În urma meciului pierdut cu Triple H la WrestleMania 35, Dave Batista şi-a anunţat oficial retragerea din wrestling, printr-un mesaj postat pe reţele de socializare.

Wrestler-ul devenit actor a declarat de mai multe ori în trecut că îşi doreşte un ultimul run în WWE împotriva lui Triple H, astfel că acest anunţ nu este chiar surprinzător.

În 2002 a debutat Batista în main roster-ul WWE, iar prima pauză a luat-o în anul 2010. A revenit în 2013 şi a participat în main event-ul de la WrestleMania 30, dar la scurtă perioadă a părăsit din nou compania. Are patru titluri World Heavyweight câştigate şi două titluri WWE, la care se mai adaugă patru titluri la echipe, două cu Ric Flair, unul cu John Cena şi unul cu Rey Mysterio. De asemenea, a câştigat de două ori meciul Royal Rumble, în 2005 şi 2014.

https://www.instagram.com/p/Bv_NNrnFMo6