Kevin Eck, un fost membru al echipei creative WWE, ai scris un articol despre precedenţii câştigători ai meciului Money in the Bank pentru Sporting News. Întreg articolul poate fi citit aici.
Despre victoria lui Daniel Bryan: “A fost o surpriză, pentru că până atunci nu mai primise un push atât de important. De fapt, nici după ce a câştigat servieta nu a primit. Am fost informat de unul dintre colegi că Vince McMahon se întreabă dacă a fost decizia corectă. Nu ştiam dacă Bryan va câştiga titlul mondial, dar ştiam că îl va ajuta dacă va avea o poveste. Astfel, am avut ideea de a îl pune într-un cuplu alături de un alt underdog, AJ Lee. Head writer-ului i-a plăcut ideea şi am început să scriem segmente pentru ei. Deşi AJ Lee a fost încântată de idee, Bryan nu a privit-o foarte bine, pentru că ultima oară când a fost implicat într-un storyline romantic, cu Gail Kim şi gemenele Bella, a avut mai mult de suferit.”
Despre victoria lui Dolph Ziggler: “Când Ziggler a câştigat servieta nu exista niciun plan despre când va câştiga titlul mondial. Chiar dacă Ziggler primea o reacţie foarte bună din partea fanilor, McMahon era un mare critic al instinctelor sale în ring şi a promo-urilor lui. Nici Triple H nu era cel mai mare fan al lui Ziggler, era de părere că nu respectă direcţia în care trebuie să meargă şi este prea obsedat de a fi următorul Shawn Michaels. Totuşi, Ziggler avea un fan important: Pat Patterson, care avea un cuvânt de spus în discuţiile cu McMahon. Chiar şi înainte ca Ziggler să câştige servieta, Patterson constant îi spunea lui McMahon să îi ofere un push. Patterson i-a cerut lui McMahon ca Ziggler să facă cash in-ul la Wrestlemania, dar ideea nu a fost acceptată. Totuşi, Vince a început şedinţa pentru RAW-ul de a doua zi, anunţând că Ziggler va face cash in-ul şi va câştiga titlul mondial. ”
Eck a mai menţionat că McMahon a fost de părere că Sandow nu a fost alegerea potrivită, de aceea nu a câştigat titlul.