În cadrul unei conferinţe de presă, KUSHIDA şi-a anunţat plecarea din New Japan Pro Wrestling, care va avea loc la sfârşitul lunii.
Emblema diviziei junior heavyweight a spus că nu a fost o decizie uşoară de luat şi totodată a spus că va părăsi Japonia, nefiind foarte clar în privinţa companiei cu care va semna. Totuşi, luna trecută, Dave Meltzer a spus că KUSHIDA este o ţintă pentru WWE.
KUSHIDA este în NJPW din 2010, perioadă în care a câştigat de două ori titlul diviziei tag team junior heavyweight alături de Alex Shelley şi de şase ori titlul Junior Heavyweight. Titluri la care se mai adaugă câştigarea turneului Best of the Super Juniors în două rânduri, 2015 şi 2017, dar şi Super J-Cup în 2016.
KUSHIDA a pierdut titlul IWGP Junior Heavyweight la Wrestle Kingdom 13, în faţa lui Taiji Ishimori.