John Cena nu mai este văzut atât de des de către Universul WWE, dar revine când îi permite timpul. Programul său la Hollywood este un pic cam solicitant, dar Cena nu se gândește niciodată să plece din WWE.
Cena a acordat recent un interviu pentru Good Housekeeping în timpul căturia a fost întrebat despre posibila retragere din WWE. El a spus că întrebarea a fost pusă greșit, și în ciuda faptului că nu mai lucrează așa cum obișnuia, nu se vede niciodată afară din companie.
”WWE este familia mea, va fi întotdeauna familia mea și nimic din tot ce am acum nu ar fi existat fără această companie iar eu nu voi uita niciodată asta. Nu cred că mă voi retrage vreodată, pentru că nu privesc lucrurile așa…Nu ai cum să pleci din famila ta. Niciodată nu voi înceta să flutur steagul WWE-ului. Nu cred că mă voi despărți vreodată de această companie. Am 42 de ani, în aprilie împlinesc 43…Știu deja că nu mai sunt ca altădată, sunt puțin mai lent, nu mai sunt la fel de puternic, însă chiar și așa voi fi prezent. Trebuie doar să mă acomodez cu performanțele mele actuale, sau în cel mai rău caz voi spune ”Hey, este timpul să fac ceva diferit”.
Cu siguranță fanii sunt foarte încântați că John Cena nu are de gând să se retragă din WWE ”prea curând”. Rămâne de văzut când va reveni acesta în ring, dar va trebui să luăm în considerare și vârsta și cariera lui solicitantă la Hollywood.