S-a terminat G1-ul de anul acesta şi chiar dacă a fost epuizant, a meritat orice minut, orice secundă, mai puţin cele în care apărea Toru Yano. Putem trage multe concluzii după turneu, una dintre ele fiind că WWE a făcut o mare greşeală când l-a lăsat pe CJ Parker să plece, pentru că Juice Robinson este unul dintre cei mai buni babyface din acest moment. Fără doar şi poate, cel mai emoţionant moment a fost la Finală, când a revenit Katsuyori Shibata.
În finalul articolui puteţi găsi top 10 cele mai bune meciuri de la G1 Climax 27, iar acum voi vorbi despre cele mai bune meciuri ale turneului, pe care le-am notat cu 5 stele.
Kenny Omega vs. Kazuchika Okada (Day 18)
Al treilea meci dintre Okada şi Omega încheia grupa B şi era decisiv pentru aflarea câştigătorului acesteia, astfel Omega trebuia să îl învingă pe Okada, lucru pe care nu l-a reuşit până acum, pentru a ajunge în finala turneului.
Povestea turneului este parcursul lui Okada, care, în sfârşit, a fost învins, de EVIL, iar cu o seară înainte terminase un meci la egalitate cu Minoru Suzuki. Aşadar, strategia lui Omega era să îi atace gâtul/spatele lui Okada, adică partea accidentată, fiind zona de impact şi pentru One Winged Angel.
A fost diferit de faţă de primele două meciuri dintre ei, aici lupta a fost mai egală ca niciodată, niciunul nu reuşea să execute mai mult de 2-3 manevre consecutive, astfel nu puteau să ajungă la manevra de final. Din nou, aroganţa l-a costat pe Okada, practic soarta meciului întorcându-se în favorea câştigătorului de anul trecut după ce Okada a încercat să execute al 3-lea Rainmaker consecutiv. Momentul execuţiei One Winged Angel-ului şi victoria lui Omega a fost un moment istoric în probabil cea mai bună trilogie din pro wrestling.
Totuşi, este important de subliniat faptul că aroganţa lui Okada, dar şi accidentarea au jucat un rol major în această înfrângere.
Kota Ibushi vs. Tetsuya Naito (Day 1)
Un început clasic din partea lui Naito, care nu îl bagă prea mult în seamă pe Ibushi, dar înceatează după ce double foot stomp-ul lui Ibushi, care începe destul de devreme să vândă o accidentare la gât, iată cum se construieşte cu adevărat executarea unei manevre de final!
Tocmai când credeam că Reverse Rana de pe top rope va fi cel mai mare spot al meciului, Ibushi îl aruncă înapoi în ring pe Naito cu un German Suplex de pe apron, înainte fiind contra pentru Destino, când l-a aruncat cu capul direct în colţul ringului. Am trăit meciul la intensitate maximă, contrele au fost incredibile, iar atât Naito cât şi Ibushi parcă voiau să se decapiteze unul pe celălalt. Dovada supremă fiind Piledriver-ul de pe a doua coardă a lui Ibushi.
Kayfabe Ibushi a demonstrat că a rămas la acelaşi nivel ridicat chiar dacă a stat departe de New Japan, dar chiar şi aşa nu îi va fi uşor să câştige un meci cu wrestlerii de top şi mai are multe de demonstrat pe durata turneului. Incredibil meci.
Hiroshi Tanahashi vs. Tetsuya Naito (Day 17)
O altă trilogie a închis, de data aceasta, grupa A. În ultimul meci cu Tanahashi, Naito a pierdut titlul Intercontinental. Acum în joc este locul în finala turneului.
Povestea mi s-a părut una superbă, cu Tanahashi motivat la maxim să câştige, întorcând multe manevre de a lui Naito, încercând să compenseze pentru accidentarea, atât kayfabe şi cât cea din realitate, care îl trăgeau în jos. Povestea combinată cu abilităţile celor doi au dus la un meci fenomenal, am putut vedea aici unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-a scos Naito în toată cariera lui. Şi ceea ce a demonstrat în ring s-a potrivit la fix cu contextul acestui meci, pentru că l-a învins pe Tanahashi, care pentru mult timp a fost faţa companiei, şi urmează să fie în main event-ul din Tokyo Dome.
Tetsuya Naito vs. Kenny Omega (Finals)
Anul trecut meciul dintre Naito şi Omega a fost cel mai bun al turneului şi încă este pe primul loc în topul celor mai bune meciuri din istorie de pe site-ul de specialitate Cagematch, aşadar trebuiau, cel puţin, să facă un meci la fel de bun ca acela.
După începutul clasic, cu un Naito cocky, parcă totul a explodat şi tentativele de omor au început. Sunt atât de multe spot-uri în care am putut să jur că au fost accidentări reale, încât nici nu le-am ţinut minte pe toate, oricum trebuie să revăd meciul.
Ţinta principală a ambilor wrestleri a fost gâtul/spatele adversarului, pentru că ambele manevre de final atacă acea zonă. Cu excepţia Piledriver-ului ratat de pe masa comentatorilor, a fost meciul perfect, cu un public excelent, near fall-uri pe care Naito le-a vândut fără cusur. Ca emoţie, tensiune meciul a fost la cel mai înalt nivel, s-a lucrat într-un ritm alert mai bine de jumătate de oră, chiar dacă Naito este accidentat, iar ambii vin după un turneu încărcat.
S-a simţit importanţa meciului, Naito şi Omega au tratat meciul ca fiind cel mai important din cariera lor, iar asta s-a transpus în spot-urile pe care le-au executat, care a dat senzaţia că unul dintre ei este gata să îl omoare pe celălalt pentru a câştiga.
În final a câştigat Naito, care era decizia logică, însă această nouă înfrângere spune multe despre personajul lui Kenny Omega, care a pierdut, din nou, într-un meci crucial. Sigur, l-a învins pe Okada în turneu, dar cum era Okada în acel moment. Adevărul este că nu a reuşit să îl învingă în cele două meciuri pentru titlul IWGP Heavyweight şi nici aici nu a reuşit să îl învingă pe Naito pentru a deveni primul gaijin care câştigă turneul back to back. Este interesant dacă toată treaba asta va avea un payoff şi care va fi acela.
Mă repet şi spun că a fost un turneu incredibil, care s-a încheiat perfect. După luna asta tot ce rămâne de spus este că iubesc wrestling-ul, iar până acum anul 2017 a fost extraordinar, în special datorită NJPW. Este posibil să fie cel mai bun an din istoria pro wrestling-ului.
Top 10 meciuri G1 Climax 27:
10. Tomohiro Ishii vs. Kota Ibushi – ****1/2 (Day 5)
9. Tomohiro Ishii vs. Yuji Nagata – ****1/2 (Day 11)
8. Hiroshi Tanahashi vs. Tomohiro Ishii – ****1/2 (Day 15)
7. Tomohiro Ishii vs. Zack Sabre Jr. – ****1/2 (Day 17)
6. Kenny Omega vs. Michael Elgin – ****3/4 (Day 8)
5. Michael Elgin vs. Kazuchika Okada – ****3/4 (Day 4)
4. Kenny Omega vs. Kazuchika Okada – ***** (Day 18)
3. Kota Ibushi vs. Tetsuya Naito – ***** (Day 1)
2. Hiroshi Tanahashi vs. Tetsuya Naito – ***** (Day 17)
1. Tetsuya Naito vs. Kenny Omega – ***** (Finals)