În cadrul filmărilor pentru Impact Wrestling, noul preşedinte TNA, Billy Corgan, a anunţat că titlul King of the Mountain a fost retras pentru că reprezintă vechiul TNA.

Corgan a anunţat că va introduce un nou titlu şi a prezentat centura Impact Grand publicului prezent în arenă. Pentru a desemna primul campion Impact Grand va fi organizat un turneu de 8 wrestleri, iar finala va avea loc la Bound for Glory. Meciurile vor avea trei runde, iar dacă nu există niciun câştigător, trei judecători, similari cu cei din box sau mma, vor decide unul pe baza unui sistem de puncte.