Ca o conluzie pentru acest PPV, a fost mediocru. Evenimentul a avut ce oferi, cateva meciuri fiind cu adevarat bune. Primele meciuri au reusit sa capteze atentia si sa tina publicul – cat si cei de acasa – la marginea scaunelor. Midcardul a scartait pe aici pe acolo, mai ales cu formatia de rahat, dar per total multe lucrui demne de atentia fanilor.
Dar din pacate, finalul a lasat un gust amar. Finalul acam stricat tot meciul dintre Cena si Lesnar. Scopul era schimbarea personajului Cena. Aceasta schimbare nu s-a petrecut, si pe deasupra mai pui si sub semnul intrebarii: Poate Cena chiar castiga! Si asta e problema. AZAR. Ideea era sa se arate ca Cena nu poate sa castige fara cea schimbare. Asa ca in urma main eventului… nimic nu s-a schimbat. Ba nu! S-a schimbat ceva. Victoria dominanta a lui Lesnar asupra lui Taker si asupra lui Cena de la SummerSlam au fost puse sub semnul intrebarii, lucru care nu trebuia facut asa si nu acum.
Am de gand sa urmaresc Raw-ul? Ca doar asta este ceea ce este cel mai important in urma unui PPV. Nu. Bine, il voi urmari. Dar nu pot sa zic ca ard sa vad ce se intampla. Mai mult ma intereseaza Ambrose decat orice altceva. Dar sa vad cum acelasi Cena de 8 ani de zile? Prefer sa imi scot ochii cu un cui ruginit. Iertati-ma, dar mintea mea si perceptia mea cere ALTA informatie, cere ceva diferit de la wrestling. Chiar e nevoie ca omul asta sa fie calcat de o masina ca sa avem o bruma de creativitate si o distantare minima de la aceasta deleviziune pentru copii subdezvoltati mintal? Nu poti sa te uiti de 8 ani la acelasi lucru si sa zici “DA, sunt creativ”. Nu poti sa spui “eu dau copiilor o lectie buna” cand tot ce faci este sa le arati ca daca pupi in cur si abuzezi de oameni o sa faci bani. Hulk Hogan a facut asta. Le dadea lectii bune copiilor “Spuneti-va rugaciunile si luati-va vitaminele”, apoi Hogan a fost prins luand el niste vitamine… fix in vena. Foarte “onest”. CM Punk le-a dat o lectie copiilor care urmaresc WWE-ul mult mai buna decat John Cena va da vreodata: “Nu esti obligat sa fii sclavul nimanui”. Nu esti in film in care Personajul tau se incheie la finalul filmului si gata. In Wrestling ca persoana esti strans legata de fani si mereu vei fi. Tu. Nu personajul tau. De asta Chris Benoit primea un standing ovation in fiecare seara. Fara exceptie. De asta oameni precum Ziggler au suportul fanilor desi ca personaje sunt praf. Efortul depus pentru produs, respectul pentru produs. Dorinta de a oferi ceva de exceptie. Asa ceva nu am vazut de la Cena de ani zile.
AZAR. Acelasi rahat. Alta zi. Si chiar nu cred ca e vorba de doar… O parere.
