1. Daca ai mai avea sansa sa intri o data in ring, cine ai vrea sa fie oponentul tau?
Singurul meci pe care chiar mi-l mai doresc este cel cu Brock Lesnar. Insa nu cred ca WWE-ul ma va lasa vreodata sa intru in ring cu acesta, fiindca se tem ca m-ar putea omori, pe bune.
2. Cine te-a inspirat in viata?
O multime de oameni din afara lumii wrestlingului m-au inspirat. Mama si tatal meu m-au inspirat foarte mult, datorita faptului ca chiar daca am crescut fara prea multi bani, nu am avut lipsuri niciodata. De asemenea, dupa ce acestia au divortat, nu i-am auzit niciodata sa se vorbeasca de rau unul pe celalalt. Sunt 2 persoane foarte bune, care m-au inspirat foarte mult.
3. Care a fost cel mai dificil moment din viata ta, peste care ti-a fost foarte greu sa treci?
Pentru o lunga perioada de timp, nu prea m-am confruntat cu astfel de momente. Totusi, cel mai dificil moment pentru mine a fost fara doar si poate decesul tatalui meu de anul trecut, mai ales fiindca noul sezon de NFL era atat de aproape. Tin minte cum am sarbatorit impreuna cand Seattle Seahawks au castigat SuperBowl-ul in acel an, insa fara el parca fotbalul nu mai e la fel de amuzant. Cred ca cel mai greu este sa iti lipseasca acele momente si acele lucruri pe care le faceai sau le impartaseai cu persoane care nu se mai afla langa tine, acum.
4. Care a fost momentul tau favorit alaturi de Connor?
Momentul meu favorit cu Connor s-a petrecut cand acesta a venit in DC inainte de Wrestlemania 30. Sa imi fac intrarea alaturi de el si momentul acela cand Connor l-a lovit in fata pe Triple H, au fost amandoua geniale.
5. Care a fost wrestlerul tau favorit in copilarie?
Ei bine, am mai evoluat la acest capitol pe masura ce cresteam. In general, oricine avea ceva legat de un animal in componenta numelui era favoritul meu. The Brittish Bulldogs, Jake the Snake, Koko B.Ware. Apoi cum am spus am evoluat si a inceput sa imi placa de Ultimate Warrior, apoi de Bret Hart , apoi de Shawn Michaels, Dean Malenko, Rey MYsterio etc.
6. Sunt anumiti comentatori, dive sau superstaruri in preajma carora nu prea iti place sa fii?
O intrebare foarte buna, fiindca chiar nu exista nici o astfel de persoana. Da, sunt anumite persoane in WWE care te pot enerva, insa nu esti obligat sa stai pe langa ei, atunci. In general imi place cam de toata lumea, insa mai am la fel ca toti anumite zile in care sunt nervos si nu prea vreau sa am pe nimeni prin preajma.
7. Miscarea ta de final, are cumva un nume?
Eu ii spun running knee. Cineva mi-a propus sa il numesc “The Crusher”, in onoarea lui Connor. Altii mi-au spus sa ii zic Knee Plus. Momentan nu are niciun nume stabilit, insa eu ii spun the running knee.
8. Care era activitatea ta favorita cand erai copil?
Nu cred ca am avut asa ceva, sincer sa fiu. Probabil mancatul prajiturelelor.
9. Daca ai avea de ales, pe care wrestler din WWE de acum l-ai alege sa aiba o cariera demna de Hall of Fame?
Intrebarea mai buna ar fi cine ar merita mai multe oportunitati ca sa ajunga in aceea pozitie? Cesaro. Nu sunt de acord cu Vince, in ceea ce priveste acel IT factor, deoarece fanii acum isi aleg favoritii dupa cat de buni sunt in ring. In momentul de fata, cel mai mult imi place sa il urmaresc pe Cesaro.
10. DX sau NWO?
Boriquas. Los Boriquas, pentru mine.
11. Le-ai propus celor din WWE sa te lase sa mergi si sa lucrezi in Florida?
Da, insa datorita faptului ca inca exista sansa sa ma intorc in ring si sper sa o fac, nu o voi lua pe aceea ruta inca.
12. Ce parere ai despre Samoa Joe in WWE?
Cred ca era si timpul sa ajunga aici. Il stiu pe Joe din 2001 si pot spune ca e un wrestler foarte bun care merita sa fie in WWE.
13. Timp de 6 luni in 2011, muzica ta de intrare se tot schimba. Cine a luat aceasta decizie atunci?
Ei bine, dupa ce am revenit, in urma concedierii din 2010, cei din WWE aveau aceasta muzica de intrare extrem de comuna pentru mine, iar eu le-am spus ca mi-as dori mai mult Flight of the Valkyries. Iar inainte de unicul meu meci cu Edge din cariera, Billy Kidman a venit si mi-a spus ca am o noua melodie de intrare. Cand am auzit-o, nu era deloc ceea ce imi imaginasem eu, iar fanii din arena se uitau ciudat la mine, in timp ce Edge radea in ring. Dupa aceea, am mai incercat cateva variatii, pana am ajuns la actuala mea melodie de intrare.
14. Ce parere ai despre declaratiile lui Kurt Angle, cum ca si-ar dori ca meciul sau de retragere sa fie impotriva ta?
Mi-ar placea la nebunie sa am un meci cu Kurt Angle. Ar fi incredibil, as avea milioane de idei pentru un astfel de meci. Sunt o multime de lucruri pe care nu ar trebui sa le spun in mod public, mai ales cu Jon Cone, angajatul WWE-ului, aici de fata, insa WWE-ul nu isi doreste ca eu sa mai lupt. Insa daca acestia vor continua sa nu ma lase, ei bine cam acesta este singurul mod in care voi ajunge sa ma lupt cu Angle.
15. Daca nu vei mai putea lupta niciodata, ce rol ti-ai dori sa ai in WWE?
Sincer, habar n-am. Vad alti fosti wrestleri ca si producatori si ca si traineri, in culise, insa nu cred ca voi putea avea vreodata un astfel de rol din cauza dragostei mele pentru wrestling si dorintei mele de a ma afla in ring. Sa antrenez noi wrestleri m-ar tine prea aproape de wrestling, tocmai de aceea cred ca as parasi industria. Imi este deja destul de greu sa fiu doar un jurat la Tough Enough si sa il vad pe ZZ, care are o personalitate incredibila pentru wrestling si care daca s-ar stradui sa intre putin in forma, ar putea deveni un superstar pe care lumea si-ar dori sa il vada. Cand cei din NXT ma mai intreaba uneori sa le dau vreo opinie, acestia habar nu au despre ce vorbesc. La fel si atunci cand incercam sa le ofer sfaturi participantilor de la Tough Enough, iar Billy Gunn se uita cu o fata de “WTF?” la mine. Ideea e ca sunt bun cand vine vorba sa le arat anumite tehnici noilor talente, insa nu stiu cum sa ii motivez sau sa le explic anumite idei.
16. Ce parere ai despre plecarea lui CM Punk din WWE?
Am fost trist cand acesta a plecat, deoarece pentru o foarte lunga perioada de timp am avut acest vis cum ca ne-am putea intalni in ring la Wrestlemania. Tot timpul ne-am imaginat pe noi doi ca si Bret Hart vs Shawn Michaels, ai generatiei noastre. Tocmai de aceea am fost trist cand a plecat, iar singura parte oarecum buna a fost faptul ca acela a fost factorul care m-a bagat in main-event la Wrestlemania. Cea mai grea parte de acceptat este cel mai probabil faptul ca acesta si-a pierdut dragostea pentru wrestling, dupa ce eu impreuna cu el am crescut impreuna in aceasta industrie, impartind o dragoste comuna pentru acest fenomen.
17. Inafara de Brie, care este cel mai bun prieten al tau din WWE?
William Regal este mentorul meu si un prieten apropiat, insa sunt atat de multe persoane, sincer cu care sunt prieten bun. Il iubesc pe Kane, fiindca este o persoana fantastica. Cody Rhodes, Ryback, Sheamus, Bray Wyatt, Cesaro, Seth Rollins, ii iubesc pe toti si iubesc acele momente in care ma aflu in preajma lor. John Cena, este o persoana cu care iar ma inteleg bine, in ciuda faptului ca suntem atat de diferiti. El conduce un Lamborghini, eu conduc o Honda Fit. Totusi, Cena este foarte istet si amuzant. Imi place enorm de mult sa ma aflu si in preajma lui Big Show. Randy Orton este o alta persoana fantastica si extrem de sincera. Sa ma aflu in preajma atator de multe personalitati diferite si incredibile este probabil partea mea favorita a acestei slujbe.
18. Ai vreo idee cand vei reveni in ring?
Sincer, n-am nici cea mai vaga idee. Am avut o comotie cerebrala in Aprilie, una dintre multe, iar WWE-ul pur si simplu are grija de mine acum. Un neurologist al SuperBowl-ului de anul acesta m-a declarat apt, recent. Partea nefericita este faptul ca inca nu se stiu foarte multe despre comotiile cerebrale. WWE-ul pur si simplu are grija de mine, asa cum scrie si in contractul semnat cu ei. Deci nu pot raspunde cu raspunsuri clare la intrebarile “Cand?” si “Daca voi mai reveni?” Momentan ma antrenez in fiecare zi ca sa fiu pregatit, oricand WWE-ul ma cheama inapoi. As putea sa ma aflu in main-event Dumininca la Summerslam, fiindca sunt apt.