El Desperado & Yoshinobu Kanemaru vs. Roppongi 3K
IWGP Jr. Heavyweight Tag Team
SHO şi YOH veneau cu un momentum foarte bun după BOSJ şi în mod normal ar fi trebuit să câştige meciul. S-a observat că şi-au studiat adversarii şi în primă fază au reuşit să le evite trucurile, dar până la urmă tot printr-o mârşăvie au fost învinşi.
Sunt curios dacă pregătesc o despărţire a celor doi, dat fiind şi faptul că au fost promovaţi diferiţi în timpul turneului. Orice s-ar întâmpla, tot în turneu au demonstrat ambii că se pot descurca foarte bine şi la single.
Rating: **3/4
Juice Robinson & David Finlay vs. Jay White & YOSHI-HASHI
O continuare a poveştii eterne dintre Finlay şi White, totuşi aici a contat mai mult povestea dintre Juice şi White, urmând să aibă un meci single pentru titlul United States.
Am observat interacţiunea dintre White şi YOSHI-HASHI, mai exact cel din urmă nu era tocmai mulţumit de cum a abordat meciul White, dar i-a făcut jocul, semn că nu doar el profită de pe urma CHAOS, ci şi viceversa.
Meciul a fost fun, nu mi-a plăcut în schimb cum a vândut White Pulp Friction-ul. Lui Juice îi stă bine cu titlul şi a devenit over în mod natural, ar fi logic ca următorul pasă să însemne titlul United States.
Rating: ***1/4
Toru Yano & Tomohiro Ishii vs. Zack Sabre Jr. & Minoru Suzuki
Meciul a fost clar făcut de schimburile dintre Ishii şi MiSu, dar am putut aprecia, în sfârşit, şi o secvenţă cu Yano, pentru că de data asta au terminat cu bullshit-ul. Contra lui ZSJ a fost genială, chiar a beneficiat de un booking foarte bun meciul.
Sabre continuă să demonstreze că este cel mai bun tehnician din NJPW, în plus rivalitatea dintre Ishii şi MiSu se apropie de un meci single. Poate pentru titlul RevPro.
Rating: ***1/2
Hirooki Goto vs. Taichi vs. Michael Elgin
NEVER Openweight
Chiar dacă intrarea lui Elgin a furat toate privirile datorită transformării sale, s-au putut vedea lucruri interesante şi la ceilalţi doi. Goto a fost mai tensionat, ştia că poate pierde titlul fără să fie el implicat, iar Taichi încrezător şi plin de aroganţă ca de fiecare dată, bazându-se pe strategia de a se da la o parte.
Meciul a fost mai bun decât se aştepta toată lumea, toţi au avut momentul lor de strălucire. În special mi-a plăcut interacţiunea dintre Goto şi Taichi şi combinaţia dintre gimmick-urile lor. Într-un final temerea lui Goto s-a adeverit şi a pierdut titlul fără să fie făcut pin-ul pe el.
Asta înseamnă că în viitor sigur vom vedea un rematch între el şi Elgin.
Rating: ***3/4
EVIL & SANADA vs. The Young Bucks
IWGP Tag Team
Nu înţeleg de ce tot este lăudat meciul acesta, înseamnă că toţi l-au privit superficial. Young Bucks erau în faţa primului lor meci serios la heavyweight, lăsând la o parte meciul personal cu Golden Lovers.
În mod normal, EVIL şi SANADA, din postura de campioni, trebuiau să îi domine, să le arate că urcarea în divizie nu e atât de uşoară, să îi învingă, dar nu chiar uşor, pentru a avea loc de un rematch când YB vor fi mult mai pregătiţi.
În schimb, Bucks şi-au făcut numărul, inclusiv momentul în care unul dintre ei se accidentează într-o parte a corpului, moment care devine tot mai cringe. Astfel, în kayfabe accidentaţi, au învins campionii diviziei heavyweight din primul meci.
Nu e chiar o dezamăgire, pentru că mă gândeam că aşa vor sta lucrurile, dar sunt trist. Cel puţin pentru mine EVIL şi SANADA nu vor mai fi credibil după înfrângerea asta şi divizia la echipe chiar nu mai are nicio relevanţă. Acum să îi învingă şi pe KES în acelaşi stil.
Rating: **1/2
Rey Mysterio, Jushin Thunder Liger & Hiroshi Tanahashi vs. Cody, Hangman Page & Marty Scurll
Foarte tare face paint-ul şi masca lui Rey Mysterio şi momentul din intrare când cei din echipa face au stat practic să li se facă poze împreună.
Meciul nu a fost cine ştie ce. Mysterio şi Liger au avut prestaţii bune, dar personal am fost dezamăgit de implicarea lui Scurll, care s-a comportat ca la un house show, parcă a fost pe pilot automat. Nu e normal aşa ceva când eşti în ring cu nişte legende ca Mysterio, Liger sau Tanahashi.
Totuşi este posibil ca asta să ducă la un meci între Mysterio şi Scurll în Statele Unite, depinde cum va fi Rey din punct de vedere fizic.
Rating: ***
Will Ospreay vs. Hiromu Takahashi
IWGP Jr. Heavyweight
Ospreay s-a comportat ca un campion în începutul de meci, domina, iar Hiromu putea doar să execute manevre defensive, iar atunci când era la conducere avea ţinta pusă pe gâtul lui Ospreay, evident. De fapt asta s-a întâmplat pe tot parcursul meciului, cam toate manevrele câştigătorului BOSJ au fost acolo. Ca răspuns, Ospreay l-a scăpat aproape în cap pe Hiromu.
Decliclul în meci s-a produs când lupta s-a mutat pe apron. Parcă Ospreay a avut un flashback de la meciul cu Scurll, imediat cum şi-a dat seama de situaţia în care este pus a intrat înapoi în ring. De aici Hiromu a preluat avantajul psihologic. A reuşit să scape de trei ori, cred, din Storm Breaker. Finalul a fost mai sec pentru că Ospreay e banged up, cel puţin kayfabe.
Cu siguranţă nu şi-a pierdut poziţia de rege al diviziei jr. heavy, dar trebuie să ia o pauză şi să revină cu forţe proaspete. Până la urmă a fost un sprint de vreo 20 de minute, aşa cum credeam, diferit ca booking de alte meciuri din divizie şi puţin mai safe. Cu toate astea, foarte bun.
Rating: ****1/2
Tetsuya Naito vs. Chris Jericho
IWGP Intercontinental
Jericho profită de toată libertatea creativă primită şi vine cu un face paint care ori este propria lui interpretare a personajului Alex din Portocala Mecanică a lui Kubrick ori este un tribut adus lui Raven.
Segmentul dinainte de startul meciului mi s-a părut genial, Jericho este Jericho, l-a distrus pe Naito, iar reacţiile acestuia chiar m-au făcut să îmi fie milă de el. Totuşi publicul nu reacţiona cum trebuie şi îl aplauda pe Jericho, poate efectul înfrângerii suferite de Naito la Wrestle Kingdom. După ce şi-a dat seama de asta Jericho a renunţat să le mai arate degetul sau să îi înjure.
Eternul conflict al lui Jericho cu oficialii meciului l-a costat şi Naito a făcut comeback-ul, unul foarte tare de altfel. Intrat în sfârşit în zona lui de comfort, Naito a ajuns la conducerea meciului, lucru normal, pentru că era cel tânăr şi într-o măsură wrestler-ul mai bun.
Până la urmă experienţa lui Jericho a contat mai mult decât abilităţile lui Naito şi astfel a devenit noul campion Intercontinental. O schimbare de campion pe care o aplaud, care cred că aduce beneficii companiei şi lui Jericho, dar şi lui Naito dacă va lua înapoi titlul în Statele Unite. Sau lui Naito poate să nu îi pese atât de mult de centură şi să îl pună pe EVIL să îl răzbune. Meci la care nu m-am gândit vreodată şi pe care vreau să îl văd neapărat.
Încă ceva, mi-a plăcut mai mult acest meci decât cel al lui Jericho cu Omega.
Rating: ****1/4
Kazuchika Okada vs. Kenny Omega
IWGP Heavyweight
Dumnezeule… Sunt multe de spus despre meciul ăsta şi nu cred că îmi voi aminti tot pentru a putea scrie.
Materialul video din deschidere a fost unul edificator pentru întreg storyline-ul, care, coincidenţă sau nu, are logică după o poveste întinsă pe mulţi ani şi aici nu mă refer la cea dintre Omega şi Okada. Voi scrie în final despre cum au dat singuri spoiler că Omega va câştiga titlul.
Se putea citi încă din intrarea încrederea de pe faţa lui Okada, în timp ce Kenny era mult mai concentrat. Şi s-a observat enorm în primul fall asta. Okada a încercat să îşi creeze un avantaj în faţa lui Omega, dar nu a reuşit, a ieşit şi i-a întors orice încercare. Chiar şi aşa, Okada a încercat în continuare să îşi facă meciul, l-a scos pe Omega afară şi când să execute Crossbody-ul a fost, din nou, contrat. Practic, după trei meciuri, Omega deja ştia la ce să se aştepte, avea totul pregătit. Okada nu reuşea să aibă o serie consecutivă de manevre ofensivă până în punctul în care a intrat cu adevărat pentru prima dată în controlul meciului. A apelat la o manevră pe care de obicei o face mai târziu în meci – Tombstone Piledriver. L-a surprins pe Kenny. De aici a urmat clasicul Crossbody din afara ringului şi Diving Elbow Drop-ul. Dar Kenny şi-a revenit imediat. Schimbul de putere s-a mai produs o dată, iar Okada pregătea Rainmaker-ul, care a fost contrat imediat. Totuşi Okada a reuşit să câştige primul fall, mai norcos, pentru că a fost dominat în mare parte din cele aproape 30 de minute.
Al doilea fall a fost invers. Okada a dominat într-o mare măsură, dar Omega a fost cel care l-a câştigat. Aici a crescut considerabil pace-ul şi s-a pregătit căderea fizică din ultimul fall, Omega a fost All In, chiar dacă Okada a început să îl citească. Manevrele care l-au adus la One Winged Angel au fost chiar „furate” din arsenalul lui Okada – Dropkick şi Piledriver.
Cum am spus, al treilea fall a însemnat căderea din punct de vedere fizic şi a fost marcat de vorbele lui Kenny Omega, care a spus că are o condiţie fizică mai bună decât a lui Omega. Aici totul a devenit epic. Omega a apelat la Styles Clash, moment în care publicul a început să îi strige numele lui AJ, apoi, la sugestia lui Ibushi, era pregătit să folosească Phoenix Splash-ul, dar l-a ratat. Nu pot descrie în cuvinte cât de mare a fost tensiunea, cât de intens a fost meciul, cât de fantastic a fost selling-ul celor doi, momentele cu ei din ring şi povestea pe care au creat-o. Toate acestea trebuie văzute. Orice aş spune despre meci, parcă îşi pierde din valoare, pentru că te lasă fără cuvinte. Chiar trebuie văzut pentru a putea fi înţeles cât de măreţ este. Momentul dinainte de final, cu Okada şi Omega sprijiniţi de ultima coardă a ringului este legendar. Tot meciul, tot feud-ul dintre ei a fost legendar. Aşa ceva nu s-a mai văzut de pe vremea rivalităţii dintre Misawa şi Kawada, adică de vreo 20 de ani.
Pe parcursul reign-ului lui Okada credeam că va pierde titlul din cauza aroganţei şi într-o măsură aşa a fost, dar Omega a demonstrat aici că a fost wrestler-ul mai bun. S-a folosit de slăbiciunea lui Okada, a dus meciul peste o oră după ce chiar campionul a ales stipulaţia. Încrederea prea mare a lui Okada l-a costat.
Pentru mine a însemnat cel mai bun meci pe care l-am văzut până acum cu mult peste orice. Reign-ul lui Okada a fost legendar, poate cel mai bun din istorie din punct de vedere al calităţii meciurilor, rivalitatea dintre el şi Omega la fel, cele patru meciuri au fost la un alt nivel faţă de orice s-a văzut în wrestling în momentul ăsta şi chiar cred că poate însemna o schimbare a industriei, dar rămâne de văzut.
Acum am spus că voi scrie puţin despre povestea lui Kenny Omega. Omega a ajuns în DDT şi a găsit un om care împarte aceeaşi viziune asupra wrestling-ului cu el – Kota Ibushi. Au luptat împreună, dar pentru a putea schimba wrestling-ul Omega trebuia să fie campion suprem, iar pentru asta a intrat în Bullet Club pentru că a văzut cum procedează ei. A luat-o de jos, din divizia jr. heavy, chiar dacă era în limita de greutate, se considera mai bun decât toţi, era “the cleaner”. Între timp le-a câştigat încrederea celor din Bullet Club, l-a ajutat pe AJ Styles să îşi păstreze titlul suprem chiar într-un meci cu Ibushi. Şi-a dus planul la bun sfârşit, l-a dat afară pe AJ, a devenit liderul BC şi a fost promovat la heavy. A câştigat G1, dar inevitabil a dat de un wrestler mult mai bun. Odată cu venirea lui Cody – un om cu o viziune total diferită faţă de a lui – lucrurile au început să scârţâie. Tensiunea a apărut încă de la Dominion când a încheiat la egalitate cu Okada, s-a mărit în timpul G1 şi Omega nu a reuşit să câştige din nou turneul. Şi până la urmă a explodat. Tot planul lui Omega de a deveni campion suprem cu ajutorul Bullet Club s-a dus din cauza lui Cody. Şi atunci a apărut îngerul său protector – Kota Ibushi, care a trecut peste toate momentele în care Kenny l-a dezamăgit în ultimii ani şi l-a ajutat să îşi îndeplinească visul. “It’s only after we’ve lost everything that we’re free to do anything.”
Rating: ******
„This is when wrestling’s at its best, when you can become emotionally invested to such a degree and it evokes a reaction like that.”
