Stomping Grounds a fost unul dintre cele mai slabe promovate PPV-uri organize de WWE în ultima perioadă. Acest factor, cumulat cu card-ul care nu a fost unul dintre cele mai strălucite, a dus la o audienţă extrem de scăzută.
În ciuda faptului că WWE a încercat să ofere diferite promoţii pentru bilete, arena în care a avut loc PPV-ul nu s-a umplut nici măcar pe jumătate. Potrivit mai multor surse, inclusiv Wrestling Observer, aproximativ 6000 de persoane au fost prezente în arenă, dar doar 4000-4500 au fost plătitori de bilete.
Capacitatea maximă din Tacoma Dome pentru un show de wrestling este de 18.000 de spectatori. WWE nu a anunţat oficial numărul de fani prezenţi.