Johnny Gargano vs. Andrade „Cien” Almas

Almas i-a cam luat locul lui Tye Dillinger în poziţia de jobber la TakeOver-uri, prin urmare mă aşteptam ca aici să piardă, în schimb am fost surprins, într-un mod plăcut.

Până la un punct credeam că mexicanul nu va avea niciun spot important, dar a avut, iar întreg meciul s-a disputat la o viteză înaltă, cu foarte puţin timp mort, spre final am avut câteva near fall-uri bune pentru ambii wrestleri, la care publicul a reacţionat, deci pot spune că e printre cele mai bune meciuri de deschidere pe care le-am văzut anul acesta.

Almas avea neapărat nevoie de o victorie, iar modul în care s-a terminat meciul a fost perfect, pentru că îl menţine pe Tomasso Ciampa în mintea fanilor, chiar dacă  nu este la TV. Oricum, Gargano este tipul de wrestler underdog, pentru care o înfrângere poate fi mai bună decât o victorie.

Câştigător: Andrade „Cien” Almas
Rating: ****

SAnitY vs. The Authors of Pain (c)
NXT Tag Team Championship

Mi-a plăcut atacul dinaintea meciului, a cam egalat şansele şi a subliniat gimmick-ul pe care îl au cei din SAnitY, fapt care a continuat atunci când a intrat Eric Young în meci. La prima vedere nu mi s-a părut o decizie înţeleaptă de a îl ţine pe Killian Dain în afara meciului, dar după cum a decurs totul a fost.

Felicitări celor care au scris meciul, pentru că au reuşit să îi implice pe toţi din SAnitY fără să pară un overbooking mizerabil, iar totul s-a mulat pe gimmick-ul echipei. În plus, Alexander Wolfe a strălucit, poate pentru prima dată.

Cu victoria SAnitY şi cu atacul reDRagon de după meci, cred că Authors of Pain se îndreaptă spre main roster.

Câştigători: SAnitY
Rating: ***3/4

Aleister Black vs. Hideo Itami

Intrarea lui Black a fost genială. Pur şi simplu m-au luat fiorii, poate din cauza melodiei cântată live sau poate din cauza personajului Aleister Black, care mi se pare cel mai promiţător pe care îl are WWE-ul, sper doar să nu ajungă un nou Bray Wyatt sau Finn Balor.

Meciul nu a fost tocmai ce mă aşteptam, a stat slab la capitolul storytelling, doar spre final ce s-a mai îndreptat, deşi finalul a fost cam previzibil. Personal, mi-a plăcut mai mult Black vs. O’Reilly de la NXT TV.

Nu cred că Itami mai are ce să facă în NXT, din păcate. O revenire a lui în NOAH când îi expiră contractul ar putea fi un plus atât pentru el, cât şi pentru companie.

Câştigător: Aleister Black
Rating: ***1/2

Ember Moon vs. Asuka (c)
NXT Women’s Championship

După atitudinea pe care a avut-o în clipele premergătoare meciului, credeam că Asuka va pierde titlul, în sfârşit. Totuşi, atitudinea cocky avută înainte a avut o conexiune cu momentul din meci în care a tras de arbitru, iar Moon şi-a executat crossbody-ul.

Meciul a fost o poveste bine spusă, în care Ember Moon a fost mai aproape ca niciodată de a lua titlul de pe Asuka, chiar şi-a executat şi finisher-ul, dar Asuka s-a dovedit a fi, din nou, o nucă prea tare.

Cea mai bună performanţă a lui Ember Moon de când e în NXT, în special reacţiile după near fall-uri, care au făcut ca şi publicul să reacţioneze. Chiar dacă nu a plecat acasă cu titlul, a primit o reacţie foarte bună la final, ceea ce o poate ajuta pe viitor în dezvoltarea unui personaj solid.

Câştigătoare: Asuka
Rating: ***3/4

Drew McIntyre vs. Bobby Roode (c)
NXT Championship

Ca să glumesc puţin, a fost clar că Bobby Roode pierde titlul, pentru că nu a avut parte de o intrare specială.

N-aş putea spune că meciul a dezamăgit, pentru că, sincer, nu mi-am făcut niciun fel de aşteptări. Doar că a fost prea lung şi calitatea nu a fost demnă de un main event de TakeOver.

Bobby Roode a făcut o treabă foarte bună lucrând gâtul lui McIntyre, de altfel ne-a obişnuit să lucreze meciuri solide atunci când trebuie, însă scoţianul parcă nu a livrat. Nu aş da neapărat vina pe el, cel puţin nu acum, se descurcă mai bine în meciuri mai agresive. În plus, publicul a fost de partea lui Roode, s-a văzut şi la final că nu toţi îl acceptă pe McIntyre ca şi campion.

Prin ceea ce s-a întâmplat după meci, cred că acesta a fost send off-ul lui Bobby Roode şi îl vom vedea în main roster destul de curând. Din nou WWE refuză să îşi crească propriul superstar, în schimb îl trimite direct în main event pe Adam Cole, care primeşte o reacţie mai puternică decât cea a lui McIntyre, probabil pop-ul serii. Vom avea un stable care probabil vor câştiga toate titlurile, nu-mi amintesc să mai fi văzut asta vreodată în NXT. În orice caz, aş vrea să văd mai degrabă această invazie ROH în main roster.

Câştigător: Drew McIntyre
Rating: **3/4

Ca de obicei, a fost un NXT TakeOver destul de bun, dar calitatea main event-ului a fost una pe care eram obişnuiţi să o vedem anul trecut. Cel mai important, acest TakeOver aduce schimbări majore în NXT, reDRagon se duc după titlurile Tag Team, Adam Cole după cel al lui McIntyre, iar prezenţa lui Kurt Angle şi a lui Daniel Bryan înseamnă că vom vedea cât de curând wrestleri din NXT în main roster, foarte probabil Authors of Pain şi Bobby Roode.