Dupa evenimentul special din aceasta saptamana, NXT TakeOver: Rival, a avut loc inregistrarea show-urilor saptamanale NXT pentru saptamanile ce vor urma. La aceste inregistrari au revenit doi fosti wrestleri din WWE, dar care au un trecut si in TNA sau Ring of Honor.

Rhino a avut un meci cu Elias Samson si a primit un pop urias din partea publicului. Meciul se va regasi in cadrul show-ului de saptamana viitoare. De asemenea, Rhino a fost implicat si intr-un segment din backstage.

A doua revenire a fost (The) Brian Kendrick, care a luptat cu Finn Balor. Meciul ar trebui sa faca parte din show-ul de pe 25 februarie. Kendrick a avut un tryout in NXT in urma cu putin timp si circulau zvonuri referitoare la o pozitie de antrenor pe care ar urma sa o ocupe.

Conform PWInsider, niciunul dintre ei nu a semnat contracte cu WWE, iar aceste aparitii fac parte dintr-un plan de aducere a unor nume importante in NXT, pentru a lucra cu wrestlerii mai tineri de acolo.