Rivalitatea dintre Benson „Smooth” Henderson si Anthony „Showtime” Pettis este una bine cunoscuta si documentata. Prima lupta dintre cei doi din 2010 a incheiat in mod spectaculos seria de gale WEC. Pe parcursul a 4 runde, cei doi luptatori si-au disputat intens suprematia, parand sa fie la egalitate din toate punctele de vedere. Runda a cincea, insa, l-a avut in prim plan pe „Showtime”, care a oferit posteritatii un moment cu adevarat special sub forma unei lovituri de picior din saritura executata de pe plasa custii. Desi acest procedeu nu a produs un KO (in mare parte datorita tenacitatii lui Henderson), a reusit sa influenteze rezultatul luptei in favoarea lui Pettis, care a devenit ultimul campion din istoria WEC.
La aproape trei ani dupa acest eveniment, situatia nu pare foarte diferita fata de prima intalnire dintre cei doi: Henderson este campionul categoriei usoare, cu victorii impotriva unora dintre cei mai buni luptatori din aceasta divizie (Frankie Edgar, Nate Diaz, Gilbert Melendez), iar Pettis se afla in postura pretendentului numarul 1 la centura, datorita performantelor sale impresionante si a stilului sau mai mult decat dinamic.
Cand ne gandim la Pettis, ne reamintim cu preponderenta executiile sale spectaculoase, loviturile sale de picioare parca desprinse din filmele lui Tony Jaa. Intradevar, momentele acelea de stralucire ale lui „Showtime”, care imbina tehnica si acrobatia la cel mai inalt nivel, sunt unice in lumea artelor martiale mixte, creand imaginea unui luptator asemenea unei tornade, salbatic, dezlantuit si destructiv. Dar daca ne uitam pas cu pas la luptele sale, la stilul sau, avem de-o data alta perspectiva: Pettis este un luptator foarte tactic, cu fundamente de kickbox extraordinar de bine puse la punct.
Aceasta ultima afirmatie nu trebuie sa ne mire in mod deosebit, Anthony Pettis fiind totusi discipolul lui Duke Roufus, unul dintre cei mai buni antrenori de kickbox din Statele Unite, dar si din lume si fost campion mondial in acest sport la categoria super grea. Sub tutela lui Roufus, Pettis si-a dezvoltat un stil greu de imitat. Primul lucru care trebuie spus despre „Showtime” este ca stie sa controleze foarte bine suprafata de lupta, dar si sa se foloseasca de ea. Ii place foarte mult sa isi puna adversarii cu spatele pe plasa custii, taiandu-le unghiurile de retragere prin deplasare eficienta si control al distantei. O data ajunsi in aceasta pozitie, vazand ca optiunile sunt putine, acestia vor incerca sa atace mai degraba decat sa se retraga. Facand asta, intra exact in jocul lui Pettis, care este posesorul unor contre foarte puternice, precise si rapide de brate.
Trebuie precizat ca spre deosebire de alti luptatori de contre, Anthony Pettis pare sa fie comfortabil, cel putin in acest moment al carierei sale, si pe contraatac si pe ofensiva. Am zis „in acest moment al carierei sale” pentru ca aceasta aparenta pasivitate a sa datorata dorintei de a astepta ca adversarul sa faca prima miscare l-a costat in trecut, cu precadere in prima lupta cu Henderson (unde volumul impresionant de lovituri, mai ales lovituri de picioare ale campionului au fost printre putinele lucruri care au mentinut egalitatea intre cei doi pana la inceputul rundei a cincea) si Clay Guida (care a reusit sa-l domine prin a isi impune ritmul nebun, combinat cu ducerile frecvente ale luptei la sol fara vreo incercare de finalizare).
Schimbarea subtila din stilul lui Pettis in ultimele cateva lupte este interesanta datorita felului in care a ales sa se foloseasca de reactiile adversarilor. Chiar daca facea acest lucru intr-o anumita masura si intrecut, luptele cu Lauzon si Cerrone au demonstrat ca tanarul pretendent la centura categoriei poate sa isi macine adversarii bucata cu bucata, pregatindu-i pentru o finalizare. Impotriva lui Joe Lauzon s-a folosit de faptul ca acesta era vizibil intimidat si foarte reactiv (incercand sa blocheze orice venea in directia sa), pacalindu-l cu lovituri simulate de brat pentru a ii infige pe neasteptate tibia in maxilar. In lupta cu Cerrone, „Showtime” l-a presat constant pe acesta, punand accent pe lovituri la cap pentru a il face sa isi lase ficatul expus unei lovituri brutale de picor.
Slabiciunile lui Pettis pot fi mai degraba gasite la sol, unde acesta poate sa se lase prada supra-agresivitatii sale si sa piarda pozitii favorabile in timp ce cauta procedee articulare sau strangulari. Aici are insa avantajul faptului ca speculeaza foarte bine bresele mici oferite de ofensiva adversarilor sai (motiv pentru care nu a putut face foarte multe impotriva inertului Guida, odata ce acesta il ducea la sol).
Legat de acest lucru, in lupta din gala WEC 53, Henderson a avut mari probleme cu a il proiecta sau secera pe „Showtime”, reusind numai o proportie foarte mica din asemenea incercari. Intre timp, insa, campionul si-a rafinat in mod substantial grappling-ul, iar tenacitatea sa pare sa nu fi scazut.
Ramane de vazut daca Pettis va reusi pentru a doua oara sa ii fure centura de campion lui Benson Henderson, insa daca o va face, sunt de parere ca va fi prin aplicarea unor fundamente foarte bine insusite de kickbox si printr-o presiune mai mare ca niciodata.
