LAX (c) vs. Naomichi Marafuji & Taiji Ishimori vs. Drago & El Hijo del Fantasma vs. Laredo Kid & Garza Jr.
Impact/GFW Tag Team Championship
Cred că anunţul participării lui Marafuji m-a făcut să vreau să urmăresc Slammiversary, chiar dacă nu era implicat într-un meci 1v1.
A fost opener-ul perfect, a oferit acţiune non stop timp de un sfert de oră. În tot haosul creat s-au botchuit câteva manevre şi au avut loc câteva momente de nesincronizare, dar era oarecum de aşteptat. La un moment dat au început să se repete unele manevre, dar spre final am putut vedea şi cel mai bun Suicide Dive, executat de El Hijo del Fantasma aka King Cuerno.
După meci, Konnan a anunţat că LAX va avea un nou membru, iar din ce am citit Alberto va fi acela.
Câştigători: LAX
Rating: ***1/2
Moose & DeAngelo Williams vs. Eli Drake & Chris Adonis
Răspunsul Impact pentru ce s-a întâmplat la Wrestlemania cu Mojo Rawley şi acel tip din NFL. Problema, pentru WWE, este că aici a ieşit foarte bine, atât din perspectiva wrestling-ului, cât şi cea a entertaining-ului.
Sigur, Williams nu şi-a luat niciun bump serios, dar pentru un om care s-a antrenat doar 3 zile, înainte de show, este incredibil. Meltzer a spus că dacă ar intra în wrestling, ar putea să devină best in the world. Exagerat, dar atât de bună a fost prestaţia lui Williams în acest meci şi cu siguranţă ar trebui să lase fotbalul american pentru wrestling. Păcat de final, când a sărit prea mult la Frog Splash şi nu s-a rupt masa.
Câştigători: Moose & DeAngelo Williams
Rating: **3/4
Ethan Carter III vs. James Storm
Strap Match
E ceva ciudat, pentru că şi ROH a avut un strap match la cel mai recent PPV, Best in the World. În fine, materialul video dinaintea meciului mi-a plăcut, mi s-a părut că a avut logică întreg feud-ul, dar rezultatul poate fi doar unul singur.
A fost exact ceea ce trebuia, un meci violent, în care cei doi s-au folosit foarte bine de stipulaţie. Storm şi-a luat revanşa şi i-a întors cele 31 de lovituri de curea lui EC3, oferindu-i încă una în plus. Sper final s-a stricat, când EC3 a trişat, dar şi finalul meciului a fost destul de ciudat. N-am citit rezultatele de la filmări, dar în mod normal asta a însemnat scoaterea din scenă a lui James Storm.
Câştigător: Ethan Carter III
Rating: ***1/4
Davey Richards & Angelina Love vs. Alisha & Eddie Edwards
Full Metal Mayhem Match
Preferam să văd doar un meci între Davey Richards şi Eddie Edwards, dar nici acesta nu a fost tocmai rău. S-au folosit bine de stipulaţie şi toată dinamica soţ-soţie a fost okay.
Presupun că acest meci a fost o decizie mai înţeleaptă decât a pune pe card un meci între Davey şi Eddie de doar 8 minute. În legătură cu cei doi, ar trebui să profite de prezenţa lui Marafuji şi să îi bage în acelaşi ring.
Câştigători: Alisha & Eddie Edwards
Rating: **3/4
Jeremy Borash & Joseph Park vs. Scott Steiner & Josh Mathews
De acest meci mă temeam cel mai tare, dar în final s-a dovedit a fi mult mai entertaining decât credeam. Chiar dacă probabil a fost cel mai slab din punct de vedere al wrestling-ului, booking-ul a fost bun.
În primul rând, a fost acţiunea din ring dinainte de partea filmată înainte de show. Scurtă, dar suficient de lungă încât să sublinieze atitudinea cocky a lui Mathews şi faptul că lui JB şi Park le e frică de Steiner, care arată aproape la fel de rău ca Vader.
În al doilea rând, introducerea lui Abyss în peisaj. Era clar că se va întâmpla, dar modul în care s-a întâmplat, cu apariţia lui James Mitchell, a fost un moment epic. Şi apariţia lui Shark Boy, deşi lipsită de sens, a fost ok.
Câştigători: Jeremy Borash & Abyss
Rating: **1/4
Sonjay Dutt (c) vs. Low Ki
2-Out-Of-3-Falls Match for X Division Championship
Într-o manieră clasică TNA, Impact a copiat WWE şi a pus un indian campion. Totuşi, a dus totul la nivelul următor, pentru că Sonjay Dutt a câştigat titlul X Division chiar în India.
Finisher-ul de la primul fall a fost tare, însă meciul a rămas la acelaşi nivel de atunci. Dutt nu a fost un babyface underdog atât de convingător, cel puţin pentru mine, iar în ultima parte nici Low Ki nu prea a ştiut ce să mai facă, încercând să vândă o accidentare la mână, apoi a lăsat-o baltă.
Câştigător: Sonjay Dutt
Rating: ***
Rosemary vs. Sienna
Impact Knockouts & GFW Women’s Championships
Prima unificare şi de aici lucrurile încep să scârţâie. Imediat îşi fac apariţia două personaje pe care nu prea le cunosc, apoi dispar din peisaj, urmează o parte de acţiune decentă, apoi iar îşi fac apariţie nişte personaje, ref bump, belt shot şi meciul se termină.
Trebuie să recunosc, finisher-ul propriu-zis mi-a plăcut, nu şi comentatorul care s-a rezumat în a spune doar “she’s got her in that mma move”, când acea manevră era clar o ghilotină. Din cauza overbooking-ului, meciul şi-a pierdut orice însemnătate.
Câştigătoare: Sienna
Rating: **
Lashley vs. Alberto El Patron
Impact World Heavyweight & GFW Global Championships
Lashley a venit alături de King Mo aka Muhammed Lawal, iar Alberto alături de Dos Caras şi fratele său, El Hijo de Dos Caras, plus Paige, care aparent era în primul rând, cu masca lui Dos Caras pe faţă.
Aveam ceva aşteptări de la acest meci, nu îmi plac în mod special Lashley sau Alberto, dar cred că pot scoate un meci bun împreună, pentru că oarecum au un background similar. Problema, cel puţin pentru mine, a fost că s-au folosit prea mult de King Mo şi Dos Caras, în loc să îşi facă treaba doar în ring. Nu a existat deloc tensiune, iar secvenţa de final este mai potrivită pentru un meci de la un show săptămânal, nu pentru un main event în care sunt unificate două titluri mondiale.
Câştigător: Alberto El Patron
Rating: ***
Mi-a plăcut show-ul până la ultimele trei meciuri, adică până în momentul în care trebuia să devină serios. Sunt de părere că au dat-o rău în bară cu booking-ul celor mai importante meciuri de pe card, iar Impact/GFW ca să poate progresa într-adevăr trebuie să renunţe la Jeff Jarrett, ceea ce bineînţeles nu se va întâmpla. Repet, nu a fost rău ce am văzut până aproape de final, dar mă aştept ca Bound for Glory să fie mai solid şi sper să nu văd aceleaşi probleme de booking.
Rezultate & ratinguri
LAX def. Drago & El Hijo del Fantasma, Garza Jr. & Laredo Kid, Naomichi Marafuji & Taiji Ishimori – ***1/2
DeAngelo Williams & Moose def. Chris Adonis & Eli Drake – **3/4
Ethan Carter III def. James Storm – ***1/4
Abyss & Jeremy Borash def. Josh Mathews & Scott Steiner – **1/4
Alisha & Eddie Edwards def. Angelina Love & Davey Richards – **3/4
Sonjay Dutt def. Low Ki – ***
Sienna def. Rosemary – **
Alberto El Patron def. Lashley – ***