niciun Piledriver sau pose-ul specific înainte. Chiar şi aşa, manevra l-a afectat destul de mult pe Naito. Manevrele au început să îi intre lui Okada şi chiar dacă Naito şi-a executat finisher-ul, aici parcă s-a activat BIG MATCH OKADA. Pe cât de frumos a fost executat Destino-ul întors din Rainmaker, tot Okada a ieşit victorios şi îşi continuă reign-ul glorios, cel mai lung din istoria companiei.
A fost un main event excelent, dar cu rezultatul greşit. Tot îl recomanda pe Naito ca învingător, storyline-ul, fani. Era în momentul de maximă gloria dacă îl învingea pe Okada acum. Sper că decizia nu a fost una de marketing sau doar pentru a nu fi meciul previzibil, cred că cei care conduc NJPW-ul sunt destul de inteligenţi încât să nu facă la fel ca alţii.
Câştigător: Kazuchika Okada
