WWE avea asta. WWE avea oameni care stiau sa genereze asta. Radem noi la catchphrase-uri idioate, dar cand ai 10,000 de oameni spunand intr-un cor si cu pasiune “What” sau “Rocky”, e greu sa mai spui “catchphrase-uri idioate”. Recent am avut un astfel de moment in WWE si a fost aparitia chantului “Yes”. WWE in loc sa profite, au ales sa il ingroape si sa il transforme in altceva, dar asta e un subiect pentru alta data. Ideea este ca implicarea fanilor si reactia lor a fost si este foarte importanta. WWE-ul chiar incearca (eronat) sa aduca aceasta implicare in epoca moderna prin social media.
Nimeni nu merge la concert pentru muzica. Nimeni nu merge la un show de wrestling pentru meciuri. Acasa muzica e mai buna, nu iti arunca nimeni cu bere in cap, nu risti sa fi injughiat pentru portofel. Acasa wrestlingul e HD, nu stai in cuca macaii in ultimele randuri, nu te imbulzesti cu niste copii pentru un tricou (experienta mea la show-ul WWE din romania). Te duci la aceste evenimente pentru experienta pe care o ai. Sincer show-ul WWE nu mi-a oferit cine stie ce, dar la American Wrestling Rampage, cand l-am vazut pe PAC executand un Shooting Star Press, timpul a stat pe loc si o sa tin minte acea seara o viata. Concertul Sabaton a fost la fel: un moment ce va tine o viata.
In wrestling in schimb, arta de a face fanul sa se simta implicat, sa tina minte o viata, sa vrea sa isi vanda masina doar ca sa poata sa vina la urmatorul show, pare pierduta. Fanii au ajuns sa fie doar martori, sustinand baiatul bun, huiduind baiatul rau iar orice fel de participare a lor este via twitterului. Problema este ca nimeni nu vede asta. Daca oamenii de la show sunt implicati si fac o reactie nemaivazuta, fanii de acasa o sa zica “mama, tre sa merg si eu la un show”. Dar daca atentia este pe twitter si nu pe cei din arena, “de ce sa dau 50 de dolari pe bilet, lasa ca ma uit acasa la TV si dau pe twitter si imi iau un like de la John Cena”. (Seamana foarte tare cu parerea “de ce sa dau 3 dolari pentru un ppv cand pot sa il vad pe streamuri, dar alta discutie pentru alta data).
In momentul asta, cel care implica fanii cel mai bine (cu exceptia lui The Rock) este culmea… Ryback. Acel “Feed me more” face intregi arene sa fie o singura voce si face fanul de acasa sa zica “vreau si eu”. The Rock (ca tot am zis de el) a delectat publicul de acum cateva saptamani cu povesti din orasul in care se afla, si desii multi de acasa n-au inteles povestea – ba culmea am vazut si oameni care au considerat promo-ul slab – cei din arena au fost captivati de ea. Se regaseau in locatiile spuse de The Rock, se regaseau in personajele din orasul lor, se simteau IMPLICATI. Si asta sa vazut. Cati din WWE fac asta in ziua de azi? Foarte putini.
E trist sa vad cum arta de a lucra un public treptat, treptat se pierde. Pot spune ca o stire recenta in care aflam ca Triple H vrea ca promoruile sa fie mai putin scriptate imi da speranta, pentru ca atunci cand nu esti constrans de un scenariu riguros poti sa te adaptezi si sa lucrezi mai liber, si sa schimbi total directia unui promo daca vezi ca publicul nu prinde. Sau poti sa incerci sa pastrezi acel scenariu riguros si sa o dai in bara in ultimul hal – vezi Brad Maddox si promoul sau la Highlight reel.
Oricum, totul e doar O parere.
