La prima vedere a părut o decizie ciudată acest meci, dar a fost modalitatea de a îl ţine pe Mox pe card şi sincer să fiu a ieşit perfect. Moxley şi-a construit personajul şi mi se pare genial, este posibil să nu fi văzut cu adevărat potenţialul său în WWE.
La final, Moxley a anunţat că vrea să participe în G1. Practic a confirmat toate zvonurile şi calculele de până acum. Sper să fie într-o grupă cu Ishii, Suzuki sau Tanahashi.
Câştigător: Jon Moxley
Rating: ***
Meciul acesta a marcat tranziţia lui Shingo la heavyweight, era şi cazul. A fost lucrat inteligent, cu Kojima în rolul veteranului, punându-i ceva probleme lui Shingo, care în final reuşeşte să câştige. Kojima rămâne un wrestler foarte bun şi aici şi-a indeplinit misiunea, aceea de a îl pune over pe membrul Los Ingobernables de Japon.
După meci, Shingo şi-a anunţat şi el dorinţa de a participa în G1 Climax.
Câştigător: Shingo Takagi
Rating: ***1/2
La fel ca în urmă cu câteva zile, la finala Best of the Super Juniors, acest meci tag team a avut scopul de a continua cele două feud-uri, cel între MiSu şi Liger şi YOSHI-HASHI şi ZSJ.
N-a fost deosebit meciul, de remarcat că i-au dat victoria lui Yoshihashi, pentru a putea avea un meci single pe viitor cu ZSJ, pentru titlul deţinut de el în RevPro. Totodată îmi place şi că a crescut agresivitatea lui Liger parcă după fiecare duel cu Suzuki. Abia aştept meciul dintre cei doi.
Câştigători: Jushin Thunder Liger & YOSHI-HASHI
Rating: ***
Din punct de vedere al calităţii a oferit prea puţin, având în vedere ce nume erau pe aici. Este de înţeles, pe de o parte, Ishimori este vizibil accidentat, probabil şi Tanahashi, Juice a venit după meciul cu Mox. Nici nu poţi spune că a evoluat vreo poveste sau că au construit una nouă, a existat doar ca să fie şi ei pe card. Sper ca Tanahashi să nu aibă acest finisher permanent sau măcar să nu îl botch-uiască.
Câştigători: Hiroshi Tanahashi, Juice Robinson & Ryusuke Taguchi
Rating: **3/4
Cât de ciudată pare, cel puţin pe foaie, alăturarea acestor două nume, dar au demonstrat în New Japan Cup că pot scoate meciuri bune şi feud-ul chiar mi se pare foarte interesant.
Ishii pare că şi-a descoperit o nouă latură a personajului său, îşi permite în acest storyline să mai experimenteze, chiar dacă scopul lui este de a îl pune over pe Taichi. Toată povestea este că Ishii scoate tot ce e mai bun din Taichi, îl determină să fie un wrestler mai bun, dar aici Taichi nu s-a putut abţine şi a apelat la trucurile de heel, iar asta l-a costat meciul.
Mă aştept să recâştige titlul şi povestea să avanseze. Nu ştiu dacă au un plan pe termen lung cu Taichi, dar mi-ar plăcea ca de acum toate meciurile lui să arate atât de bine.
Câştigător: Tomohiro Ishii
Rating: ****
Am mai văzut meciul ăsta de mai multe ori şi dintre cele importante era singurul pentru care nu eram entuziasmat şi din acest punct de vedere mi-a atins aşteptările.
A fost letargic, prea lung, lipsit de dramatism şi cu un final overbooked. Este timpul ca Gedo să investească puţin timp şi în divizia la echipe.
Câştigători: Guerrillas of Destiny
Rating: **1/2
Shibata şi-a făcut apariţia şi l-a introdus pe KENTA, care a intrat rapid în tema show-ului şi şi-a manifestat interesul de a intra în G1. Poate pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu puroresu nu este ceva foarte important, dar în Japonia e un moment uriaş. KENTA a fost tot timpul NOAH guy şi apariţia sa în NJPW, pentru prima dată, poate fi considerată o trădare.
În legătură cu apariţia lui în G1 Climax, nu mă aştept la multe. Din păcate este un wrestler distrus de accidentări, sper doar să poată ţină ritmul, dar evident va fi interesant de văzut împotriva wrestlerilor din New Japan.
Ca de fiecare dată, meciul din divizia Junior Heavyweight a livrat. Nu a fost chiar la nivelul celui dintre Shingo şi Ospreay de acum câteva zile, dar au fost elemente care mi-au plăcut mai mult aici decât acolo, unul dintre ele fiind storytelling-ul.
Nu au mai riscat ca acum câteva zile, cu toate că şi ce s-a întâmplat aici depăşeşte nivelul de normal când vine vorba de big moves şi bump-uri. A fost foarte tare Suicide Dive-ul lui Dragon Lee, pentru prima oară după mult timp manevra chiar îşi merită numele.
Poate mă repet, dar îmi place foarte mult evoluţia lui Will Ospreay, care şi în acest an este unul dintre cei mai buni wrestleri din lume. Nici Dragon Lee nu merită uitat, poate cel mai bun produs de export din Mexic în ultimii ani. Este incredibil că el are 24 de ani, iar Ospreay 26 şi deja au ani de experienţă în spate.
După meci, Ospreay l-a provocat pe Robbie Eagles, care l-a învins în BOSJ. Meciul va avea loc la show-ul NJPW din Australia.
Câştigător: Will Ospreay
Rating: ****1/2
Dumnezeule, ce meci! Toată filosofia luptei dintre ei pare să fie “hai să ne omorâm unul pe altul”. Chiar dacă au lăsat-o mai moale la show-ul din Madison Square Guarden, şi-au luat revanşa aici cu un meci care a bifat toate căsuţele de intensitate, emoţie, workrate, selling etc.
Din păcate, bump-ul încasat de Ibushi pe apron m-a scos puţin din meci şi mi s-a părut prea mult. Nu ştiu dacă a fost botch sau aşa a fost plănuit, dar efectul s-a văzut imediat pe faţa lui Ibushi, care nu pare a fi uman. Nu îmi explic cum poate încasa atât de multe bump-uri pe gât şi tot reuşeşte să mai stea în picioare.
Este al treilea meci al lor din acest an şi cel mai bun, în opinia mea, dar cu toate acestea nu l-a egalat din G1, de acum câţiva ani.
Câştigător: Tetsuya Naito
Rating: ****3/4
Din punctul meu de vedere meciul nu a dezamăgit, pentru că acesta este nivelul maxim pe care îl poate atinge Jericho în acest moment. Lucrul evident, însă, a fost că nu prea a existat chimie între ei, cel puţin nu cum a avut Jericho cu Omega şi Naito, iar din această cauză în unele momente a scârţâit.
În schimb, sunt de acord cu finalul, din mai multe motive. Practic Okada nu l-a învins pe Jericho cu Rainmaker-ul, fiind o premieră pentru el şi un main event NJPW. Astfel i s-a mai păstrat din aură lui Jericho şi poate să apară în continuare pentru alte câteva meciuri, dar lasă şi o uşă deschisă pentru un al doilea meci cu Okada. Impresia mea este că îl va bate pe Tanahashi, iar apoi va avea loc rematch-ul cu Okada, care se va încheia cu o victorie categorică, de această dată, a campionului.
Câştigător: Kazuchika Okada
Rating: ****
A fost un Dominon cu multe bune, dar şi câteva rele, dar per total a fost un show foarte bun şi nu doar din punct de vedere al wrestling-ului. Ultimul eveniment important înainte de G1 Climax şi totodată încheie o perioadă cu patru show-uri demenţiale: AEW Double or Nothing, NXT TakeOver: XXV şi finala Best of the Super Juniors.
Acum începe hype-ul pentru G1. Moxley, Shingo, Ospreay şi KENTA sunt, mai mult sau mai puţin, confirmaţi. Va fi o vară foarte interesantă. Nota show-ului este 8.
Toate recenziile mele le puteţi citi AICI.