Bobby Roode vs. Shinsuke Nakamura (c)
NXT Championship 

Chiar dacă mi s-au părut cam lungi intrările, au lăsat senzaţia de meci mare, de main event, ceea ce şi a fost, deci au fost un plus.

Începutul a fost păstrat cam în prima treaptă de viteză, ceea ce este şi normal pentru un meci de aproape jumătate de oră. La nivel de psihologie, Bobby Roode a avut o performanţă foarte bună aici, cred că cel mai bun meci al lui de când a venit în WWE. La început i-a lucrat gâtul lui Nakamura, pentru a pregăti manevra de final, dar apoi când a intervenit şi accidentarea la genunchi calitatea meciului a crescut şi mai mult. Selling-ul lui Nakamura a fost mai mult decât perfect, puteam să jur că într-adevăr s-a accidentat. Apoi au intervenit micile detalii, cum ar fi loviturile pe care i le dădea Roode lui Nakamura în genunchi când l-a prins în acel Single Leg Boston Crab.

L-au protejat pe Nakamura şi în acelaşi timp l-au făcut să arate foarte bine, iar aici îmi vine în minte momentul când era deja cu genunchiul descoperit, dar voia să aplice Triangle Choke-ul. L-au pus pe Roode în vârful ierarhiei wrestlerilor heel din NXT şi totodată au construit un rematch, cel mai probabil în Orlando.

Nakamura, care nu va apărea în Royal Rumble după modul în care s-a terminat meciul, a adus aminte de acel Nakamura din NJPW sau dacă vreţi de ceea ce a fost la început cu Sami Zayn şi Austin Aries. Îmi pare bine că s-a încheiat feud-ul palid cu Samoa Joe.

Câştigător: Bobby Roode
Rating: ****