Prima parte, cu analiza mutărilor în RAW, o puteţi citi aici.
Balor a ajuns în SmackDown din postura de campion Intercontinental şi putem să zicem că a avut un reign decent, cu meciuri cât de cât okay, dar care a fost încheiat în pre-show-ul de la Extreme Rules.
De foarte mult timp titlul Intercontinental nu a mai fost tratat cu respect, dar asta este altă discuţie. Nu pot să spun că Balor a strălucit în SmackDown, nu a fost ceea ce mă aşteptam, dar în mare parte a fost “stricat”, la fel ca în alte cazuri, de Wildcard rule.
În cele din urmă a ajuns în NXT şi nu cred că îl vom vedea la Draft.
Concluzie: Thumbs down
Mi-a plăcut ceea ce au făcut cu Ember Moon pentru o bună perioadă de timp. Au construit-o ca un challenger credibil pentru Bayley, însă după aceea nici nu au mai luat-o în seamă, iar acum este pe bară din cauza unei accidentări.
Concluzie: Thumbs up
Oricâte reign-uri i s-ar da lui Bayley, tot nu va putea fi la nivelul atins în NXT. Reign-ul ei a fost cel puţin la fel de slab ca cel al lui Becky Lynch. Pare că nu au avut vreun plan cu heel turn-ul, ci doar s-a întâmplat, iar în ultima perioadă a apărut mai des la RAW decât la SmackDown.
Concluzie: Thumbs down
Ca abilităţi în ring este în top 10 WWE, indiferent de divizie, poate să îţi spună o poveste doar prin expresiile faciale, dar era de aşteptat că WWE nu ştie cum să adapteze un wrestler japonez la publicul lor ţintă.
Cu toate acestea, am pornit cu speranţe mari, credeam că ea şi Asuka vor fi de bază în divizia pe echipe, dar au dispărut o lungă perioadă de timp. Acum pare că au intrat din nou în atenţia celor care contează şi până acum merge bine acest turn heel, dar poate uşor să ajungă ceva repetitiv şi plictisitor.
Concluzie: Thumbs down
Urma să fie Braun Strowman din SmackDown, însă s-a accidentat la începutul verii şi nu am putut vedea adevăratul potenţial al lui.
Concluzie: –
Era una dintre speranţele pe care le aveam eu pentru SmackDown. După ce a impresionat în 205 Live, a fost folosit doar în dark match-uri în SmackDown.
Atunci când a fost, în sfârşit, folosit a arătat din nou cât este de talentat, dar acum observ că este din nou ignorat. Măcar are o victorie pe Daniel Bryan.
Concluzie: Thumbs down
După modul în care a debutat Elias, mă aşteptam să fie main eventer în SmackDown. Un alt potenţial nevalorificat, acum a ajuns să umble după titlul 24/7.
S-a dovedit a fi soluţia pentru a atrage cheap heat la PPV-uri şi show-urile din marile oraşe, dar tot un jobber rămâne.
Concluzie: Thumbs down
La fel ca în cazul lui Elias, venirea lui Reigns în SmackDown m-a făcut să cred că va fi în main event şi va primi rapid titlul WWE, însă nu a fost chiar aşa.
Ignorând primul feud în care a fost implicat, a avut storyline-ul decente, în măsură în care poţi să numeşti decente poveşti pe care echipa creativă nu ştie cum să le continue de la săptămână la săptămână şi unde trebuie să ajungă la final. Important este că a stat departe de titlul WWE, cel mai bine făcându-i chiar lui.
Concluzie: Thumbs up(-ish)
În momentul în care o desparţi pe Liv Morgan de Riott Squad, mă gândesc că o faci cu un plan în minte. Însă nu s-a dovedit a fi aşa.
A apărut după mai multe luni, a pierdut cu Charlotte şi a dispărut din nou. Nici măcar nu poate fi văzut potenţialul pe care îl are fata dacă nu este folosită.
Concluzie: Thumbs down
I s-a dat o nouă şansă la single, dar a venit la ceva timp după ce a fost trimis în SmackDown. Iniţial a apărut în 205 Live şi trebuie să fi impresionat pe cineva prin ce a făcut acolo, căci după aceea a urmat push-ul din King of the Ring şi feud-ul de acum cu Corbin.
Probabil va ajunge în acelaşi brand cu Corbin, personal cred că va fi SmackDown şi rămâne de văzut cum va evolua povestea. Aşa cum am zis în recenzia pentru Hell in a Cell, chiar dacă pare cringe schimbarea numelui, poate să devină over ca Shorty G.
Concluzie: Thumbs up
O altă mutare care nu a avut sens, pentru că nu a fost folosit mai deloc în SmackDown. Deja îmi pare clar că nu au vreo speranţă cu el, doar îl ţin acolo pentru că mai are contract.
Dacă tot îl au la dispoziţie, pot încerca o schimbare de gimmick, adică să îi dea un gimmick, pentru că nu are unul sau să îl facă heel.
Concluzie: Thumbs down
Nici nu am avut idee că este în SmackDown. Nu cred că a fost folosită deloc, chiar dacă Mickie ne-a demonstrat că încă mai poate.
În vară a suferit o accidentare destul de gravă şi se pare că face tranziţia spre un rol în backstage.
Concluzie: Thumbs down
Sunt fun, pot fi over şi pot avea promo-uri entertaining. Dacă New Day au putut, ei de ce nu.
Au fost folosiţi, dar nu pot să spun că li s-a dat vreo şansă importantă. Important este faptul că pot face tranziţia uşor din comedy act în personaje credibile.
Concluzie: Thumbs up
Cea mai mare dezamăgire, alături de Aleister Black. Credeam că în sfârşit urma să primească ACEL push, dar nu i s-a dat titlul Intercontinental, iar între timp a avut şi ceva probleme personale şi nu a mai fost folosit.
Am spus în analiza mutărilor din RAW care este cea mai bună soluţie pentru a îl face cu adevărat un wrestler important în WWE. Păcat pentru ce se întâmplă, are toate abilităţile să ajungă un main eventer.
Concluzie: Thumbs down
Ce s-a întâmplat cu Aleister Black a fost o bătaie de joc. Pur şi simplu nu au ştiut cum să gestioneze personajul lui şi promo-urile repetitive pe care l-au pus să le facă au diminuat orice hype ar fi avut un solo run al lui.
Concluzie: Thumbs down
Ultima oară când Mahal a ajuns în Smackdown a ajuns campion WWE, acum statutul de jobber i-a venit mănuşă. Acum nici măcar nu mai aleargă după titlul 24/7.
Concluzie: meh
Au arătat în RAW, cât au fost campioni, că pot fi over. Dacă ar fi trataţi cu seriozitate, chiar pot face o echipă bună. Axel se mişcă bine în ring, în timp ce Bo Dallas e un adevărat entertainer şi are un potenţial nemărginit când vine vorba de schimbări de gimmick, modificări ale personajului. Şi nu au fost folosiţi deloc.
Concluzie: Thumbs down
Aşadar, cei care s-au ocupat de SmackDown s-au chinuit să îşi bată joc de cam fiecare wrestler care a venit în brand-ul albastru în aprilie. Era “SmackDown Live” a început entuziasmant, dar a apus tragic.