Jack Swagger a apărut în podcast-ul lui Chael Sonnen şi a anunţat că le-a cerut celor din WWE să îl lase să plece, iar aceştia au acceptat. Decizia a fost luată din cauza negocierilor pentru un nou contract, care nu îl avantajau pe Swagger.
Jack Swagger a semnat cu WWE în 2006, dar primii ani i-a petrecut în teritoriile de dezvoltare. În toată această perioadă, “The All-American American” a câştigat titlul ECW, titlul World Heavyweight, titlul United States şi meciul “Money in the Bank” din 2010.
Până în acest moment WWE nu a confirmat oficial despărţirea.