În cadrul unei apariţii la postul ESPN, Daniel Bryan a declarat că vorbeşte des cu Brie despre dorinţa de a lupta din nou şi a pleca din WWE. El a menţionat că de fiecare dată ea îi scoate aceste gânduri din cap, pentru că cei doi îşi doresc să întemeieze o familie.
Wrestling Observer Newsletter raportează că actualul contract al lui Bryan cu WWE expiră în 2018. Contractul a fost “îngheţat” pe toată durata accidentării, dar de când a reapărut la WWE TV (comentator în cadrul Cruiserweight Classic şi manager general în Smackdown) a fost reactivat.
WWE nu are niciun gând de a îl readuce pe Bryan în ring, în special din cauza unui proces lansat de mai mulţi foşti wrestleri cu privire la comoţiile suferite.